Procesul de Franz Kafka

Încep acest articol recunoscând că e foarte posibil să scriu o serie întreagă de prostii şi nonsensuri. Însă ajung să cred că din minuscula mea lectură, acest roman e într-adevăr cel mai complex şi cel la care am meditat cel mai mult până a-i percepe subiectul. De asemenea, recunosc că aici nu fac o prezentare de carte, ci o analiză personală.

Firul epic pare stupid şi, la prima vedere, poate fi înţeles şi de un copil de 5 ani. Un om este arestat (dar de ce?), totuşi e un fel de arest în libertate, întrucât niciun drept nu îi este îngrădit acestuia, se derulează un proces absurd într-un sistem juridic penibil, iar apoi este executat pentru vina sa (care?!).

Interpretarea la care m-am gândit şi care mi-a venit cel mai uşor în minte a fost lupta omului împotriva sistemului, însă absurdul situaţiei m-a împins să caut şi mai departe. Abia în penultimul capitol, care se petrece într-o catedrală, mi s-a luminat mintea cu o expresie din înţelepciunea populară: „Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii”.

Kafka prezintă un univers social haotic, distorsionat. Parţial, cred că prin protagonist, un anume Josef K., autorul face o declaraţie faţă de religie. Tot acest sistem întortocheat de justiţie poate avea și alte conotații, porţile menţionate în parabola pastorului putând fi Vămile de care sufletul trebuie să treacă până a fi mânuit. Însă cea mai pregnantă impresie pe care romanul mi-a făcut-o este cea că Josef K. este, de fapt, un singuratic prins în societate. El nu simte nevoia socială, este ca un animal care mănâncă, munceşte şi doarme. Procesul îl aruncă în hăul social, unde se găseşte într-o pânză de interdependenţe şi în care renunţă pas cu pas la toate legăturile care l-ar putea ajuta să iasă din impas. Societatea însă încearcă să nu îl abandoneze şi îi trimite adjuvanţi: unchiul, avocatul, Leni, pictorul.

Procesul reuşeşte să te lase cu mai multe întrebări decât cu răspunsuri, lucru infinit corect pentru umanitate, căci întrebările sunt calea către progres. Kafka prezintă un univers de o incorectitudine utopică, în care toţi sunt Legea şi totuşi nimeni nu poate ajunge la Lege. Atât de grăitor pentru situaţia socială actuală. Deşi urăsc frazele tip, nu mă pot abţine să spun că autorul creează un roman mereu actual.