E greu de crezut că acum 20 de ani, pe 16 decembrie, nişte tineri de vârstele noastre începeau în Timişoara manifestări anticomuniste. Tineri care şi-au sacrificat sănatatea şi chiar viaţa în numele unei idei, care se pare că nici până astăzi nu s-a materializat în totalitate.
Au murit fii și fiice, prieteni, soţi, mame, oameni. Revoluţie sau lovitură de stat? Mulţi nu sunt convinşi până astazi că a fost revoluţie. Asta ni se spune. Însă, deşi poate pornită cu alte intenţii, manifestarea a fost pur anticomunistă şi nu a avut nimic de a face cu lovitura de stat. Să nu întinăm numele celor ce au murit pentru democraţia românească, deşi, se pare, am ştiut prea puţin ce este libertatea şi am lăsat-o pe mâna unor comunişti la fel de mari precum cei deja „eradicaţi”.
Nu voi vorbi despre suferinţele românilor. Nici nu voi polemiza asupra regimului politic post ’89. Voi încerca să disec cultura regimului şi cultura ascunsă, atât cât o voi putea percepe. Pentru că, deşi nu e o armă, cultura este o metodă de vindecare, de trecere la nou, pe care ştim prea puţin s-o utilizăm.
În era în care marxismul punea stăpânire pe întreaga cultură, inclusiv pe băncile şcolii, puteai să te trezeşti cu repercusiuni doar pentru că ai folosit „capitalistul” salariu în loc de retribuţie. Am râs cu lacrimi când am auzit acest lucru de la părinţii mei, mi se părea aberant şi susţineam că sunt sinonime. Însă în comunism sinonimul nu mai e sinonim, iar cultura e doar o amoeba ce întinde pseudopode.
Creaţia, arta în forma ei cea mai pură, era privită de comunism cu o reticenţă răutăcioasă. Totul era cenzurat, trecut prin mâinile membrilor de partid care, de cele mai multe ori, nu aveau deloc pregătire culturală. Şi iată cum din cauza unor „păreri” ale unor neiniţiaţi se refuzau şi nu se dădeau publicului creaţii preţioase.
Propaganda era de bază şi asta o ştim cu toţii. Singurul cult admis era cel al personalităţii, ori o cultură în care este restricţionată practicarea cultelor este net mai slabă, săracă, lipsită de substanţă. Poate că voi fi contestată de cititorii noştri atei, însă vă amintesc că primele scrieri, primele manifestări de cultură au avut legătură strânsă cu religia, oricare ar fi ea. Îmi este greu să cred că un om poate trăi fără a crede, pentru că atunci îi lipsesc enorm de multe trăsături umane ce derivă din această credinţă. Iar României îi era interzis a crede în altceva decât în comunism şi în muncă fizică.
Poate cea mai înfloritoare specie literară din această perioadă a fost oda. Odă partidului, odă conducătorului, odă, odă, odă… Şi mulţi dintre odioşii acestor ode se înfing cu mult tupeu şi în viaţa politică de astăzi, demonstrându-ne că în 20 de ani nu am reuşit să ne distanţăm de regimul comunist, oricât ne-am fi dorit. Literatura era accesibilă şi cu un mesaj îndoielnic (pentru o societate normală), tocmai pentru a fi uşor percepută şi pusă rapid în practică de oamenii prea puţin şcoliţi. Scriitori impuşi, critici, aleşi pe sprânceană de către partid, care aveau grijă să admonesteze tot ceea ce ieşea din tiparele bine stabilite de politica partidului… Cred că aş fi avut ceva şanse la ani de muncă silnică dacă mi-aş fi folosit slova slobodă precum o fac acum… Însă cultura românească nu a murit de tot în această perioadă. Teatrul a fost una dintre modalitățile de supraviețuire; teatrul de comedie, pentru că românul asuprit avea nevoie de funcţia aceea de catarsis îndeplinită de teatru. Se strecurau glume, se făcea în aşa fel încât cultura să nu moară. Poate nu era întotdeauna Goethe, dar era modul nostru de a rezista. Păcat că au fost puţine moduri. Ne-am predat cultura în mâinile comunismului şi am acceptat poate prea uşor să predăm ceea ce ne definea. Se tot foloseşte din ’89 încoace sintagma aceasta „rezistenţa prin cultură” (ah, ce ţi-e şi cu limbajul de lemn). Eu una nu am perceput această rezistenţă de-a lungul întregii mele documentări. Iar ideea de rezistenţă prin cultură mi se pare cel puţin aberantă. Dacă ea ar fi existat într-adevăr eram ieşiţi din comunism cu mult înainte. Pentru că s-ar fi creat prin cultură cadrul necesar unei răsturnări de situaţii. Însă toată documentarea din lume nu mă va putea ajuta. E doar percepţia unui om care a deschis ochii post-decembrist şi care poate să se înşele foarte uşor datorită lipsei totale de experienţă în acel regim.
