Într-o altă lumină, aceeaşi, veşnică lumină…
Lumina e cea care ne dezvăluie lumea din momentul naşterii până în cel al nefiinţei. În intensitatea ei ne trăim viaţa. Urmând-o, ne dăm seama ce e întunericul. Atingând-o simţim căldura. Ea capătă nuanţele ce i le dăm noi. O parte din noi e albă, cealaltă e neagră, iar trecerea de la una la alta […]
Un joc de gânduri…
Sunt în centru şi privesc tot ce mă înconjoară. Dacă fac un pas ies din acel spaţiu ocrotitor, al meu şi devin un individ ce îi inconjoară pe alţii. Interacţionez, gândesc, visez, dar de multe ori mă lovesc de un obstacol. Răbdarea, căci despre ea este vorba…unul din lucrurile greu de manevrat. Oricât ai încerca […]
Ură și suferință…
Ştiţi ce reprezintă ura? Ura este acel moment când o persoană dezagrează cu toată fiinţa sa, când dispreţuieşte şi detestă un anumit lucru, fiinţă sau moment. Această stare sufletească trebuie să fie destul de puternică, dacă reuşeşte să ne copleşească personalitatea. Ura este, am putea spune banal, antonimul iubirii și un sinonim parțial al suferinţei. […]


Comentarii recente