Se ştie că ştiinţa ( contemporană) are de-a face, de regulă, nu cu obiecte ( şi mulţimi ale lor) direct observabile, fie din cauza unor trăsături interne ale obiectului studiat, fie, şi deopotrivă, din cauza capacităţilor limitate ale organelor noastre senzoriale şi cerebrale. Printre altele, fenomenele şi procesele lingvistice complexe nu pot fi observate direct ori pentru că ele nu sunt diferenţiate, ori pentru că nu sunt direct exprimate, ca în cazul semnelor care compun şi formează cuvintele, neperceptibile senzorial. Ca atare, procesele analizei şi sintezei textului în creierul uman sunt, de-a dreptul, inabordabile observaţiei.
În foarte multe cazuri ca acestea, „trebuie să se renunţe la încercările de observare directă a obiectului şi să se aplice alte procedee, mai sofisticate, de cercetare. Dintre acestea, cea mai răspândită este metoda modelelor (modelarea). Esenţa acestui procedeu, bazat pe principiul nomotetic [ adică, sistemico-clasificator ], constă în aceea că observării şi cercetării îi este supus nu obiectul natural ( sau, altfel spus, originalul), ci analogul substitut al lui, adică modelul.”[i]
Modelele pot fi structurale, servind ca mijloc de studiere şi descriere a organizării interne a originalului, funcţionale, vizând comportamentul acestuia, şi dinamice, urmărind evoluţia lui. Cu aplicare la problematica lingvistică ( şi didactică), se disting modele ale limbii şi ale vorbirii, ca şi modele ale generării şi sintezei textului ( deşi lingvistica textului este, de fapt, o variantă ulterioară şi rafinată a ceea ce înţelegea F. de Saussure prin lingvistica vorbirii).
Astfel, ca analog al unui original lingvistic ( ori didactic) pot fi folosite:
- Un obiect existent real: de pildă, pentru verificarea sistemelor complexe de analiză şi sinteză a textului, în calitate de analog al maşinii electronice de calcul apare omul, care, verifică munca algoritmului didactic, modelează comportamentul automatului;
- Un obiect material creat artificial: de pildă, cu ajutorul sintetizatorului de semnale vorbite se modelează producerea sunetelor unei limbi concrete;
- O construcţie ideală, matematică sau logico-matematică ( formală, graf-schiţă), care modelează fie structura unui sistem lingual ( de pildă, morfologia), fie funcţionarea lui ( cf. modelele gramaticii generative sau ale gramaticii dependenţelor).[ii]
Epistemologic vorbind, modelul reflectă, pe baza ontologiei, realitatea obiectivă, dar este un analog simplificat şi nicidecum copie a obiectului studiat sau reprezentat. Totodată, modelul nu poate fi mai complicat ( complex) decât originalul.
Mai departe, construirea modelului trebuie să fie liberă de contradicţii (să fie, adică, logic corectă), exhaustivă şi maximal simplă ( cum cerea încă din 1943, L. Hjelmslev), esenţială fiind prima cerinţă, după cum cerinţa a doua este mai importantă decât a treia.
Modelul trebuie să aibă un caracter general, care să-i permită aplicarea la descrierea diverselor obiecte naturale. Un model mecanic de dicţionar didactic englez-român trebuie construit astfel, încât el să fie aplicabil pentru modelarea corelaţiilor dintre lexicul altor perechi de limbi, de pildă, germană-rusă, franceză-rusă, engleză-română.
Apoi, modelul trebuie să posede putere explicativă ( explanatorie), prin care să se poată explica şi prezice propoziţiilor încă nedezvăluite până la acea dată a obiectului natural.
În fine, o cerinţă vitală pusă în faţa modelelor este aceea de a conţine posibilităţi euristice, adică, de a furniza informaţii care, la rândul lor, vor duce la descoperirea de noi fapte şi, în consecinţă, la elaborarea de noi teorii.
În ceea ce s-a numit de prin anii ’60 lingvistică inginerească la ruşi, iar în Occident de prin ’80, language engineering, care încerca să rezolve în mod facil probleme lingvistice pe computer, s-au constatat curând conflicte epistemologice şi ontologice, ca şi barierele care separă limba naturală de limba computerului. Incercând să creeze pe computer modele ale limbii şi vorbirii, programatorii informaticieni şi lingviştii teoreticieni, aplicau ideile lui G.W.Leibniz, E.Husserl şi Wittgenstein despre organizarea discret atomată şi sistemică a limbii. Se credea că, asemenea limbajelor ştiinţei şi ale dirijării limba naturală reprezintă un gen aparte de calcul logic al enunţurilor(calculus).
