Despre simulări sau Ioni, Mori cu noroc, Testamente, logaritmi, integrale, matrici, vectori, algoritmi şi tot tacâmul

nu-s-calm-ca-vine-bacuClasa a 12-a e minunată. E cea mai frumoasă perioadă din tot liceul. Ajungem cu toţii să ştim relativ mai multe despre colegii de clasă, să-i cunoaştem oarecum mai bine pe cei alături de care, în ultimii patru ani, am respirat acelaşi aer şi cu care am petrecut mai mult timp decât cu propriii părinţi. Vin banchete, cursuri festive, costume, rochii, pantofi, discuţii despre întrunirea de 10 ani şi multe poveşti, nostalgii şi promisiuni. Dar nu e aşa de frumos până la capăt, pentru că într-a 12-a avem bacalaureatul.
Până şi asta e acceptabil, totuşi. Ştim dinainte că avem BAC-ul, suntem împăcaţi cu ideea asta încă de printr-a 9-a şi ne pregătim, sufleteşte măcar, cu mult timp înainte. Dar ceea ce nu ni se spune, de fapt, decât foarte târziu, e cum stă treaba cu simulările. Simulările sunt o durere de cap. Un ghimpe în coastă. O ţepuşă între omoplaţi. Simulările sunt desfăşurări de forţă inutile, munţi de hârtogăraie şi de dezorganizare care nu aduc niciun beneficiu nici elevilor, nici dascălilor şi nici sistemului de învăţământ, în ansamblu…Părerea mea, desigur.
Despre simulări ştim aşa: de două sau trei ori de-a lungul clasei a 12-a trebuie să învăţaţi frumos toată materia din ultimii trei ani, să vă luaţi cartea de identitate şi un pix, să vă aşezaţi în ordine alfabetică în bănci şi să speraţi la ce e mai bine. Şi e în regulă, pe de o parte. Se înţelege care e partea bună: ne obişnuim cu mediul de examen, recapitulăm materia, ne verificăm nivelul. Dar e aşa de evidentă şi de dureroasă partea proastă a acestor simulări, încât nici nu mai contează dacă, prin absurd, aduc vreun beneficiu.
Partea proastă sună în felul următor: nota de la simulare contează şi nu prea. Se trece în catalog? Nu, nu prea se trece. Corectarea se face oarecum la sânge, deşi se mai face abstracţie de unele lucruri. Verificarea nivelului se face, dar nu e prea relevantă. Înveţi, dar nu foarte mult, pentru că nu e chiar examenul propriu-zis. Totul e o treabă care se face pentru că trebuie, pentru că aşa se cere, pentru că aşa ne-am obişnuit, pentru că aşa e a 12-a. Nu-şi bate nimeni capul, de fapt, şi nu ia nimeni, cu adevărat, în serios lucrurile acestea.
Mai mult, profesorii rămân cu teancuri uriaşe de lucrări de corectat, lucrări care nu sunt tocmai o plăcere, pentru că, din moment ce nimeni nu şi-a bătut capul, sunt umplute cu materie din amintiri: frânturi de eseu cu definiţii cu ce-şi mai aminteşte fiecare de pe la oră, cu câte o secvenţă de la cei care au văzut filmul, poate o frază a profesorului care le-a rămas în minte. La mate apar exerciţiile făcute cu formule pe care şi le aminteşte fiecare vag, pe care le-a înţeles mai mult sau mai puţin la momentul respectiv, poate un exerciţiu la care a ieşit la tablă dintr-un capitol pe care l-a priceput oarecum. Mai sunt cele cu algoritmi elementari pe care îi ştiai la un moment dat, cu grafuri care arată a ceva cunoscut, o catenă de pe la chimie cu nume interesant, o frecvenţă şi o viteză a luminii cu ceva litere greceşti… Toate aceste lucrări cam aşa arată la simulări. Desigur, cu câteva mici excepţii.
De asemenea, aceste sarcini în plus apar pentru profesori în contextul în care ei se chinuie să împartă materia cum ştiu mai bine ca să o termine pe cea de-a 12-a şi să o recapituleze cât mai larg şi pe cea din 9-11. Asta în contextul în care au şi alte clase şi alte lucrări de corectat şi alte activităţi în care să-şi investească timpul.
Nu în ultimul rând, e vorba şi de desfăşurarea de forţe în ansamblu: se foloseşte o tonă de hârtie de fiecare dată. Restul claselor au programul dat peste cap în zilele cu simulări, se pierd ore care ar putea fi folosite pentru – aţi ghicit! – recapitulare pentru bac, se pierd săptămânile de dinainte în eforturile uriaşe de a bagă la cutie toată materia deodată şi de a o ţine acolo până imediat după simulare, moment în care trebuie s-o ştergi de tot, pentru că probabil trebuie s-o foloseşti altfel după aceea. În cazul în care ţi-ai planificat să înveţi o anumită cantitate după un anumit plan şi pe o perioada specifică de timp, atunci… ţeapă! Nu poţi aşa, trebuie să o înveţi pe toată. O dată în decembrie, o dată în martie şi o dată în mai. Pentru că aşa trebuie.
Aşadar, nu ştiu dacă vorbeşte frustrarea din mine la gândul că în câteva săptămâni o să trebuiască să-mi fac iar lobotomie şi să bag acolo Ioni, Mori cu noroc, Testamente, logaritmi, integrale, matrici, vectori, algoritmi şi tot tacâmul, pe toţi deodată, şi, categoric, în cea mai mare ordine. Privit doar aşa, generic, strict ca idee: e uman să-i faci aşa ceva unui copil, unui puşti amărât de a 12-a, pricăjit şi neiniţiat? Cum să pui totul în sertare ca să nu se amestece şi, mai ales, de ce să-l pui să facă asta încă şi de trei ori de-a lungul anului, în condiţiile în care oricum o s-o facă oficial în iulie? E inuman, dragi confraţi, camarazi şi prieteni. Ar trebui să ne adunăm, să ne unim forţele, să dăm jos acest sistem crud şi injust. Sau ar trebui să nu ne mai plângem şi să ne apucăm de învăţat. Sau să amânăm revoluţia. Dăm jos dictatura, da’ după simulare. Pentru că aşa trebuie…Părerea mea!

