„Ei bine, frumuseţea — frumuseţea pe care tu o iubeşti atât de mult — este o iluzie a ceea ce a rămas de fapt, o rămăşiţă din ce fusese încredinţat cunoaşterii.”
„Când gândurile mă purtau înspre Templul de aur, acesta mi se părea un minunat vapor ce străbate marea timpului. […]Templul de aur îşi croise drum printr-o noapte nemărginită. O traversare al cărei sfârşit nu se prevedea. ”
Am început să descopăr Japonia şi cultura acesteia cu vreo cinci ani în urmă, când eram obsedată de anime-uri, ascultam muzica lor şi învăţam hieroglife din tutoriale. Mi-ar plăcea să continui să studiez, dar din păcate nu am destul timp şi am alte îndeletniciri mai importante.
Totuşi, nu am reuşit să citesc nimic din literatura japoneză, până weekend-ul trecut, când îmi curăţam folderul cu cărţi şi nu am dat peste denumirea Templul de aur. Titlul mi-a stârnit interesul, şi am reuşit să termin cartea într-o după amiază. Mi s-a părut destul de ciudată, ceea ce este de aşteptat de la un autor cu o biografie interesantă, pe care o găsiţi aici.
Templul de aur sau Kinkakuji, apare în 1956 şi este un roman bazat pe fapte reale. Acţiunea se petrece în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi începe în Yasuoka, un sat mic şi sărac unde se naşte personajul principal – Mizoguchi. Bâlbîit şi frustrat din acest motiv, foarte singuratic, timid şi cu o dorinţă imensă de a atinge frumuseţea de care este lipsit, Mizoguchi are și câteva probleme psihice, demonstrând asta prin acţiunile sale. Fiu de preot, acesta decide să facă şcoala de marină sau să devină preot în Templul de aur, o imagine care-i stăruie-n minte din fragedă copilărie.
Evenimentele care-l marchează în copilărie sunt infidelitatea mamei, care îl înşeală pe tatăl lui bolnav de faţă cu el şi Uiko, fetiţa din sat, care reuşeşte să facă un copil cu un dezertor şi să moară alături de acesta. Mizoguchi este îndrăgostit de ea şi imaginea fetei i se întipăreşte adânc în suflet, astfel ajungând să o vadă pe Uiko în fiecare femeie pe care o cunoaşte de-a lungul vieţii sale.
Arzând de nerăbdare să vadă templul, Mizoguchi este luat de tatăl său într-o vizită la templu, unde are destul timp să contemple şi să se dezamăgească; tot aici află că va fi primit drept ucenic în templu şi va locui aici, deoarece stareţul a decis să-l ia sub protecţia sa. În scurt timp tatăl lui moare, iar Mizoguchi este profund marcat de funerariile acestuia; se mută la templu şi îşi începe viaţa de ucenic.
Aici îl întâlneşte pe Tsurukawa, unul dintre personajele cheie din viaţa lui; primul prieten şi „reversul pozitiv” al acestuia, cum declară însăşi Mizoguchi. O altă imagine memorabilă din viaţa lui are loc în templu, unde el şi Tsurukawa sunt martori la o scenă mută între un bărbat şi o femeie, când aceasta îşi scoate sânul din cămaşă şi toarnă un pic din laptele ei în ceaşca cu ceai a bărbatului. Mai târziu, băiatul va afla enigma care se ascundea după acest gest. (va urma)
Comentarii recente