La 20 de ani de la izbucnirea violenţelor, la 20 de ani de când sânge s-a vărsat pentru libertate mi-e destul de greu să mai disting de unde am pornit şi unde am ajuns. Se pare că ne învârtim în loc, însă acum îndobitocirea făcută de regim a fost înlocuită de cea a diverselor concepte ce se doresc culturale şi a falselor valori promovate. E tot un joc politic, al manipulării opiniei publice zi de zi. E inevitabil, om fiind, să nu manipulezi în direcţia ta din când în când. Însă ceea ce se întâmplă astăzi acoperă orice graniţă a unei manipulări „scăpate” printre cuvinte. Tot ce îmi doresc (chiar şi de Crăciun) este ca românul, ca individ reprezentativ, să nu cadă pradă acestei manipulări, să reînvie culura, să reînvie valorile şi să nu dobândească rezistenţă la cultură precum la un antibiotic prea mult utilizat.
14 Decembrie 1989 – Izbucnesc manifestările antidictatoriale şi anticomuniste la Timişoara. Intervenţia forţelor de ordine se soldează cu zeci de morţi şi răniţi.
Later edit: Pentru cei în continuare curioşi despre situaţia post decembristă, mai puteţi citi ceva extrem de interesant aici.
Georgiana, cred că e prea mult a spune că „rezistența prin cultură” este o sintagmă aberantă. Ai dreptate în multe dintre observațiile pe care le faci, însă în ceea ce privește cultura, a existat o rezistență… nu în sensul de opoziție revoluționară, ci de supraviețuire spirituală. Au existat oameni de cultură care au refuzat colaborarea cu regimul și care au avut de suferit de pe urma acestui lucru. Au existat scriitori care au rămas fideli valorii și autenticității personale, condamnând subtil regimul. Marin Preda este unul dintre ei. Numai că, într-adevăr, efectele la nivel de masă s-au lăsat poate așteptate prea mult. Adevărata cultură nu este însă un fenomen de masă și poate tocmai de asta au prins mai bine aclamațiile și manifestările patriotarde ale unora, care din lingușitori ai regimului s-au transformat subit în mari revoluționari după 1989.
Cultura autentică a existat sub comunism și ea a fost forma de supraviețuire a celor pe care regimul nu i-a putut perverti spiritual. Cultura a fost o formă de rezistență în măsura în care oameni cu adevărat valoroși au înfruntat cenzura.
Întotdeauna este mai ușor, mai comod și mai profitabil să te dai cu valul, așa a fost atunci, așa este și acum…
Atunci o puteai încurca dacă nu erai de acord, acum ești ignorat sau dat la TV ca o ciudățenie!
Oricum metodele au evoluat și au devenit ma subtile, atunci se folosea „bâta salinistă”, acum se folosește „pop cultura” americană, eu le-am trăit pe amândouă și nici una nu-mi place…
Georgiana ești un copil extraordinar…
Îmi permit să îți dau o temă de cercetare…
Generația voastă are nevoie de repere adevărate…
http://www.youtube.com/watch?v=2e2QT_p7lTI&feature=related
aștept reacțiile tale!
