În sfârşit pot să plec şi eu acasă după mult timp , vreau să-mi revăd familia, îmi e atât de dor de ea. Simt în mine nevoia unei calde îmbrăţişări din partea celor dragi. În noaptea aceasta am visat frumos, a fost un vis ce m-a motivat să-i scriu astăzi o scrisoare surorii mele care acum nu este lângă mine. Îi simt lipsa atât de mult …Îi voi scrie cam aşa:
31 iulie 2013
Dragă soră,
Totul a început într-o noapte senină, după o zi grea, plină de gânduri triste ce reflectau regrete, disperare, tristeţe. Am adormit ca lovită de un farmec al întunericului. Se zbătea în mine iluzia unui basm şi o nelinişte de visător.. Simţeam cum gândul mă ducea departe . Atunci am înţeles că noaptea mea se va învârti în jurul unui vis enigmatic.
Şi uite!…, mă trezesc parcă într-o lume nouă , dar care îmi amintea de ceva plăcut . Cu cât mergeam pe drumul ce-mi apăruse sub picioare , cu atât simţeam o linişte sufletească plăcută, totul din jur părând familiar. Într-o curte, am auzit o voce de copil vesel ce iradia fericire spre stradă. Era o voce lină şi pură, ce mă atingea ca un înger păzitor la suflet. Acea voce inocentă stârnea în mine amintiri nemaipomenite, parcă auzeam însăşi vocea mea. Am înaintat cu paşi gânditori spre curtea aceea. Dar, ce să văd , incredibil !? Era o casă ce semăna exact cu casa mea părintească. Fetiţa gingaşă din curte mi s-a arătat ca o zâna mică. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, eram chiar eu… fiinţa jucăuşă plină de entuziasm. Atunci, s-a întâmplat imposibilul, eu m-am întors în trecut, am călătorit în timp cu ajutorul unui simplu vis dintr-o noapte senină şi liniştită
Nu puteam să stau departe de mine, m-am apropiat şi am încercat să vorbesc cu acea fetiţă. Ea mi-a răspuns cu un simplu şi tăcut: „Bună! „, care mi-a răscolit mii de amintiri profunde Am încercat să mă furişez în casă şi să trec neobservată pe-acolo.
Mi-a reuşit, pentru că am căpătat suflet de înger. În casă, desigur, am vrut să-mi găsesc familia. Mama era la bucătărie, pregătea împreună cu sora mea nişte prăjituri însiropate. Tata şi fratele meu erau în sufragerie, reparau un dulap. Atâta linişte, armonie şi dragoste era în casa mea. Totul arăta ca într-o poveste cu final fericit. În scurt timp, toţi s-au adunat la o mică gustare, la un ceai cald în sânul unei familii fericite. În mine, se zbătea zbuciumat un dor nebun şi o lacrimă a curs uşor pe obrazul sărutat de mama în copilărie. Plângeam de fericire şi eram nespus de încântată să retrăiesc acele momente alături de familia mea, mai ales alături de tine, dragă soră!
Cu drag,
Corina
Deodată, aud un glas duios… era mama ce mă trezise ca să merg la şcoală. După ce m-am trezit, i-am povestit mamei visul meu. I-am spus că acum nu mai e cum era înainte. Noi suntem mari deja şi ne facem studiile în altă parte, departe de casă. Nu mai petrecem timpul alături de familie. Doar în vacanţă suntem acasă toţi. Dragostea eternă din familia noastră rezistă şi celor mai mari distanţe.
(Concursul epistolar regional Homo viator – Premiul I)
Comentarii recente