Acum, gândindu-mă înapoi la toţi anii petrecuţi în acest liceu, în această clasă, cu aceşti colegi, am impresia că totul nu a fost decât veşnicia unei clipe din clipa veşniciei vieţii mele. Amintirile nenumăratelor zile însorite şi nopţi de nesomn, a zâmbetelor profesorilor şi a strigătelor de bucurie ale colegilor, parfumul florilor de salcâm scuturate de vântul cald al serii, gândul că odată cu ele se scurge spre neant şi adolescenţa mea, cu aspiraţiile sale nebuneşti de glorie, cu avântul şi speranţa în strălucirea destinului său, toate acestea îmi par acum atât de îndepărtate şi totuşi atât, atât de triste… Dar viitorul zgârie cu unghiile sale lungi lacul uşii camerei mele şi ştiu că a venit să îmi aducă tinereţea. Şi mai ştiu că o dată cu curgerea timpului, toate aceste amintiri se vor cerne şi vor rămâne în inima mea numai clipele frumoase petrecute împreună.
Este totuşi adevărat ca liceul te pregăteşte pentru viaţă şi pentru aceasta le sunt adânc recunoscătoare profesorilor, colegilor, tuturor celor ce mi-au fost aproape. Uneori mă întreb ce aş mai fi fost eu fără această experienţă uimitoare numită “liceu”… Dar oare, aş mai fi fost eu?
Comentarii recente