Cerul albastru,frumos infinit,
Atât de profund şi plin cu nimic.
Clae spre îngeri,lumină pură,
Abis întunecat, fără căldură.
Atât de albastru, un smarald imens
Ce trimite semne cu sau fără sens.
Iar eu nu-nţeleg decât ce îmi spui
Deci dă-mi semne mie…sau nimănui.
Spre îngeri mă chemi adeseori.
Spui: <<Poţi face orice, poţi şi să zbori!>>
Dar stelele tale sunt alterate…
Şi eu le vreau viu colorate.
În abisul tău vrei iar să mă chemi
Şi spui: <<Vino! Nu ai de ce să te temi!>>
Însă acolo e prea întuneric,
Şi stele tale mă vor himeric!
Comentarii recente