Experiment literar – Poveste cu fluturi (II) – Vise născute din fluturi morţi

Zbuciumul viselor moarte se resimte în fiecare colţ al unui suflet rănit. Al unui suflet care a pierdut ceva. A pierdut o parte din el, acea neînsemnată fărâmă, care a devenit vitală fără să fie observată. Acum nu mai există. Nu mai există acelaşi suflet. E altul, schimbat până la ultima undă. E diferit… Cândva, acest suflet exista în acea lume pe care o creează toate sufletele, în care ele se simt la locul lor. Nu este neapărat o lume perfectă, plină de raze de soare şi de baloane de săpun. O eclipsă subită poate să spargă balonul într-o clipă. Dar lumea interioară nu stă pe loc, își urmează drumul, continuă să zâmbească zi de zi şi să încerce să treacă peste momentele dificile.

Sufletul este un fluture. Unul care se dezvoltă pe parcurs, creşte dintr-o omidă banală în ceva mult mai mult. În ceva ce nu poţi atinge, dar care, odată prins, rămâne al tău pe vecie. Cel mai dureros pentru un fluture este să fie strivit. Strivit de puterea minţilor ipocrite sau a inimilor făţarnice. La fel, poate fi  strivit de greutatea suferinţei sau a privirilor deşarte. Şi atunci, aceste mici creaturi din lumea sufletelor mor, ca să formeze alte vise. Nu seamănă cu pasărea Phoenix, nu reînvie din propria cenuşă. Ei mor… şi atât. Mor pentru că aşa au vrut ei. Sau poate că doar sufletele pe care le îmbrăţişează îi sufocă. Şi atunci ei mor lent, fără să fie observați.

Cei mai frumoşi fluturi sunt cei ai tinereţii. Fluturii zâmbetului nu mor niciodată, doar decad în hibernare uneori, iar cei ai durerii tot timpul persistă, deşi câteodată par invizibili. Atunci ai impresia că au murit, dar ei ştiu când să-ţi dea de ştire că există. Cei ai viselor sunt eterni. Sufletul însuşi poate muri, dar fluturii viselor sunt cei mai puternici. Uneori sunt în stare să-ți otrăvească existenţa. Pentru că ei sunt umbrele inimii şi ale sufletului, un fel de amintiri ale lor. Aceste amintiri sunt visele tale! Amintiri din totdeauna şi de nicicând. Umbre din epoca luminii sau din veacul infernului. Umbre din adâncul cerului şi infinitul oceanului. Visele se nasc din prezenţa acelor umbre. Umbre de fluturi morţi, care au încercat să existe şi au reuşit să o facă până la urmă. Ei au murit, dar suflul vieţii lor mai persistă… Sufletul e în stare să-şi vindece rănile, datorită acestor fluturi. Şi din fosta lor existenţă apar alte ființe, care urmează calea celor ce le-au creat. Şi atunci ne lăsăm din nou învăluiți de bucurii, de tristeţi, de fericiri şi de vise. Vise născute din fluturi morţi…