Share Button

6 responses to “Despre simulări sau Ioni, Mori cu noroc, Testamente, logaritmi, integrale, matrici, vectori, algoritmi şi tot tacâmul”

  1. sofism

    Dar cine va obliga sa invatati? Puteti merge doar cu prezenta sau sa nu va prezentati la simulari.

  2. Andrei

    Mi-a placut si chiar m-a amuzat, intr-o mica masura, articolul tau, dar pornesti de la o premiza gresita. Ca sa evit repetarea, voi considera, si te voi ruga si pe tine sa faci la fel, de bun simt sa iti asumi ca orice spun este trecut prin prisma subiectivitatii mele. Zic asta ca sa nu spun de prea multe ori parerea mea. E clar ca e opinia mea, nu? Continuand… materia aia pe care spui tu ca trebuie sa o inveti de doua sau trei ori de-a lungul anului, din clasele 9-11, e materie pe care trebuia stiuta deja. Hai, ca la romana nu o mai stiai, si nu o mai stiam, si nu o mai stia mai nimeni. Dar stai o saptamana doua inainte de infama, temuta simulare, si o reinveti. O bagi din nou, metodic si inutil, inapoi in cap, de unde va zbura, cu cel mai mare drag, inapoi, odata ce va veni iulie. Hai, ca la geografie/ logica/ istorie/ ce se mai da nu o mai stiai, si din nou zic, n-o mai stia (mai?) nimeni. Dar faci un efort cu cateva zile inainte si ti-o reamintesti. La mate/ info/ chimie/ fizica as zice ca ar trebui sa iti mai amintesti mai mult decat doar o formula vaga sau un concept abstract, asa cum spui tu. Asa gandesc eu, neavand absolut nicio tangenta voluntara cu materiile laturii umaniste a programei noastre de invatamant (a se citi: nu mi-a placut niciodata sa invat la romana), gasind dintotdeauna mai interesant si mai usor sa invat ceva logic decat pe de rost, cum ni se cere la asta. Dar citind si recitind aceleasi afurisite de pagini cu cateva zile inainte, am ajuns sa le stiu. Nu-mi convine, dar trebuie, in oarecare masura. Din pacate, ca sa intru la facultate, conteaza putin si bacul la romana. Si banuiesc ca are putin de spus si orgoliul meu. De-asta m-ai putea trezi noaptea din somn, si fortat fiind, ti-as spune ce a zis G. Calinescu despre „Luceafarul” sau as putea recita citate din ‘Mori cu noroc’ sau ‘Testamente’.
    Ce mai spui tu – si ce mi se pare mie si mai neadevarat – e ca partea proasta a acestor simulari eclipseaza definitiv, total, fara drept de apel, partea buna a acestora. De fapt, sunt de acord cu o singura treaba din ce ai zis, aceea fiind ca ne verificam nivelul. Restul e de umplutura. Cui ii pasa ca nu se trece in catalog, sau ca atmosfera ar trebui sa fie identica cu cea de la examen? Nu stiu la Moisil cum a fost, dar la noi, la National, nu prea a fost cazul. E adevarat, mergeam supravegheati la baie si ni s-a cerut sa ne inchidem telefoanele, am avut si camere de filmat a caror buna functionare era … indoielnica, dar aici se incheie lista asemanarilor. Scopul acestor simulari era, dupa cum vad eu, sa iti dea o ocazie deestul de okay de a-ti verifica, intr-un cadru maai mult sau mai putin asemanator cu cel real, din iunie, cunostintele. Daca voiai sa stai cu o saptamana inainte, sa sufli putin praful adunat pe caietele de anii trecuti si de pe neuronii in chestiune, aveai ocazia sa faci asta. Multi au si facut-o. Nu stiu cat de bun e exemplul, fiind vorba tot despre mine, dar, mi-am dat seama, nu surprinzator, ca stiam si mai putine la romana decat credeam. Am aflat si eu, pentru prima oara in astia 4 ani frumosi de scoala, ce se cere exact la un eseu la tema si viziunea despre lume, si poate, poate, faptul ca mi-a scazut, intr-adevar, „la sange” acum ma va ajuta sa nu mai fac aceleasi greseli la vara. Si cu siguranta nu e numai cazul meu. Spui ca nimeni nu si-a batut capul, dar nu e adevarat, si daca intr-adevar mai multi ar face-o, cum ar fi si indicat, de altfel, poate n-am avea nici impresia ca simularile astea sunt complet inutile, nici ca elevilor, colegilor nostri nu le pasa deloc. Pentru ca, in definitiv, simularea asta a fost, pentru prima data in patru ani, o testare pe care am dat-o pentru mine. Nu una la care m-am vazut fortat sa copii, ca sa imi iasa media la chimie, sau una la care mi-am stors creierii cum faceam la lucrarile saptamanale la analiza dintr-a 11a. A fost ca sa imi arat mie cat (de putin) stiu. Si in sensul asta, a functionat. Sunt oare minoritar, eu, care chiar simt ca am beneficiat de pe urma intregii chestiuni? Probabil. Dar asta nu o face – din nou, dpmdv – o irosire de hartie sau de resurse umane. Sa fim seriosi, cati dintre noi se duc sa invete, si nu la baut, cand ni se da drumul mai repede de la scoala? Indubitabil, un numar insignifiant. As mai avea lucruri de spus, dar raman fara chef – limita de spatiu nu cred ca exista – asa ca inchei… Am impresia ca pui prea mult la inima toata treaba asta… Bineinteles… Parerea mea!

