Bibelou

Ce reprezintă, de fapt, omul? Omul nu este nimic altceva decât un trup. Un trup cuprins între patru membre și un cap. Undeva, în spatele tuturor, se află cel mai important “lucru”. Acest “lucru” diferențiază un om de altul. Cine și ce este, până la urmă, acest “lucru”? Este sufletul, este emoția, este vibrația sentimentului.

În momentul în care sufletul este rănit sau dezamăgit, acesta este asemănător unui bibelou. Dar ce este bibeloul? Un simplu obiect care reprezintă frumosul. Îl poți atinge, îl poți înțelege, dar nu îi poți vorbi… E neclintit, e mut, dar e acolo…Toată lumea îl poate atinge, dar îl și poate sparge. Sufletul, exact ca bibeloul. Îi este asemănător. De ce? Simplu: pentru că sufletul, exact ca și bibeloul, se poate sparge. Este fragil. Mult prea fragil, iar de aceea cei care îl cumpără sau cei care apar în viața ta, trebuie să aibă grijă.

Odată spart, bibeloul se poate lipi, iar sufletul…vindecat, puțin câte puțin. Dar este clar că mai există încă fisuri gata să se ramifice și să producă un crater, care, bine-nteles duce la distrugere. De ce nu suntem conștienți de asta? De ce nu avem grijă? Indiferența si egoismul ne-a mușcat și nu a făcut decât să își lase veninul în mine, în tine, în noi toți. Lumea nu observă, nu face nimic. De ce tu, un simplu om, ții bibeloul în mână cu atâta nepăsare? De ce nu apropii degetele? De ce nu faci în așa fel, încât să nu lași loc liber? Pe acolo poate să cadă bibeloul…să se spargă. Exact printre degetele tale poți scăpa un suflet, poți pierde un om Iar..a doua oară nu îl mai poți repara…e doar bucăți. Nimic altceva decât ce ai ținut odată în mână, doar că de data aceasta este în mii de cioburi. E puțin probabil să îl refaci. Din miile de cioburi trebuie să începi cu unul. Știi care este? Nu cred…De ce nu previi asta? De ce nu ai grijă? Cred că știu. Și știi și tu! Pentru că ești prea simplu, prea lipsit de scrupule.

Sufletul…este EXACT ca bibeloul. Fiind deja spart, el abia se ține. Abia se chinuie. Abia rezistă. De ce? Doar ca să apari tu, acel om fără pic de păsare, care DOAR vine și îl sparge pentru a doua oara. Omule, ce ai făcut? Uită-te pe jos! Ce vezi? Spune-mi ce vezi…! Cioburi, cioburi, mii de cioburi…iar tu pleci. Dar știi ce? În timp ce fugi și lași pe altul să strângă în urma ta, e posibil să te împiedici și să calci pe unul din miile de cioburi. Simți? Te-ai tăiat! Te-ai tăiat, “omule”… Dar sângele tău mă ajută să îmi lipesc cioburile înapoi, sângele tău mă ajută să îmi revin, sângele tău…e medicamentul meu! Bibeloule, iar te-ai spart…?!