Ştiinţă şi religie – un dialog sub semnul mutaţiilor ştiinţifice actuale
Fizica cuantică Teoria cuantică este considerată una din teoriile revoluţionare ale secolului XX. Consecinţele ei s-au extins ca o undă concentrică şi asupra cugetării filosofice contribuind la o schimbare de paradigmă în evoluţia ştiinţei. Fizica, în sens clasic, este ştiinţa care studiază legile lumii sensibile printr-un demers fondat pe observaţii empirice şi măsurători. Lumea sensibilă […]
LightScribe – o tehnologie simplă de printare a diskurilor
Tehnologia LightScribe este o opţiune interesantă pe care o avem de ceva timp la dispoziţie şi cu ajutorul căreia putem printa diskuri compatibile cu tehnologia LightScribe în nuante monocrome. Din păcate pe unii nu îi prea interesează sau nici măcar nu au habar că au la dispoziţie un DVD-RW LightScribe. Alţii sunt de părere că […]
Univers Digital şi evoluţie
Una dintre ipotezele apariţiei omului pe Terra, la fel de contestată ca şi celelalte, însă devenită „clasică” printre oamenii de ştiinţă, spune că omul se trage din maimuţă şi că a trecut prin mai multe stadii până a ajuns în forma actuală, atât ca fizic, cât şi ca psihic. În secolul al XIX-lea, Charles Darwin […]


Comentarii recente