Mă pierdusem total când te-am întâlnit ultima dată. Erai frumos, elegant, ca un domn cu o sclipire neimaginabilă. Mi-ai zâmbit uşor şi mi-ai oferit subtil un bileţel pe care l-am deschis după mult timp de la întâlnirea noastră. Acea bucată de hârtie prinsă de o pamblică roşie ascundea secretul nostru sacru. Am pus-o în buzunarele rochiei mele, pe care recunosc că nu am mai purtat-o, de aceea nu ţi-am răspuns până acum. M-am îmbujorat când ochii mei au descoperit cu grijă misterul bileţelului. Am să-ţi spun aici ce mi-ai scris apăsat cu cerneală albastră pe acea hârtie: ,,Draga mea, sunt extrem de onorat să te invit să îmi fii alături la o simplă şi emoţionantă plimbare de toamnă printre colecţia de tablouriale lui Van Gogh pe care o deţin, apoi să te privesc şi să mă priveşti în parcul Vondel, iar mai apoi să ne reamintim de Anne Frank, trecând prin faţa casei ei, să-ţi minunez privirea cu lalelele de vis a vis. Să te privesc zâmbind când vom merge în Muzeul Madame Tussauds şi să te strâng de talie uşor păşind pe străzile Cartierului Roşu. Să-mi oferi dragoste, ca mai apoi să te încununez regina mea sub acoperişul Palatului Regal.”
Acum o săptămână, după ce am citit acel bileţel, am vizitat Muzeul Van Gogh descoperind tablouri de o fineţe inegalabilă, care mi-au cutremurat firea. M-am îndreptat apoi către parcul Vondel unde te-am căutat subtil. Uitasem de Anne Frank, victima persecutată de nazişti care a scris un jurnal pe timp de război în care descria pas cu pas viaţa pe care o trăia în ascunzătoarea din acea clădire unde intrasem şi eu să te caut din priviri. Ieşind din ea, am descoperit Muzeul Lalelelor unde sufletul meu a fost încântat de florire preferate ale olandezilor. Paşii m-au purtat apoi către Madam Tussauds unde am făcut o fotografii cu Marilyn Monroe, Arnold Schwarzenegger şi Oprah Winfrey. Am plecat grăbită în Cartierul Roşu unde vulgaritatea şi goliciunea trupurilor de acolo mi-au zdruncinat sufletul. Apoi, dragul meu, m-am oprit la Palatul Regal unde am descoperit aglomeraţia evenimentelor speciale şi a recepţiilor. Emoţionată de imaginile pe care mi le ofereau ochii mei obosiţi, inima a început să îmi bată într-un ritm de neegalat. Simţeam roşeaţa din obrajii mei mai puternică decât valurile râului Amstel şi zâmbetul încă îmi invadează buzele fără reţinere.
Îţi voi răspunde prin dragoste şi admiraţie pentru rafinament şi eleganţă, sperând că nu te voi aştepta pe veci, ci doar până când ziua încoronării mele va sosi.
Cu dragoste,
a ta pentru totdeauna,
Ema
Drăguţ eseu! Îmi aminteşte de Elena Druţă. Cred că ai potenţial, Ema! Bravo!
A, şi…, Ciprian, nu ai fost vigilent! Am văzut vreo 3 greşeli.
Mi-am reparat greșeala. Sper că în totalitate. Ema, frumos articol, că doar.. na, tot din F faci parte.
Frumos articolul, romantic, sensibil, plin de optimism. Dă impresia că este o scrisoare scrisă de o domniță din secolul al XIX-lea unei prietene 🙂
Ciprian, generația F nu moare niciodată 🙂
Asta speram și eu, dragă Elena. Școala are nevoie de acei F(rumoși)