Inspirat dintr-un caz real de posesie demonică din 1940, William Peter Blatty a creat romanul Exorcistul.
Acesta a fost publicat pentru prima dată în 1971. A fost unul dintre cele mai controversate romane. A stat timp de 57 de saptămâni în topul bestsellerurilor din New York Times, dintre care 17 pe locul 1.
După 2 ani de la publicarea cărții, Exorcistul a fost ecranizat, filmul având un success imens.
Romanul începe cu descoperirea unei statui demonice, făcută de către părintele Merrin, acesta știind despre ce demon este vorba. Nu peste mult timp, Regan, fiica de 11 ani a unei actrițe din Washington DC, este posedată de același demon. Mama fetiței încearcă disperată să afle ce se întamplă cu fiica ei. Într-un final, când aceasta ajunge la disperare, apelează la părintele Damien. El ajunge la concluzia că Regan este posedată, dar, ca să o exorcizeze are nevoie de dovezi pentru a le trimite la Vatican. După strângerea dovezilor și trimiterea lor, însuși părintele Merrin vine să se confrunte din nou cu demonul Pazuzu.
Părerea mea este că Exorcistul este unul dintre cele mai bune romane horror. Cartea prezintă în detaliu demersul care a trebuit să fie făcut pentru a o exorcizare.
„Nu sunt mulți cititori care nu vor fi impresionați. Scris într-o manieră aproape calofilă, Exorcistul este printre celelalte romane de acest gen ca o ecuație de Einstein față de coloana de cifre a unui contabil.“ – New York Times Book Review
Nota mea pentru această carte este 10.


Comentarii recente