S-a arătat, însă, mai ales de către Noam Chomsky, că operaţiile de calcul lingvistic sunt aplicabile doar la un text ideal normalizat, căci limbajul real, oral şi scris, denaturează modelele ideale aici se întâlnesc la fiecare pas, aşa-numitele accident de paroles, adică frânturi de fraze, subînţelegeri; omul începe să spună nu ceea ce a dorit să comunice, „înghite” cuvinte şi sunete. Or, aceste fenomene sunt imposibil de introdus în limbajul formalizat al computerului.[iii]
În ştiinţă se modelează obiectele de cercetat inaccesibile observării directe. Este nevoie, în aceste cazuri, de a emite o ipoteză despre posibila construcţie a obiectului dat şi de a o realiza sub forma unei maşini logice apte să prelucreze un material oarecare, precum face „cutia neagră” inobservabilă. Astfel, dacă maşinăria logică funcţionează în mod analog, ea este o aproximaţie sau un model al obiectului şi noi putem considera că mecanismul coincide cu mecanismul „cutiei negre”.
Se pot modela fenomene ale căror trăsături esenţiale se epuizează prin caracteristicile lor structurale ( funcţionale), nefiind legate de substanţa lor fizică. Dacă este justă concepţia lui F. de Saussure despre limbă ca fenomen ale cărui trăsături esenţiale se reduc la propoziţii esenţiale, structurale/ funcţionale, atunci, modelabil este şi limbajul natural uman.
Altfel spus, modelului i se cere să aibă un comportament similar cu cel al obiectului de cercetat; materialul din care se realizează el poate diferi de materialul din care este construit obiectul. Astfel, cum a arătat N. Chomsky, cel puţin unele dintre gramaticile generative pot fi considerate automate finite, fiindu-le aplicabilă teoria matematică. Toate celelalte proprietăţi ale modelului derivă din această trăsătură de bază, aceea de a fi o aproximare funcţională a obiectului. Modelul este întotdeauna o oarecare idealizare a obiectului.
În concluzie, un model operează, de regulă, nu cu noţiuni despre obiecte reale, ci cu nişte constructe, anume cu noţiuni despre obiecte ideale, nedeductibile în mod direct şi monounivoc din datele experimentale, ci construite liber pe baza unor ipoteze generale sugerate de ansamblul observaţiilor şi de intuiţia cercetătorului. Astfel, orice model este o construcţie logic dedusă din ipoteze cu ajutorul unui aparat matematic determinat.[iv] Toate modelele, inclusiv cele lingvistice, trebuie să fie formale. Un model este considerat formal dacă în el sunt indicate în mod evident obiectele primare care leagă afirmaţiile despre ele şi regulile de mânuire a lor (regulile de formare şi de delimitare de noi obiecte şi afirmaţii). În mod ideal, orice model formal este un sistem matematic, de aceea, noţiunea de formalitate echivalează cu noţiunea de „matematicitate”, „exactitate” sau „univocitate”.
[i] R. G. Piotrowski, Text- Computer-Mensch, Bechum: N. Brockmcyer, 1984, cap.VIII, p.10 (cf. 26, p.11: „Modelarea este procedeul de bază de care se foloseşte lingvistica inginerească şi didactica lingvistică.”)
[ii] Ibidem ( cf şi p.13, unde se remarcă că problemele de bază ale teoriei modelării lingvistice sunt: 1) epistemologice (cognitive) şi 2) ontologice, adică ale asemănării naturale dintre model şi original, în vederea verificării utilităţii ei)
[iii] Cf. N. Chomsky, Aspects of the Theory of Sintaxe, Cambrige, MGT, Press, 1965 şi discuţia de acolo, reluată în Cunoaşterea limbii ca centru de interes pentru cercetare, în vol. Cunoaşterea limbii, trad. din limba engleză, E.Ş., Bucureşti, 1996, p.13 u. ( vezi şi Postfaţa semnată de Al. Cornilescu, p. 315 u.). Vezi şi C. Frâncu, Curente şi tendinţe în lingvistica secolului nostru, „Demiurg”, Iaşi, 1997, p.98 u., S. Marcus, Lingvistică matematică,în culeg. Lingvistica modernă în texte, UB, Facultatea de Lb. şi Lit. străine Bucureşti, 1981, p. 396 ( îndeosebi 402 u., despre modelarea matematică a limbii drept cod, economia şi redundanţa expresiei).
[iv] Cf. T.A. Sebeok, The Informational Model of Language: „Analog and Digital Coding in Animal and Human Communication, Natural Language and the Computer”, N.Y, 1963.
Comentarii recente