Păltiniș 2010 – „Demenţial”, când te simţi ca acasă!

Articol realizat de Ionuţ Mihalache şi Georgiana-Ramona Turcsanyi

Despre Păltiniş ar fi multe de zis. A fost 12 ani casa lui Constantin Noica. E o staţiune frumoasă. Sunt o multitudine de trasee. Însă noi ne vom mulţumi prezentându-vă experienţa a zece „copchii zărghiţi” care împreună cu o profesoară au plecat la drum. Nu avem senzaţia că vom fi acoperit tot. Şi nici nu vrem. E jurnalul unei experienţe care sperăm să vă încânte și pe voi.

Marţi

Pe lângă dezavantajul de a nu avea un tren direct spre Sibiu, cele 16 ore petrecute pe drum sunt un motiv destul de întemeiat s-o laşi baltă şi să alegi să cobori din tren la Vatra Dornei pentru vacanţa ta. Dar nu şi pentru noi.  Spre Sibiu  mai ai şi opţiunea unui microbuz cu plecare din Iaşi, sau, normal, a maşinii personale. Oricum, trenul cu schimbare în Vinţu de Jos (nu Vîntu şi nici Vinturile de Jos) rămâne o alternativă bună.

În Păltiniş era o vreme capricioasă, ploaia îşi făcuse deja de cap, iar soarele nu prea reuşea să iasă de după norii grei. Eram cu toţii obosiţi (pe unii îi durea burtica, altora le era rău, fiecare avea câte ceva), dar eram mulţumiţi că am ajuns într-un loc atât de frumos. După cină, unii şi-au exersat talentul la ping-pong, alţii au jucat o carte, iar cei mai obosiţi s-au dus direct la somn.

Miercuri

Aterizați în Păltiniş, Sibiu, cu o zi înainte. Suntem cazaţi la tabăra Trecătoarea Cerbilor. Condiţii bune, dacă nu băgam în seamă gângăniile umblătoare de dimensiuni hiperbolice. Măcar în afară de un păianjen „mic” nu avem alţi vizitatori în interior. Acum dacă mai există energie şi pentru altceva decât un somn odihnitor, puteţi alege o plimbare prin împrejurimi. Staţiunea e cam la 20 de minute de tabără, de acolo puteţi lua telescaunul în regim românesc. Da, ştiu că scrie pe program 9-17, dar ar fi în regulă să ajungeţi acolo pe la un 10.

Acum urmăm drumul de cărămizi galbene, aaaah, marcajele montane, spre o piatră cu un X mare din lemn pe ea. Aţi ajuns pe Vârful Oncești, după vreo 30 de minute. Dacă urmaţi în continuare marcajul, veţi face un traseu de aproximativ 3 ore, conform http://www.amiciimuntilor.ro/trasee-in-muntii-cindrel . Noi ne-am reprofilat pe traseul spre Grădina Onceşti (pe drumul dintre telescaun şi releu veţi găsi o legendă a marcajelor spre cele două puncte; încercaţi să le reţineţi).

În aceeaşi zi am vizitat şi Schitul unde Constantin Noica este îngropat şi care, din nu ştiu ce motiv, a devenit un loc foooaaaarte vizitat în zilele următoare. Un lucru care ne-a impresionat la acest schit era modul de plată a obiectelor religioase care se vând într-un astfel de loc (lumânări, iconițe etc.) şi anume prin autoservire.

Avem un nou cuvânt-fetiş: DEMENŢIAAAAL! De asemenea descoperim şi unde se ascundea atât de bine mândria românească: sub un capac Craiova ”kanalizațion”, cu diacritice!

Seara se încinge un joc periculos de şeptică cu pedepse, cu consecinţe nervoase pentru ambele părţi implicate. Clasica bătălie dintre sexe. Părerea mea (Geo here) e că, deşi am luat bătaie sănătos, am liniştit partea adversă cu machiaj finuţ pe feţele bărboase şi un dans la bară executat măiastru de băieţi. Haideţi să fim serioşi, mersul piticului e pedeapsă băieţi? În concluzie, lipsă de imaginaţie la partea masculină.

Replică Ionuţ: Să zicem că nu prea am fost inspiraţi la pedepse (mersul piticului, roaba), dar modul în care se manifestau fetele (în special Georgiana) atunci când luau câte o bătaie zdravănă era mai  presus de orice pedeapsă, iar noi eram cei mai fericiţi, nici nu mai ştiam ce să le mai dăm  să facă la câte înfrângeri au avut.

Joi

Ziua de joi a fost cea mai obositoare (am plecat dimineaţă la 8 şi am ajuns ,,acasă” la  10 jumătate seara), dar a meritat deoarece am vizitat cele mai importante obiective turistice din această zonă a ţării (Cascada Bâlea, Lacul Bâlea, Barajul Vidraru, Cetatea Poenari, Mănăstirea Curtea de Argeş,  Mănăstirea Cozia şi, din mers, locul în care a fost omorât Mihai Viteazu ). Vremea a fost una excelentă lăsându-ne să surprindem cele mai spectaculoase peisaje.

