Doamna M.(exercițiu de reverie)

O domnişoară mereu grăbită găteşte un mic dejun simplu pentru familia sa. Îi dau lacimile. Îşi șterge ochii imediat când intră în casă un domn agitat. În sufletul lui mocnea îngrijorarea; era agitat şi nu ştia sau nu vroia să ştie de ce…

– Bună Helen! Azi aş vrea să cunoşti pe cineva, un nou membru… Mă duc să fac un duş cât timp tu aşezi masa.

„Sigur mi-a luat un căţel. Cred că am să-l numesc… Sau poate îmi va dărui o pisică?”

– Ai spus ceva, Helen?!
– Spuneam că nu ştiu cum poţi alerga atât de dimineaţă.

„Azi îi voi spune: Ţi-o aminteşti pe mama? Cum era?. Iar el îmi va raspunde: Era naturală. Era veselă. Era a mea. Era în viaţă… Formele voluptoase, gesturile fine, simţurile ei amplificate inspirau multă feminitate. Privirea, mâinile care te îmbrăţişau mereu cu drag, glasul cald îmi revin mereu în minte. Chipul, oricât aş vrea, nu mi-l pot aminti de aceea privesc necontenit pozele… În fiecare zi avea altă stare de spirit, alt stil vestimentar. În fiecare zi era alta. Mă gândesc câteodată cum ar fi dacă… Şi eu am să îi răspund: Ai repetat de atâtea ori „era” ca să încerci, încă o dată, să te convingi că nu mai este. Ştiu! Nu ai uitat-o. Îi simţi lipsa. Încerci să îmi ascunzi acest lucru de parcă eu nu l-aş simţi. De 11 ani trăim aşa..”

– Sună cineva, tată! Tată!
– Helen… vorbi cu calm domnul Karl după ce verifică uşa. Vreau să ţi-o prezint pe Doamna M.  Ți-am spus că vreau să cunoști pe cineva.
– Încântată de… cunoştinţă! Spuse, zâmbind speriată de gândurile din clipele precedente.
– Am invitat-o la noi pentru a o cunoaşte şi tu, în sfârşit. Acum că eşti acasă.

În vreme ce savurau un cocktail, începu o discuţie cu păreri diferite despre viaţă, fiecare interpretând-o în mod propriu din cauza mediului și a mentalităților pe care le aveau. Căutând să o descopere pe doamna M. într-o altă postură decât o percepuse până atunci, Helen întrebă:
– Aveţi vreo deviză pe care aţi urmat-o pentru a evolua în viață?
– Deviza mea?! Este mai mult o lozincă ce a însoţit toate femeile din familia mea, din mamă în fiică. Ţi-o spun pentru că vei deveni una de-a noastră.
Helen nu avu timp să mai spună ceva pentru că doamna M. continuă: „O femeie neparfumată e o femeie fără viitor.”
– Parfum cu sens de mireasmă a sufletului, de mireasmă a ideilor originale sau …?
Când înţelesese „parfumul” doamnei M. o privi admirativ şi adăugă:
– Trebuie să evoluăm, nu să supravieţuim, aceasta este deviza mea!
După ce doamna M. plecă, pe Helen o podidiră lacimile. Îi era atât de dor…

Simți cum cade în gol. Se trezi brusc. Nu mai înțelegea nimic. Să fi fost un vis? Sentimentele ei erau atât de vii, totul părea atat de real… Alergă repede ca să se convingă ce era vis și ce era realitate. Trebuia să fie vis. Seara vorbise cu mama. Știa foarte bine asta. Oglinda din dormitorul ei arăta că era mai mică decât domnișoara din vis. În aceeași oglindă se reflecta și parfumul primit de la mama sa. Imaginea reflectată, mama și lozinca doamnei M. , legăturile ciudate dintre acestea, profunzimea prin care privea lucrurile s-au distorsionat într-o clipă la auzul unor voci cunoscute. Hotărârea de a rămâne „o femeie neparfumată” a fost luată brusc.

– Mamă, tată!
Îmbrațișarea părinților o trezi la realitate precum căderea în gol. Era acasă și era singurul lucru care conta acum.