O altă faţă a tranziţiei
Sâmbătă, 30 mai 2009, părea a fi o zi de primavară obişnuită, aparent ca toate celelalte. La o privire mai atentă însă, descoperim că liceul nostru trăieşte, la fel ca în fiecare alte sâmbete, momente deosebite care fac ca atmosfera de sfârşit de săptămână să fie foarte dinamică. Exerciţiul de Impact a mobilizat şi de […]
“Duelul liceelor” – Salonul ofertelor educaţionale
Reportaj de Maricica Mera şi Mădălina Melinte În Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Al. I. Cuza”, peste 20 de licee şi-au prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, oferta educaţională pentru elevii de gimnaziu care urmează să se înscrie la liceu. Elevi de clasa a VIII-a, însoţiţi de diriginţii lor sau de alţi profesori, au consultat ofertele […]
În lumea lor…
Râsete de copii… Sunetul picăturilor de ploaie… Vocea vântului la mijloc de toamnă… Chemarea izvorului când orice speranţa a secat… Sunt unele din bucuriile interzise prin legea naturii unor suflete cufundate într-un cub de sticlă, prin ai cărui pereţi nu ajunge nici cel mai mic sunet posibil. Sunt sufletele copiilor cărora le-a fost marcată viaţa […]


Comentarii recente