Pe toate rafturile din toate dulapurile din toate bibliotecile din lumea asta sunt mai mult tipuri de cărţi. Sunt cărţile acelea cu care te lupţi, care te întărâtă, care te enervează, cu care trebuie să te iei la bătaie până să te prindă în poveste – cele ale scriitorilor ruşi, de exemplu. Numele personajelor lor au câte treizeci de caractere, pe părinţi îi cheamă la fel ca pe copii, pe nepoţi îi cheamă la fel ca pe bunici. Poveştile, conflictele şi intriga lor sunt fenomenale, totuşi, şi merită fiecare strop de sudoare ipotetică vărsat până să dai de acţiunea cărţii.
Şi mai sunt cărţile din cealaltă categorie. Cărţile acelea care te prind prin frazare, prin modul în care ochii îţi alunecă de la un rând la celălalt cu uşurinţă. Fiecare rând spune ceva şi fiecare frază are intensitate. Autorul subiectiv te ia de mână şi te mângâie pe creştet şi, dintr-o singură suflare, te face una cu fiecare personaj în parte. Genul acela de carte este Ask the dust.
John Fante a publicat Saga lui Bandini, din care face parte şi cartea de faţă, în anii care au urmat Marii Crize Economice a Americii. Arturo Bandini este un alter ego pentru autor; cartea prezintă povestea unui băiat cu rădăcini italiene, care îşi părăseşte orăşelul sărac din Colorado pentru a se desărvârşi ca scriitor în Los Angeles. În speranţa lui de a deveni bogat şi faimos în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat, acesta omite o chestiune destul de importantă: n-are despre ce să scrie. Conştientizează că n-a trăit nicio experienţă majoră, că e un copil naiv care trăieşte într-o cameră dintr-un hotel jegos cu un şoricel pe care-l cheamă Pedro, mâncând doar portocalele pe care şi le permite din cei zece dolari pe care îi primeşte de la mama lui o dată la câteva luni. El doreşte să trăiască experienţa vieţii lui, deşi e îngrozit de orice ar putea să însemne aceasta. Are parte de o poveste de dragoste tumultoasă cu o femeie la fel de dificilă ca și el, iar în drumul său de inţiere în iubire și în viață, protagonistul se găsește pe sine.
Cartea lui Fante nu a găsit recunoaştere decât patru decenii mai târziu. A avut parte de un mare ghinion când a apărut, un cumul de factori care i-au umbrit apariţia, i-au cauzat vânzări scăzute şi i-au adus critici negative. Doar atunci când Bukowski a afirmat că “Fante a fost zeul lui” şi că Ask the dust a fost marea să inspiraţie pentru romane precum Post Office, cartea a fost pusă din nou în lumină şi considerată un clasic al literaturii americane, iar Fante a fost aşezat alături de Steinbeck şi de J.D. Salinger.
Ce m-a fascinat a fost lumea gri care este descrisă, un loc prăfos si ireal, dar care-mi pare, totuși, atât de cunoscut: America săracă, conflicte interrasiale care apar pe fondul iubirii personajului principal pentru o femeie mexicană, modul în care erau priviţi imigranţii, mizeria, poluarea, superficialitatea şi vulgaritatea acelei vremi (și ale acestei vremi). Fante te va face să râzi şi-ţi va rupe apoi inima; te va dezgusta pentru ca mai apoi să-ţi contureze în minte cele mai înduioşătoare momente. Povestea tânărului confuz şi inocent care-şi caută aventura vieţii te face să empatizezi şi să aluneci în acea lume. Despre asta consider că ar trebui să fie o carte: despre a te ajuta să realizezi că şi în lumea ta gri se pot găsi aventuri şi că singurul lucru spectaculos de care ai nevoie e însăşi redundanţa tinereţii şi a spectaculosului de zi cu zi.
Comentarii recente