Mă gândesc cu nostalgie la zilele de 1 iunie de acum câţiva ani. Oprindu-mă din goana după fericire şi uitându-mă în spate, văd că acele zile s-au îndepărtat atât de mult de mine, încât abia le mai zăresc. Nu mai sunt un copil, dar nici adult nu pot fi. Îmi aduc şi acum aminte de acele zile când joaca şi nelipsitul „La mulţi ani, fetiţa mea!” făceau cât 1000 de cadouri. Eram copil şi voiam să cresc, dar nu ştiam ce înseamnă, de fapt, să „fii mare”. Credeam că totul ţi-e permis, însă e exact opusul. Parcă drumurile ți se îngustează şi uneori te mai iau şi în râs, purtându-te de pe unul pe altul fără a înţelege ce se întâmplă.
Haideţi să ne oprim din orice facem, să ne dăm o şansă şi să fim copii! Să gândim cu inima, să râdem cu sufletul şi să privim dincolo de aparenţe! Să simţim chiar şi cea mai mică bucurie din plin, să fim iubiţi şi să iubim fără a ne fi frică de repercursiuni. Haideţi pentru o zi să ne aruncăm în jocurile copiilor şi să nu obosim până nu ne vine ora de culcare…! Iar după toate acestea, poate vom păstra măcar un strop de curaj şi-l vom folosi şi-n restul zilelor.
La mulţi ani tuturor celor cu suflet de copil!
Comentarii recente