Vacanţa!!! Cuvânt ce trezeşte emoţii deosebite fiecăruia. Există oare cineva care nu şi-ar dori o cât de mică vacanţă? Eu cu siguranţă, mi-am dorit această vacanţă de iarnă, care tocmai s-a terminat. Și a trecut atât de repede…
Am așteptat-o cu sufletul la gură. Pentru prima dată m-am aflat mai departe de cei dragi, un timp mai îndelungat. Am trăit o experienţă nouă în viaţa mea – departe de casă, într-un anturaj nou. M-am văzut, asemeni lui Nichita Stănescu, o ,,adolescentă pe mare” care a încercat din răsputeri să-și menţină echilibrul. Ardeam de nerăbdare să fiu împreună cu familia. Am fost atât de fericită atunci când ni s-a spus că în sfârşit a venit vacanţa… cu magia sărbătorilor de iarnă.
În lungul drum spre casă, am urmărit prin geam dansul fulgilor de nea, care valsau uşor alinaţi de un vântişor rece. Curând plapuma albă de zăpadă a acoperit grijuliu pământul ce o aştepta de-atâta vreme. Au urmat zile de neuitat, petrecute împreună cu fratele mai mic şi alţi semeni de-ai noştri, la săniuş. Câtă fericire… am lipit nişte babe enorme de zăpadă de o frumuseţe rară, împodobindu-le cu ce reușisem să șterpelim de pe-acasă – un morcov, câţiva cărbuni, o găleată… Opera de artă ne-a reușit – a fost admirată de toţi vecinii şi, desigur, de părinţii noștri, cărora le-a trecut supărarea cauzată de întâryierea noastră. Cu obrăjorii ca bujorii, ne-am aşezat la gura sobei. Mama trebăluia prin bucătărie, unde plutea mirosul îmbătător al cozonacilor şi al prăjiturilor ce-ţi lasă gura apă, iar tata ne-a adus bradul, care aştepta să fie împodobit.
Dimineaţa fratele meu a fost primul care și-a cercetat cu mare atenţie cadoul lăsat de Moş: un tigruţ pufos și cu multe-multe dulciuri. Ziua fu minunată datorită colindelor oaspeţilor care ne aminteau de naşterea lui Iisus. La masa de sărbătoare ne-am adunat toate rudele şi ne-am bucurat de clipe minunate. Fiecare poveste are însă un sfârşit…
A fost o vacanţă de vis, de care nu vreau să mă despart. Port cu mine încă, în suflet, magia sărbătorilor de iarnă…
Comentarii recente