Specialităţile zonei ne-au făcut cu ochiul şi nu am rezistat până nu am cumpărat un cârnat afumat, o bucată de pastramă de vită şi nişte caşcaval pentru a  ne potoli pofta spre seară.  Înainte de a ajunge la Păltiniş am făcut un popas la un hypermarket din Sibiu (necesar ca să nu dai 4 lei pe o apă minerală la singurul magazin din staţiune cu adaos comercial între 40% şi 400%) şi ne-am aprovizionat.

Partea proastă a acestei zile: am enervat şoferul şi bucătăresele.

Partea bună: suntem în Ardeal, trece melcul mai repede strada decât se înfurie oamenii acolo. Ne simţim… ca acasă.

Vineri

Cunoscută ca şi ziua „dormiţi voi pân’ la ora 12, dar şi când vă iau în cheile Cibinului…!”. Ideea este în felul următor: cheile Cibinului sunt încântătoare, nu la fel de faine precum cele ale Bicazului, dar superbe. Ajunşi la aceste chei ne-am  zis să rămânem şi noi în istorie şi ne-am apucat să aruncăm pietre în apă, să ne căţărăm pe pereţi, mai pe scurt să ne desfăşurăm. Lumea şi-a consumat o mare parte din resurse neştiind că ne aşteaptă un drum forestier extenuant, la întoarcere. Noroc de murele de pe margine care ne-au mai dat energie…

Deci vă dăm un sfat, dacă faceți traseul montan din Păltiniș spre Cheile Cibinului, nu încercaţi să reveniţi în Păltiniş pe drumul forestier. Preferaţi o oră de căţărat pe munte decât mai bine de 2 de mers pe drum şerpuit şi plictisitor.

Sâmbătă

Sâmbătă a fost ziua vizitării Sibiului, iar mai spre seară s-a desfăşurat concursul Miss Capra de Munte, Mister Cocoş de Munte.

Pentru a ajunge din Păltiniş în Sibiu este un singur mijloc de transport care face acest traseu de trei ori pe zi. Prima oprire a fost la Muzeul Astra, un loc excepţional, un muzeu al satului, unde sunt strânse toate invenţiile realizate de oamenii de rând de pe întreg teritoriul ţării. Ea reprezintă cea mai importantă instituţie de acest gen din Europa, fiind fondată  de către Asociaţiunea Transilvană pentru Literatură Romană şi Cultură Poporului Român, în anul 1905 pe 19 august. S-a născut pentru a defini  identitatea etnoculturală a ardelenilor în luptă lor cu Imperiul Austro-Ungar.

După vizita  la muzeu (de fapt este o plimbare în aer liber, într-un parc asemănător Grădinii Botanice din Iaşi), care a durat mai bine de două ore, am mers la grădină zoologică, unde am observat  în acţiune unele dintre vieţuitoarele acestui Pământ. Pentru iubitorii de animale: să ştiţi că erau bine întreţinute şi toate păreau vesele şi bine hrănite (mai puţin ursoaica, săraca frământându-se în cuşcă). Unele dintre principalele atracţii ale oraşului Sibiu (pe lângă cele menţionate mai sus) sunt Muzeul Brukenthal şi Piaţa mare a Sibiului – un loc unde uiţi de grijile tale şi cele cotidiene îmbătându-te cu aroma medievală a locului.  În muzeul Brukenthal se află o  mare parte a lucrărilor pictorilor români (Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Hans Mattis-Teutsch, Corneliu Mihăilescu, Gheorghe Petraşcu), dar şi un anumit procent din picturile europene ale diferitelor curente care au străbătut această artă. Pentru a va da seama de importanța acestuia, trebuie să știți că Muzeul Brukenthal a primit în anul 2010 premiul Europa Nostra din partea Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural. După această vizită ne-am mai plimbat prin piaţă, am testat legenda care mai circulă și astăzi despre cel mai vechi pod din România (Podul Mincinoșilor) şi am aşteptat apoi autocarul spre Păltiniş, de la ora 16.

Şi acum poze în premieră de la prima ediţie a concursului Miss Capra de Munte, Mister Cocoş de Munte! După probe solicitante ca prezentare, dans (când ai un dansator desăvârşit lângă tine totul e atât de uşor, numai să-l pui să se descalţe ca să ajungi cu picioarele întregi acasă), cultură generală, găsitul partenerului printre obstacole (proba cam grea dacă partenera se încăpăţânează să găsească scările mai rapid decât pe tine) şi intrebarea surpriză s-au desemnat câștigătorii: Ana-Maria Coteţ, cunoscută drept Cocoşica şi Ţapul (ţeapa?!) de Munte, Vlăăăăduţ Scutaaaaru!

Duminica

Ultima zi am hotărât să o petrecem într-un mod plăcut, fără urcat pe munte sau alte lucruri, doar o zi de relaxare, dar benefică. Spre seară a urmat focul de tabără, dar nu înainte de a da  o vizită fulger la magazinele de suveniruri şi de a practica multe jocuri pe terenul de baschet /volei / badminton. Din punct de vedere culinar, a fost o zi inedită – de-a lungul ei, dragii noştri colegi, împreună cu actualul redactor şef, au savurat diverse cocktailuri delicioase pe bază de brânză topită, punându-și imaginația la încercare.

Seara a continuat cu mult dans lângă focul de tabără şi în cabană, cu mişcări demne de „Dansez pentru tine”, nu-i aşa Paul?

Mai vrea cineva brânză topită?

Corespondenţi: Căprioara şi Ursul Căpitan