Dragă muză, mi-am schimbat puțin atitudinea față de tine. Și nu e din cauza mea, ci a lui. Un alt “el” cu o multitudine de “aș vrea eu”. Un “el” ceva mai vechi ce își face simțită prezența absentă fără să știe și poate fără să vrea.
O să îl las să îmi pătrundă în labirintul sufletului asemeni nimfelor din miturile cât de cât credibile… Mai mult o să îi deschid eu însămi poarta principală. O să îl las pe el să își croiască drum prin frunzișul de nicăieri peste care va da acolo. O să îl las să dea cu nasul în ziduri reci și dure de frunze indecise, să se ia după urmele de pași ale greșelilor, să colecționeze fiecare amuletă pe care am lăsat-o în fiecare colț al inimii. O să îl las să caute înnebunit o fântână din care să bea pe nerăsuflate, ca mai apoi să realizeze că mi-a băut amintirile. O să plece nepăsător mai departe, știu… dar măcar, pentru o fracțiune de secundă, le va vedea. O să îl las să își imagineze visele mele lezate de absența unui dor profund ca mai apoi să le schimbe în supradoze de dorințe eterne pe care să le ia cu el și din care să se înfrupte din când în când.
O să îl oblig să își amintească ceea ce era de uitat, o să îl privesc cum se chinuie să ajungă la ieșire din labirint și o să râd când va de peste un alt zid la fel de dur și de malefic. O să îmi presar firele de “îl vreau” în urmele pașilor lui ca în cazul în care va vrea, să poată să se întoarcă de unde a plecat.
O să îl las să îmi strivească nepăsător trăirile din suflet peste care va da… O să mă prefac cu ușurință că nu observ recurgând la motive stupide cum că e prea întuneric afară sau pentru că e iarnă… sau pentru că am temă la mate. O să îl las să se agațe de stele fără să îmi pese că se arde și o să îl las să se simtă iar copilul neastâmpărat de altă dată.
O să îi indic unde e ieșirea dacă va vrea să plece dar o să îl chinui puțin înainte… Asta pentru că o să vreau să am măcar impresia unui “el” rătăcită prin imperfecțiunea unui labirint imposibil. O să vreau să îi umblu cu mâinile prin păr și să îi înroșesc obrajii cu săruturi. O să vreau să îmi imaginez îmbrățișarea ca și cum ar fi acolo, lângă mine… ca și cum nu a plecat niciodată cu speranța revenirii luată cu el în neant. O să vreau să îi țin în continuare mâna în mână…
Cam astea te-aș lăsa să faci, deci…
Îmi pare nespus de… bine, muză! Și toate astea:
Cu respect, eu.
Am vrut să te scriu mai de mult doar că noi, oamenii, avem o putere magică de “a nu avea tăria” să facem unele lucruri…
Atenție: Vis Incert!?
Comentarii recente