    1. Cristina Negrutu

      Acelasi disclaimer de la comentariul de mai jos. Nu pune nimeni nimica la inima, incercam doar sa luam lucrurile astea asa cum sunt, pentru ca nu pot fi evitate. Ne mai aduce alinare faptul ca putem, totusi, sa le comentam si sa le dezbatem si sa le contestam – macar atata lucru, nu? Traim intr-un loc in care libertarea de exprimare ne ofera umbrela unei opinii mai mult sau mai putin veridice si care sa aiba voie sa sfideze anumite aspecte care nu sunt tocmai general acceptate. In acest spirit, ceea ce am incercat eu sa fac a fost o incercare timida de satira cu care sa empatizeze camarazii mei de suferinta (nu ma blama nici aici ca am exagerat).
      Astfel, am facut toate demersurile necesare – ca si colegii mei, de altfel – in contextul si in conditiile care au existat si care n-au mai depins de noi. Singura diferenta e ca eu am mai si scris ce era pe buzele tuturor, doar ca sub acoperisul parerii mele.

  3. UnStrain

    Daca n.ai da simulare nu ai sti nici macar cum sa completezi si sa indoi foaia cand ti.o pune in fata la bac. Nu te supara pe mine, dar nu stiu cu cine ati dat voi simularile astea. Cel mai simplu si de bun simt rol al lor este ca te obisnuiesc cu structura examenului, ca atunci cand dai bacul sa nu tremuri. Asta e rolul lor minim. Acum, daca esti destept, poti sa te si folosesti de ele, ca sa mai inveti ceva ceva din materie. Nimeni nu iti cere tot deodata, daca ai observat materia este structurata; la fiecare simulare s.a adaugat cate un capitol. Daca esti destept, stai cateva zile acasa inainte de simulari si te pregatesti. Nu se trec in catalog? Asta e ceva de rau? Hm. Mie sincer mi se pare ca exagerezi, dar, apreciez umorul tau si mai mult decat atat, apreciez faptul ca ai o parere proprie, ceea ce vezi din ce in ce mai rar in ultimul timp.

    1. Cristina Negrutu

      Imi cer scuze pentru intarzierea cu care am apelat la al meu drept la replica 🙂
      Multumesc pentru aprecieri. In ceea ce priveste partea care nu reprezinta tocmai apreciere, am si eu dreptul la disclaimer. Am exagerat voit in spiritul unei satire si in verva unui volum de munca mai mult sau mai putin infricosator care ma astepta dupa colt. Sunt constienta ca nu moare nimeni din cauza asta si ca nu e nimic absurd si colosal, am incercat doar sa dau o nota umoristica si sa iau toata situatia asa cum a luat-o Caragiale. Daca mi-a iesit sau nu, asta nu ramane la aprecierea mea.
      Multumesc, totusi, pentru feed-back. E un lucru important si ii apreciez pe toti cei care-si iau 5 minute sa lase un comentariu constructiv 🙂

  4. Andrei

    Comentariul meu precedent asteapta sa fie aprobat de vreo doua saptamani..

Lasă un răspuns la Cristina Negrutu Click aici pentru a anula răspunsul.

*