Un profesori, doi profesori, trei profesori…

Am citit cu ceva timp în urmă, un material „inedit”, apărut în ziarul „Adevărul” – un aşa-zis Manifest pentru o şcoală corectă. Nimic grav până acum, iniţiativă de lăudat, deşi, dacă stăm bine să ne gândim sunt atât de multe lucruri incorecte în ţara asta, încât ar trebui să o ţinem numai în manifeste. Modul în care a fost concepută însă toată campania aceasta, ca o crucificare a corpului profesoral, a început să îmi gâdile spiritul critic şi să mă facă să mă întreb dacă nu cumva manifestul a fost conceput în cu totul alte scopuri.

În contextul de faţă, să discutăm despre problemele învăţământului pare oarecum luptă cu morile de vânt, mai ales pornind de la cei care de multe ori pică şi ei victime în nepăsarea guvernanţilor. Nu neg că există profesori şi profesori, dar să atribuim  majorităţii incompetenţă şi lipsă de dedicare în carieră, aşa cum sugerează citatul Manifest, mi se pare deja exagerat. Să analizăm însă, punctual, cererile Manifestului.

1. „Adevărul” spune: Nu ne mai cereţi bani cu nemiluita. Ce înţeleg oare cei de la „Adevărul” prin a cere bani cu nemiluita? Mi-e greu să cred că toate şcolile din ţara asta s-au transformat subit în bănci…

2. „Adevărul” spune: Predaţi-ne lucrurile importante din manuale. Să înţelegem că manualele aprobate de minister conţin, de fapt, multe lucruri neimportante? Şi atunci de ce sunt aprobate? Care este vina profesorilor?

3. „Adevărul” spune: Nu ne mai omorâţi cu materie-balast. Ibidem 2. Şi pentru asta ar trebui să vă adresaţi MINISTERULUI.

4. „Adevărul” spune: Nu ne mai băgaţi pe gât manuale agramate sau neacreditate pe care le impuneţi doar pentru că le-aţi scris dumneavoastră sau prieteni de-ai dumneavoastră. Personal nu cunosc niciun astfel de caz. Cât despre manuale agramate, o dată acreditate, nu sunteţi în măsură să le evaluaţi dumneavoastră, ziariştii.

5. „Adevărul” spune: Nu săriţi peste orele de sport, de desen sau de muzică. În condiţiile în care Ministerul pare să reducă tot, ne putem aştepta la o ţară de inculţi şi obezi. Asta în condiţiile în care muzica şi desenul se reduc la o oră la fiecare 2 săptămâni, iar sportul pare în viziunea celor mai mari un obiect lipsit de necesitate.

6. „Adevărul” spune: Nu mai „umflaţi” preţul unor cumpărături necesare. Aş dori să se specifice la ce cumpărături se referă. Pentru că exprimându-vă aşa induceţi lumea în eroare – poţi zice că profesorii îţi umflă şi preţul la roşii, dacă tot nu argumentaţi în niciun fel afirmaţiile făcute.

7. „Adevărul” spune: Nu mai faceţi meditaţii după program – contra cost -, care să suplinească notele mici sau nepredare materiei la ore. Şi eu fac meditaţii pentru că materia este multă, orele sunt foarte puţine ca să şi predai, să şi lucrezi destul, pentru că stilul profesorului nu se mulează pe stilul meu de învăţare şi din zeci de alte motive. Fac meditaţii pentru că asta îmi doresc, nu pentru că îmi impune cineva acest lucru. Poate că nu ştiţi că există mii de profesori care petrec ore întregi antrenând olimpici la diverse materii, în afara programului. Pe aceia cine îi observă? Sau munca voluntară este ceva normal în ţara asta?

8. „Adevărul” spune: Nu ne mai xerocopiaţi diverse materiale necesare pentru clasă la preţuri de câteva ori mai mari decât cele de pe piaţă. Nu neg că nu se întâmplă să fie nevoie de materiale multiplicate, dar dacă s-ar da ceva bănuţi de la stat pentru aceste xerocopii nu s-ar mai pune problema ca părinţii să le plătească.

9. „Adevărul” spune: Nu ne mai forţaţi să cumpărăm reviste la preţuri umflate. Nu am fost în această situaţie, nu pot comenta.

10. „Adevărul” spune: Nu mai faceţi excursii inventate doar pentru a stoarce un comision consistent. Nu am fost pusă în 12 ani de şcoală în situaţia de a merge obligată într-o excursie.

11. „Adevărul” spune: Nu ne mai cereţi bani pentu dotările din clase: perdele, galerii, feţe de masă, materiale didactice, markere, marker pentru scris pe tablă, proiectoare, combine muzicale. Atunci nu aveţi pretenţia ca dotările să fie de top, pentru că bani pentru acestea nu sunt alocaţi de către guvernanţi.

12. „Adevărul” spune: Vrem să ne facem uniformele singuri, la ce croitor vrem noi, şi nu la croitorul şcolii, pe sume mult mai mari decât cele practicate pe piaţa liberă. Total de acord. Să se dea o schiţă a uniformei şi să fie făcută de fiecare părinte în parte unde doreşte. Astfel se evită orice speculaţie pe marginea temei.

13. „Adevărul” spune: Nu mai vrem fotografii făcute şi apoi distribuite la preţuri astronomice. Corect. Deşi acum descopăr nostalgică fotografiile făcute de şcoală în anii trecuţi.

