Un vuiet umed şi înfrigurat
Se-mprăştie prin picuri reci şi trişti.
De nicăieri aduce-o frunză uscată
Ce tremură tristă în gândurile mele.
Povestea ei,în serile târzii,
Răsună-n boabe limpezi de tăcere.
Şi-aştept să înţeleg şi să învăţ
Culorile palide ale adierilor imense
Cu care mă-nvălui în noapte,
Cautând o himeră, năluca divină.
Visez fără timp şi sunt
Tristeţe de toamnă în val de lumină.
Alunecând haotic pe punţi de-aşteptare
Însingurarea, ca un strigăt al sufletului meu
Se spulberă în linişti şi uitare.
Hriţac Vlad Clasa a X-a D
Concursul Naţional de Creaţie şi Interpretare ACT-ART-CTMCR Secţiunea – poezie Premiul II
Comentarii recente