Multe persoane mă întreabă de ceva ani, de când m-am mutat în acest oraş, cum este Iaşul în
viziunea mea, dar şi în realitate. Iaşul, pentru mine, este o a doua casă care m-a primit cu braţele deschise şi în care mi-am petrecut o frumoasă parte a copilăriei şi adolescenţei. Aici mi-am descoperit pasiuni şi abilităţi, prieteni, colegi şi am învăţat să fiu eu însămi, de fiecare dată. Oraşul acesta îmi oferă o stare de bine şi de linişte interioară, mai ales pentru că, făcând atâtea călătorii prin Copou, am descoperit natura în adevăratul sens al cuvântului, locuri şi peisaje fără de care aş fi incompletă.
Locul cel mai misterios, romantic şi impresionant este colina Copou, în toată splendoarea ei. Parcul, în care se află vestitul Tei al lui Eminescu, oferă multor persoane inspiraţie, regăsire de sine şi acel sentiment de desprindere de viaţa de zi cu zi, de aglomeraţia cotidiană şi stresul acumulat şi te conduce spre un univers paralel, în care totul îţi este permis, iar creativitatea este la ea acasă. Natura oferă protecţie, ascunzând tot ceea ce vede, în spatele unei perdele groase, fără să dezvăluie nimic din tainele pe care i le împărtăşeşti. Aceasta se lasă analizată odată cu sfârşitul fiecărei zile. Aici poţi observa începutul primăverii, înflorirea copacilor, vârfurile verzi ale ierbii și coloritul pastelat al florilor.
Odată cu sfârşitul zilelor de relaxare şi odihnă pe care le aşteaptă elevii în fiecare an, atmosfera devine una sumbră. Frunzele copacilor încep să cadă, pe jos se aştern covoare multicolore, micile vieţuitoare se ascund de frigul care va urma să vină, iar păsările se ridică în înaltul cerului pentru un ultim zbor şi apoi se îndreaptă spre o călătorie lungă şi istovitoare.
Ieşind din acestă lume minunată şi fără de sfârşit, oraşul Iaşi ne oferă şi o multitudine de obiective turistice, încărcate de istorie, ştiinţă, inspiraţie, dăruire, credinţă şi entuziasm. Clădirea cea mai cunoscută şi cea mai impunătoare este Palatul Culturii, construit în perioada 1906 – 1925, pe locul fostului Palat Domnesc, care din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, a devenit reşedinţa stabilă a voievozilor Moldovei.
Mergând de-a lungul Uliţei Mari, astăzi, bulevardul pietonal Ştefan cel Mare, observăm primăria oraşului, care până în anul 1891 a fost reşedinţa familiei Rosetti – Roznovanu. Având ocazia să vizitez o parte a palatului în Noaptea muzeelor, gândul m-a dus către domnii şi domniţele care altădată valsau la balurile din saloanele fastuoase şi la personalităţile importante care i-au trecut pragul, monarhi ai României şi celebrităţi artistice ale timpului.
La numai câţiva paşi de acesta, se află Catedrala Mitropolitană din Iaşi, care găzduieşte moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi Bucovinei. Aici regăsim o mare încărcătură spirituală, mai ales în această perioadă a anului, în care mii de credincioşi se adună pentru a o cinsti pe Sfântă. Pacea şi armonia din sufletele oamenilor plutesc în aer, iar orele petrecute în linişte de miile de pelerini, par a fi clipe fără nici o valoare, în comparaţie cu starea de bine şi energia pe care o primesc aceştia de la Sfintele moaşte expuse spre închinare.
Cuvintele nu îmi ajung să pot exprima tot ceea ce este frumos, important şi special în oraşul Iaşi.Pot spune doar că această minusculă parte a universului, este acea piesă de puzzle care mă completează perfect pe mine, o floare trecătoare, care se deschide primăvara şi păleşte la prima brumă a toamnei.
Eseu finalist la concursul de eseuri originale „Iubitor de Iaşi”, organizat de Biblioteca Judeţeană „Gh.Asachi”
Comentarii recente