Damen Tango o piesă in regia lui Vitalie Lupașcu, este o piesă de teatru despre pasiunea pentru dans care nu îmbătrânește niciodată. În prim plan este actrița Mihaela Arsenscu Werner, una dintre marile actrițe ale teatrului ieșean, numită de regizorul acestei piese “marea doamnă a teatrului ieșean“, în rolul lui Madlene, o fostă dansatoare, care peste noapte primește propunerea să revină pe scenă, după mulți ani de pauză.
Acțiunea are loc în Paris, locație reprezentată în scenă printr-o fereastră deschisă prin care se zărește cu ajutorul unei proiecții Turnul Eifel in diferite ipostaze ale zilei. Madlene iși povestește viața proprie servitoare, o fată simplă venită din Provence. Pentru că nu are un partener cu care să repete pentru spectacol, aceasta o invață pe servitoare tainele tangoului. În scenă apare și un chiriaș al bătrânei dansatoare, specialist în castorii.
Personajul chiriașului, interpretat de Daniel Busuioc, este cel care în opinia mea dă culoare acestui spectacol scoțându-l din monotonie. El creeaza un personaj inofensiv, cu ticuri fine și o mimică expresivă.
Regizorul spune despre această piesă: “În distribuția spectacolului Damen tango se întâlnesc trei generații, trei viziuni asupra vieții care împreună au același scop – aspirația întru valoare. Lor li se alătură o altă echipă de creatori ce caută să devină formatori de opinie. M-aș bucura enorm dacă spectacolul regizat de mine ar face parte din traseul lor aspirațional, ar ajuta la șlefuirea generațiilor viitoare. În acest sens, îi mulțumesc Teatrului Național din Iași pentru șansa de a dialoga cu spectatorii, pentru încrederea și sprijinul acordat în pregătirea acestui spectacol.”
În opinia mea, spectacolul nu este unul foarte inovativ dar este unul plăcut care merită văzut și care are o idee foarte frumoasă, aceea ca indiferent de vârstă poți să faci ceea ce iți place și ce te pasionează.
Comentarii recente