14. „Adevărul” spune: Nu mai cereţi părinţilor să strângă bani pentru cadourile unor cadre didactice ori „domnul director”! Nu voi comenta exprimarea, însă voi spune că în 90% din cazuri ideea e a părinţilor cu copii slabi la învăţătură, deci, adresaţi vă rog un apel şi părinţilor.

15. „Adevărul” spune: Nu vrem robe şi coroniţe pentru absolvire confecţionate neapărat la croitoreasa domnului sau a doamnei profesoare. De obicei robele şi tocile se închiriază, iar coroniţele sunt aduse de părinţi la serbări, dacă doresc, iar pe de alte parte, mă îndoiesc că fiecare profesor are un croitor particular.

16. „Adevărul” spune: Nu vrem ca paza în şcoli să o plătească familiile noastre, care dau lunar sume consistente pentru a-i şti pe copii în siguranţă. Şi ce propuneţi să facă domnii profesori? Să ia cursuri de karate?

17. „Adevărul” spune: Nu ne mai obligaţi să cumpărăm caiete speciale cerute de profesori pentru fiecare disciplină în parte. De multe ori, părinţii şi elevii sunt nevoiţi să cumpere astfel de caiete în fiecare semestru al anului. Nu la toate obiectele, însă la unele mai este nevoie şi de un alt suport decât manualul. Tot părinţii sunt cei care doresc performanţă, din câte îmi amintesc eu.

18. „Adevărul” spune: Izolaţi-i pe elevii violenţi. Şi rasa pură ariană, nu? Să fim serioşi, rolul şcolii este de formare, şi uneori trebuie să corecteze ce nu au ştiut să facă părinţii în 7 ani acasă. Fiecare copil are la un moment dat accese de teribilism, asta nu înseamnă că trebuie izolaţi şi stigmatizaţi. Oare cei de la „Adevărul” ştiu ce înseamnă educaţie şi integrare socială?

19. „Adevărul” spune: Reduceţi numărul de ore la şcoală. Faţă de alte ţări dezvoltate avem un program prea scurt, iar anul şcolar durează prea puţin. Nu reducerea numărului de ore rezolvă problema, ci un program de after school pentru toţi elevii, finanţat de stat. Astfel stă copilul până la 17 la şcoală, dar ajunge acasă cu un volum mai mic de muncă.

Cererile manifestului par irelevante şi inadecvate la situaţia actuală a învăţământului la cât de puţine fonduri sunt alocate acestei rotiţe vitale – educaţia. Soluţiile date de faimoasa campanie sunt şi mai aberante. Voi da doar câteva exemple: meditaţii gratuite după ore. Oare ei, părinţii, ar accepta să muncească fără remuneraţie (sau ar trebui să spun „renumeraţie” ca să mă înţeleagă unii…). Şi evaluarea profesorilor de către părinţi. Atât timp cât părintele nu se întâmplă să fie evaluator la acea disciplină, care sunt competenţele lui să evalueze un profesor? Găsiţi mai multe „soluţii” aici.

Problematica şcolii româneşti cuprinde atât de multe de discutat. Dacă am avea dotări, dacă s-ar plăti mai bine munca de profesor, dacă s-ar face mai multă practică (deci iar ajungem la dotare), nu ar fi mai bine? Cu ce fonduri să facă şcolile dotări dacă banii alocaţi abia le ajung pentru utilităţi? Nu se ajunge să se apeleze la donaţii, la fonduri? Şi ce e cel mai jignitor este că profesorii sunt mai nou numiţi „întreţinuţi”. Oare nu aceşti întreţinuţi v-au ajutat, părinţi cârcotaşi, să ajungeţi unde sunteţi şi să aveţi o slujbă? Veţi spune poate că atunci profesorii erau respectaţi. Erau respectaţi de frică şi pentru că elevilor nu li se dădea apă la moară de către părinţi ca să nu-i respecte. Oare prin atitudinea dumneavoastră nu vă învăţaţi copiii că e dreptul lor să se şteargă pe picioare cu munca unor oameni? Nu neg problemele cu unele cadre didactice, ştiu câte cazuri s-au mediatizat şi nu-mi sunt necunoscute problemele cu diverşi profesori, pentru că sunt, la rândul meu, elevă. Însă trebuie să ne gândim că nu reprezintă majoritatea aceşti profesori şi trebuie să atacăm rădăcina buruienii ca să crească un copac frumos. Să fii profesor nu e o afacere bănoasă, cum cred mulţi, ci mai degrabă o provocare continuă la care nişte oameni se supun voluntar şi pentru asta sunt de admirat.

Există profesori şi profesori, însă lipsa continuităţii în învăţământ, a testărilor terminale care sunt mereu altele şi care bulversează, lipsa fondurilor şi remuneraţia care este o comedie bună faţă de alte ţări, lipsa dotărilor, a laboratoarelor ne aduc în situaţia actuală. Se aruncă acum, de către nişte ziarişti, care, teoretic, ar trebui să fie imparţiali, vina pe cei care sunt doar pioni. Şi asta doar ca să se treacă cu vederea că, de fapt, nimeni nu a făcut nimic pentru învăţământ în ultimii ani, acolo sus. Trist…