Joc Secund
Revista on-line a Liceului de Informatică
  • Revista
  • Despre
  • Redacția
  • Contact
Te afli în: Home / anamaria ghiban / Page 2

anamaria ghiban

Jurnalul intim românesc - intenţionalitate şi autenticitate

Jurnalul intim românesc – intenţionalitate şi autenticitate

By Elena Druţă on 7 noiembrie 2010

„Sâmbătă, 6 noiembrie a.c., de la ora 10.00 în sala „Al. Dima” din corpul A al Universităţii „Alexandru  Ioan Cuza” (UAIC) Iaşi, Anamaria Ghiban îşi va susţine în şedinţă publică teza de doctorat cu titlul „Jurnalul intim românesc-intenţionalitate şi autenticitate”  pentru a obţine titlul ştiintific de doctor în domeniul Filologie.” Dimineaţa a început cu un […]

Share Button

Posted in Reportaj, Reporter | Tagged anamaria ghiban, camil petrescu, doctor, elena druta, featured, filologie, ioana em petrescu, jurnal intim, mihail sebastian, mircea cartarescu, mircea eliade, radu petrescu, teza, universitate | 5 Responses

Toamnă eminesciană

Toamnă eminesciană

By Elena Druţă on 11 octombrie 2010

Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată, Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată… Cam aşa ar descrie marele poet zilele ce se scurg acum, una după alta… Zile tomnatice, pline de frunze aurii, de vânt rece, de melancolie întipărită pe chipurile cuplurilor care […]

Share Button

Posted in Reportaj, Reporter | Tagged aldea teodorovici, anamaria ghiban, crenga, elena druta, eminescu, grigore vieru, muzeu, toamna eminesciana, vizita | Leave a response

« Previous

Jurnalisti în reamintire…


Cei ce ne-au dat consistență.

Iarna 2018

Arhive

  • 2018 (2)
  • 2017 (2)
  • 2016 (8)
  • 2015 (34)
  • 2014 (81)
  • 2013 (120)
  • 2012 (77)
  • 2011 (154)
  • 2010 (175)
  • 2009 (183)

Categorii

  • Arhitectura de silabe
    • Eseu
    • Poezie
    • Proză
  • Editorial
  • EuroJS
  • O carte, un prieten
    • Beletristică
    • Carte educațională
    • Portret de scriitor
  • Recreația virtuală
    • Când? Unde? Ce?
    • Cinefil
    • Diverse
    • InfoSport
    • Jurnal de vacanţă
    • Muzică
    • Uncategorized
  • Reporter
    • Interviu
    • Reportaj
    • Reportaje nonconformiste
  • Ştiinţa… altfel
    • Inedit
    • Savanți celebri
    • Univers digital

Legături

  • LIIS.ro
  • Art Historia
  • Ziarul de Iași

Comentarii recente

  • Teacher’s corner – UE pe înțelesul celor mari ori mici - Fascinație la JURNALIIS
  • Moldovanu Ovidiu la Pas cu Pas

Etichete

liis : Abuzuloaie : iubire : roman : informatica : Moisil : poezie : turcsanyi : iasi : gânduri : mihalache : concurs : featured : georgiana porusniuc : elena druta : suflet

Instrumente

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Copyright © 2026 Joc Secund.

Realizat cu WordPress, Hybrid, şi Hybrid News.