“Lumea e ca o oglindă, care întoarce fiecărui om imaginea propriului său chip” – un citat din această fascinantă carte, poate cea mai frumos zugrăvită frescă socială care mi-a trecut prin mâini. Bâlciul deşertăciunilor redă pananorama Angliei secolelor XVIII-XIX, cu toate schimbările pe care Revoluţia franceză şi domnia lui Napoleon Bonaparte le-a adus Europei. O satiră savuroasă, cu un sarcasm acid care nu pierde nimic din realismul aferent, romanul aduce descrierea societăţii ca întreg. Reliefează natură umană, cu toată ipocrizia, oportunismul, ura şi egoismul care marchează viaţa personajelor ahtiate după bunurile lumeşti. Deşi nu fundamental rău, fiecare erou al textului este pervertit până la un anumit grad, atins fie de lăcomie, vanitate, egoism sau de pură laşitate.
Romanul, scris de William Makepeace Thackeray, are în centru povestea a două tinere diametral opuse ca personalitate : Amelia Sedley şi Becky Sharp. Amelia este cea blândă, dulce, iubită de toți, deşi nu sclipitor de inteligentă sau impunătoare, iar Rebecca este construită cumva în antiteză, o tânără femeie ambiţioasă, deşteaptă şi dornică să-şi depăşească cu orice preţ condiţia de copil orfan şi sărac. Povestea începe atunci când cele două părăsesc școala pentru fete a d-rei Pinkerton pentru a merge acasă la Amelia. Acolo, Rebecca îl cunoaşte pe George Osborne, cel căruia Amelia i-a fost promisă de mică, un tânăr militar foarte sigur pe el, şi pe Joseph Sedley, fratele Ameliei, un munte de om din toate punctele de vedere, obez şi deştept ca un scaun, deşi destul de ajuns din punct de vedere financiar. Becky vede în cel de pe urmă o şansă de căpătuire, dar planurile de a-l prinde în mreje pe Joseph cad când timiditatea acestuia se îmbină cu un moment jenant în care, sub influenţa unei cantităţi mari de alcool, calcă în bălţi mult prea tare pentru a mai îndrăzni să pretindă ceva de la Rebecca.
După popasul la familia Sedley, Rebecca merge la casa baronetului Crawley, care a angajat-o ca guvernantă pentru fiicele sale. Prin frumuseţea şi isteţimea sa ea îl cucereşte pe stăpânul casei într-atât de mult, încât acesta o cere de nevastă mai târziu. În acel moment află că ea se va fi căsătorit în secret cu fiul său, Rawdon Crawley, care a căzut la fel de repede pradă farmecelor Rebeccăi. Alt personaj impresionat de vicleana domnişoară este mătuşa bogată, domnişoara Crawley. Bunele ei intenţii faţă de Rebecca se sfârşesc odată cu căsătoria acesteia cu nepotul ei, Rawdon, căruia, cu toată simpatia pentru fată, nu putea să îi admită mariajul cu fiica orfană a unui pictor şi a unei dansatoare.
În timp ce Becky Crawley îşi croieşte ascensiunea în lumea mondenă, familia Ameliei se îndreaptă către faliment. Din cauza conflictelor cu familia Osborne, cu care a fost cândva aliat, John Sedley interzice căsătoria lui George cu Amelia. Acesta o ia totuşi de nevastă, sfidându-şi tatăl şi ascultându-l pe Dobbin, prietenul său neîndemânatic şi masiv, care l-a salvat în copilărie şi l-a sfătuit tot restul vieţii. În timp ce toate acestea se petreceau, Europa gemea din cauza războaielor napoleoniene. Soţii celor două prietene sunt nevoiţi să meargă la Bruxelles, unde se pregătea faimoasa bătălie de la Waterloo (Belgia, 1815). În ajunul bătăliei, se organizează un bal în Bruxelles, cu ocazia căruia între George şi Rebecca se produce un flirt intens, iar micuţa Amelia este prinsă la mijloc, în umbra soţului egoist şi vanitos care se cam plictisise de ea. La mijlocul nopţii, când vin ordinele de plecare la atac, George regretă urâta purtare şi se împacă cu Amelia, decizie care nu mai are niciun rost, dată fiind plecarea lui iminentă şi faptul că el moare pe câmpul de luptă.
După moartea acestuia, Amelia naşte un băiat, asupra căruia ea comută toată afecţiunea – până atunci destinată soţului ei. Dobbin rămâne alături de Amelia, arătându-i dragostea pe care i-o purtase în secret de atâţia ani. Dar aceasta este încă obsedată de amintirea soţului decedat, ignorând afecţiunea lui Dobbin, care se retrage mâhnit în India pentru câţiva ani.
Şi Becky dă naştere unui copil, dar, spre deosebire de Amelia, este o mamă distantă şi rece. Ea îşi continuă ascensiunea în Parisul postbelic, iar mai apoi în Londra, sub patronajul marelui marchiz de Steyine. Aparenta prosperitate a sa şi a soţului ei este, în fapt, alimentată de o multitudine de datorii şi de scamatorii menite să întreţină traiul luxos pe care nu şi-l pot permite. Rebecca merge până în punctul în care este suspectată de o aventură cu marchizul de Steyne, încurajată, chiar, de Rawdon, prostituandu-se pentru bani şi promovare.
După ce Rawdon îi prinde, propriu-zis, într-o ipostază nu tocmai decentă pe soţia sa şi pe influentul marchiz, acesta îl provoacă la duel, ceea ce aduce moartea lui Rawdon şi compromiterea socială a Rebeccăi. Aceasta va fi urmată mai târziu peste tot pe unde va merge de umbra marchizului, fiind nevoită să cutreiere continentul, decăzând până la mizerie când povestea o suprinde bând intens, petrecând timpul cu jucători de cărţi şi escroci, cu frumosul ei chip şters. Aceasta reuşeşte, în cele din urmă, să pună ghearele pe Jos Sedley, care moare din cauza unei afecţiuni suspecte după ce îi semnează o poliţă de asigurare, lăsând-o văduvă bogată.
Dobbin se întoarce din India şi se căsătoreşte, în cele din urmă, cu Amelia. Pierde, totuşi, multă din afecţiunea pe care i-o purta când realizează că irosise atâta iubire pe o femeie superficială şi imatură. Cu toată acestea, are grijă de ea în continuare, iar pe fiul său, alintat şi ţinut pe palme de mama sa posesivă, îl disciplinează şi îl educă, transformându-l într-un tânăr respectabil.
Bâlciul deşertăciunilor este înţesat de intrigi şi de personaje fascinante, complexe şi interesante în putreziciunea lor, iar problemele şi valorile oamenilor contemporani acelei vremi sunt, parcă, de găsit şi în zilele noastre, în care banul este suprapersonaj, iar oraşul de pictat metaforic este mai actual că niciodată. Thackeray reuşeşte să picteze cu realism, aciditate – şi compasiune, totuşi – o lume care te absoarbe cu fiecare paragraf pe care îl parcurgi.
Un roman fără erou, opera aduce în lumină caractere şi trăsături ale căror trasee se îmbină şi se despart, formând reţeaua unui oraş subjugat de obsesia pentru lumesc – un bâlci al deşertăciunilor.
Comentarii recente