Ca să vi-l introduc: blogul său, Discerne, are peste 10 000 de vizitatori lunar, este autor a două cărţi care, fie strigă după reformă într-o gamă adversativă, fie trasează linii punctate în jungla intereselor comerciale şi îi înmânează clişeicul scaun şi clişeicul bici viitorului negociator şi, nu în ultimul rând , se prezintă drept expert în dichisitul şi auritul informaţiei. Ah, că aproape uitasem: şi acum 10 ani a absolvit liceul nostru. Nu ştiu câtă relevanţă ar fi trebuit să aibă informaţia din urmă pentru şirul de realizări ale domnului Alexandrescu, dar presupunând câteva sinapse geodeterministe între acestea două, cel puţin mie mi-a dat un sentiment plăcut.
Pe 15 decembrie 2014, acesta şi-a agăţat „ecusonul” de absolvent al Liceului de Informatică pentru două ore, susţinând în amfiteatru, în faţa câtorva clase de liceu, o scurtă problematizare a zelului şi a interesului ce condiţionează planificarea vieţii profesionale. Prezentarea a fost iniţiată prin depănarea câtorva amintiri, întru familiarizarea cu auditoriul şi cu mediul adulmecat timp de 10 ani doar prin retrospecţie, continuând, desigur, prin enunţarea unui status personal, împărţirea de daruri gnomice şi indicarea unor „surse de experienţa” pe care le poţi afla din cartea domniei sale, dar ţi le poţi însuşi gratis. Astfel, precum a ţinut să menţioneze şi consemnarea acestora în cartea lansată la Casa Cărţii, Ce (mai) inseamna succesul la scoala, acesta s-a arătat viitorilor absolvenţi în ipostaza unui veteran al luptei cu pisălogeala factorilor externi în căutarea propriei căi în viaţă. Întrucât informaţiile pe care le-a oferit s-au dovedit a fi digerabile de către elevii prezenţi, mai ales datorită faptului că niciuna nu stabileşte sisteme de referinţă rigide, sufocante, ci lansează o palmă uşurica peste obraz îndemnându-l pe învaţăcel să îşi chestioneze priorităţile în funcţie de legea cea mai deseamă, pe baza căreia poţi, într-adevar, să te consideri ca parte a unei societăţi (de care s-ar parea că depinzi din câteva puncte de vedere) – afirmarea ca forţă de muncă indispensabilă. De asemenea, interactivitatea şi păstrarea adevăratului sens al dialogului pe parcursul întâlnirii au făcut din eveniment o întâlnire simpatică.
Ca să nu mai pomenim despre remarcabila bunăvoinţă cu care Ştefan ne-a facut cunoscute câteva ponturi privind cosmetizarea informaţiei şi afişarea produsului. Ba chiar s-a ocupat de toate, în caz că insuficienţa acestora lasă pe cineva cu buza umflată, şi ne-a sugerat să citim prima lui carte, Căile persuasiunii în negociere. De asemenea, cu riscul de a suna destul de nostim, Ştefan Alexandrescu a introdus elevilor o noţiune nu prea bine, dacă nu chiar deloc, cunoscută publicului larg, şi anume aceea a cititului rapid, metoda, mulându-se întru totul pe ideea de eficacitate în învăţare. De altfel, vizitatorii blogului său pot afla mai multe despre cultivarea abilităţilor acestora (https://discerne.wordpress.com/citire-rapida/ ).
În concluzie, există posibilitatea ca, pentru mulţi, această întâlnire să fi fost o asigurare că perspectiva este cea care dictează cursul vieţii tale, nu aflarea sub greutatea destinului nedrept sau incredibil de prielnic. Cert este că nu exista altă cale decât aceea de a da, dacă nu ai început deja să dai, atenţie acelei mâini de praf ce iese din cufărul numit “hei, eu vreau sa devin ceva în viață”, ce te cheamă din deget, în loc să îţi îngheţi interesul ca să nu o ia în direcţia opusă cât tu îţi termini „ultimul meci de L.O.L. pe ziua de azi”.
Cosminelu’, fa si tu un bine lumii si scrie mai des. E frumos de tot 🙂