În prezent, în rândul celor din generaţia mea, Liviu Rebreanu este asociat adesea cu lectura obligatorie sau cu multe ore de alternare a cititului, cu visatul cu ochii deschişi, căscatul lung şi, în cazul persoanelor mai sensibile, chiar cu dormitul. Însă romanul Adam şi Eva, mie cel puţin, mi-a schimbat viziunea asupra acestui “fin psiholog, precursor al lui Ioan Slavici, autor de romane realiste obiective etc.”
Rebreanu cultivă în slove un adevărat arbore crescut din culturi şi istorii ale mai multor popoare, amprentând în fiecare povestea de dragoste facută imposibilă generaţii întregi de o forţă primordială, ce depăşeşte pragurile cunoaşterii lumeşti. Autorul sugerează pierderea noţiunii de timp a îndrăgostiţilor, uitarea consecinţelor faptelor lor necalculate comise în scopul împlinirii iubirii plenare. În pofida purităţii ei şi a celor care aspiră la ea, este zdrobită de legile karmice într-o reîncarnare a personajelor aceluiaşi scenariu tragic, în zbaterea zadarnică şi chinul pentru unirea celor două jumătăţi.
Acţiunea cărţii urmează un traiect cu o structura deosebită, romanul fiind alcătuit din mai multe povestiri, fapte ale aceloraşi personaje sub identităţi diferite, plasate în timpuri şi locuri diferite, finalul fiind recursiv. De altfel, ordinea “vieţilor” nu este aleatorie, coordonatele spaţio-temporale delimitând o succesiune a istorioarelor din antichitate până în secolul al XX-lea. Povestirile sunt construite din perspectiva bărbatului, de fiecare dată, întâlnirea Ei reprezentând începerea unei noi vieţi, în care dorinţa de a poseda fiinţa iubită este centrală. Cu toate acestea, datorită inconvenienţelor pe care le impun diferenţele de statut social, există mereu cineva mai puternic din acest punct de vedere, care distruge orice şansă la iubire. În sfârşit, personajul masculin ajunge sub identitatea lui Toma Novac, profesor de filosofie, un om care, deşi crescut în puf, este plictisit de viaţa mondenă a “măştilor”. Setea de cultură este caracteristica sa definitorie întipărită în structura ancestrală a spiritului său.
Un timp nou reflectă schimbarea orânduirii lumii prin apogeul evoluţiei mentalităţii umane de la începuturi până în secolul al XX-lea. Cu toate acestea, va fi timpul iar un nou lut în care forţele destinului îşi vor remodela cronica? Sau noua vibraţie a acestui secol de inovaţii va fi oprelişte în faţa karmei şi va prilejui refacerea cuplului iniţial? O meditaţie care îşi merită “osteneala” lecturii.
Comentarii recente