Un sens al vieţii, un impuls dat propriei persoane pentru cineva care a iubit de unul singur în fragmente din viaţa sa sau a iubit pentru a recupera ceva ce, de fapt, nu pierduse. Acest înţeles l-aş putea da pentru ceea ce va fi scris. „Şi dacă e adevărat… Te voi revedea„ – două titluri de carte într-unul. De ce să vorbim separat când de fapt au fost mereu împreună? O poveste tumultuoasă care trece de graniţele morţii, care aduce de după aceasta un suflet care riscă să se lase pradă unei lumi nesfârşite; asta creează autorul Marc Levy în cadrul a două romane cărora cititorii le dau viaţă prin cursul continuu pe care îl au în defilarea degetelor pe paginile scrise cu „o extraordinară capacitate de a capta mitologia timpurilor noastre”. (Pascal Bruckner)
„Tocmai sunase micul deşteptător aşezat pe noptiera din lemn de culoare deschisă. Era ora cinci şi treizeci..” Aşa începe. Am putea spune că e tipic altor romane: precizarea unei acţiuni banale, menită, în cazul acesta, să strice un somn cât se poate de necesar personajului în cauză. Lauren Kline, medic intern la San Francisco Memorial Hospital, este o femeie a cărei viaţă avea ca ţintă principală reuşita profesională, atingerea apogeului în carieră, titularizarea pentru care muncea neîncetat lăsând orele să curgă fără să ţină cont că oboseala o stăpânea din ce în ce mai mult. Dr. Fernstein este profesorul ei, de altfel şi cel mai bun medic din spital, cel care este conştient că lasă în urma sa un doctor de succes în Lauren, tot ce a vrut sa fie el vreodată şi nu a reuşit în totalitate: mândria lui. Totul ia o întorsătură de neaşteptat când o invitaţie din partea unor prieteni de a-şi petrece weekend-ul la Carmel avea să fie biletul spre o altă viaţă, pe care nu o cunoscuse până atunci. Accidentul de maşină în care protagonista este ea, o face să se întoarcă la spitalul de care „fugise”, de data aceasta în calitate de pacient, un pacient va sta în comă pentru o bună perioadă de timp.
În tot acest timp, apartamentul lui Lauren este locuit de către Arthur Ashby, cel a cărui viaţă avea să fie marcată de „fantoma vie” a frumoasei în comă. Într-una dintre serile epuizante ale acestuia, în care o simplă ridicare de mâini pentru a-şi uda faţa i se părea istovitoare, Arthur deschide uşor dulapul din baie şi rămâne stupefiat de figura pe care o vede: Lauren. Faptul că era ţintuită într-un pat de spital, într-un somn din care nu se trezise de luni, nu o impiedica să revină cât putea de des la apartamentul pe care încă îl considera al ei. După ceva timp în care femeia îi explică incredibilul lui Arthur, acesta pare să îi accepte discursul, la început doar pentru a scăpa de ea. Continuarea poveştii celor doi constă în trăirea unor momente unice, în care Lauren află că viaţa nu se rezumă doar la împlinirea profesională şi regretă ca i-a trebuit atâta timp să afle asta.
Spune-mi, cititorule! Cum îţi sună faptul că sentimentele pe care el începe să le nutrească pentru ea îl conduc spre gestul necugetat de a-i răpi trupul şi de a-l duce spre o uşă pe care o închisese cu ani în urmă? Şi de data asta nu se rezumă totul doar la amintirea vie a lui Lauren, ci la a celei pe care o iubise cu mult timp în urmă şi a cărei imagine îi rămăsese şi avea să-i rămână întipărită pe veci.
În tot acest timp, complice îi este cel mai bun prieten, Paul, care nu crede o clipa ceea ce îi împărtăşeşte prietenul său, dar face toate sacrificiile pentru încrederea pe care o are în Arthur şi în semn de loialitate pentru el. Un nod în gât – este ceea ce simţi, ca cititor, când vezi că o asemenea poveste trăită de un singur om îi face martori pe cei din jurul său la o iubire invizibilă, o iubire care se sfârşeşte ireal, atunci când trupul ei este recuperat de către autorităţi şi rupt de orice legatură cu viaţa – acest lucru fiind real doar în mintea lui Arthur. Află, într-un final, că printr-un miracol se trezise din comă, însă visul de iubire îi este spulberat din nou, doar tu o să ştii de ce…(mai ai doar câteva pagini…)
„Te voi revedea” – era conştient de asta, dar nu ştia dacă ea va fi conştientă când se va întâmpla. De data aceasta totul se petrece în sens invers, rolurile celor doi sunt oarecum inversate, coma ei fiind substituită cu spitalizarea din motive grave a lui. În decursul cărţii, Lauren nu cunoaşte identitatea lui Arthur, sufletul său, însă, îi trădează orice sentiment. Îşi pune mereu întrebarea – „Oare nu e el?”; ştia că existase un el, însă nimeni nu-i spunea nimic. Când totul merge prea departe, povestea exuberantă se apropie de final… un final greu de prevăzut…
O înglobare de sentimente care te fac să–ţi simţi respiraţia, să o auzi în liniştea nopţii când stai cu picioarele-ţi strânse la piept, într-un fotoliu aruncat într-o cameră pustie de ţară… O lume pe care nu ai fi crezut-o reală, sau de care nu ai fost conştient, depinde de stadiul în care viaţa te-a adus acum când citeşti aceste rânduri sau atunci când vei citi ce am citit eu... Nu-mi rămâne decât să mă gândesc că o să rămâi şi tu cu urma degetului mare pe ultima filă şi că vei închide cartea cu aceeaşi dorinţă pe care am simţit-o eu de a reciti ultimele pagini în care două vieţi de om devin una, iar viaţa ta cunoaşte istoria lor…
Şi poate că acum îşi beau cafeaua la Cliff House… În orice caz, „au cerut să nu fie deranjaţi… O bucată de vreme…”
Comentarii recente