Din umilele mele cunoștiinte de istorie știu doar că mareșalul Antonescu a fost ucis de staliniști deoarece se aliase cu naziștii pentru a recupera Basarabia. A fost mult timp blamat pentru asocierea sa cu nazismul (deși scopul a fost nobil, recuperarea teritoriilor aflate sub dominația URSS) și pentru că a adus Romania într-o situație de instabilitate, însă mă întreb cum ar fi reacționat, ce alte soluții mai bune ar fi găsit cei care îl blameaza? Mă întreb, dacă se alia cu Stalin pentru recuperarea acelor teritorii nu era tot de partea unui criminal? Părerea mea este că situația României și la ora actuală a fost provocată de lipsa unui conducător ferm. Carol al II-lea nu a fost acela, logic, regele Mihai era un copil, iar mareșalul Antonescu era militar, nu politician. Și cum în situațiile de criză înfloresc regimurile totalitare, nu mai departe anul acesta am avut un partid Alianta Socialistă care avea candidat la președentie și dorea învierea vremurilor de demult apuse (dacă ar fi chiar de demult…), legionarii au avut suportul perfect pentru a se instala, o politică slabă, în care oamenii doreau vorbe agitatorii și ideea (falsă) de stabilitate. Nu pot, în conditiile în care întreg blocul estic a fost comunist, să gândesc atât de departe încât să cred că o data ce aveam o conducere stabiăa am fi scapat și noi de acest blestem, dar poate că ar fi fost mai blând, un „comunism cu față umană”, cu mai multe libertăți și mai ușor de înlăturat cum au avut maghiarii sau polonezii.
….
http://www.youtube.com/watch?v=8rAv8XkaI2k&feature=fvw
Ceea ce ai spus îmi umple sufletul de bucurie… o reacție de moment foarte naturală… întrebărilor tale, tu trebuie să le dai răspuns… ești pe drumul cel bun!
Îți urez tot binele din lume…
Take care!
O reacție de moment rezultat a anilor în care am discutat cu parinții mei. Recunosc că, dacă ne raportăm la evenimentele istorice pe care nu le-am trăit, ei mi-au modelat oarecum percepția. Nu mi-au îngrădit-o, dar trebuie să le fiu recunoscătoare că mereu au discutat cu mine, și-au spus părerea, mi-au ascultat-o, și m-au ajutat enorm să mă dezvolt în ceea ce sunt acum. Mie mi-a mai rămas doar să adaug stratul de suprafață, luciul, peste munca lor.
Știu că o să faci diferența între „lingăi”…..
Interesant cum discuția și-a schimbat direcția… dar Georgiana a rămas în picioare!
Referitor la mareșalul Antonescu, au fost câteva încercări de reabilitare, care au fost repede stinse de presiunea lumii evreilor!
Mareșalul a fost omul potrivit la momentul potrivit, s-a aliat cu singura variantă care prezenta avantaje (chiar dacă și unele dezavantaje). El a fost un om de onoare în tot ceea ce a intreprins… A fost obligat de circumstanțe să accepte și să fie părtaș și la unele lucruri mai puțin corecte.
Comunismul nu a fost nicăieri și niciodată cu față umană, încă de pe vremea lui Lenin (adica 1917-1924) au fost uciși foarte mulți oameni pentru a accede și a menține puterea, peste tot au fost epurate elitele. În Ungaria perioada lui Rakosi a fost cumplită, în Polonia la fel, gîndeștete numai la cazul Popielusko din ani 80, în Cehoslovacia a fost primăvara de la Praga de atâta bine, în Germania celebrele treceri ale zidului din Berlin. Comunismul este o utopie în profundă contradicție cu firea umană și din această cauză cei ce o prodovăduiau o duceau mult mai bine decât cei ce o suportau. Circula pe vremuri o glumă: „Care este cea mai demoratică bautură? Șampania, pentru că o bea clasa muncitoare prin reprezentanții ei.” Cam asta este esența comunismului…
Cică n-am învățat nimic în 20 de ani!… „vrong”… am învățat english… http://www.youtube.com/watch?v=nkUhKCmfU9A
Georgiana, sper să îți explice ce înseamnă „lumea evreilor”.
Eu îți dau asta http://www.youtube.com/watch?v=kGy7VHWeZuY&feature=related
Mda…..
Să fii tare Georgiana…. o să întâlneşti mulţi „lingăi” în viaţă…
Take care!
@Vladutz: Mi se face greaţă să-l văd iar şi iar şi iar. Nu e vina ta, am înţeles gluma, dar să facem dintr-un criminal simbol al revoluţiei. So vrong!
Într-adevăr, întâlnim prea mulţi lingăi de mult prea tineri…