Kitsch-ul, parte din viaţa noastră?

Kitsch-ul a devenit deja, din păcate, un curent în realitate. De un accentuat prost-gust, a împânzit parcă toate tarabele, magazinele, televiziunile, într-un cuvânt, invadându-ne întreaga viaţă, ramânând foarte puţin loc pentru lucrurile cu adevărat valoroase. Pentru mine, kitsch-ul nu se referă la un obiect în sine, ci la o stare a lucrurilor. În momentul în care un artist creează o opera de artă, aceasta capătă o anumită semnificaţie, fiind făcută cu scopul de a exprima ceva, o stare, un sentiment. Kitsch-ul, în schimb, este adesea făcut în scop pur comercial, de o mână nepricepută, de persoane ce nu au nimic în comun cu arta, într-o fabrică, în serie. Kitsch-ul este ceva ce nu are decât partea fizică elaborată, care nu are o idee la bază. Ceva care se bazează pe aspect, şi nu pe gândire.

Conceptul de kitsch este folosit cu preponderenţă în domeniul artei, al creaţiei, fiind aplicat în special fenomenelor estetice, dar prin extensie el poate fi folosit şi în abordarea unor fenomene nespecifice, care implicã nepotrivirea, falsitatea sau degradarea. Atitudinea kitsch din plan estetic este comparabilă şi are aceleaşi efecte ca şi snobismul sau ipocrizia manifestate în plan moral în viaţa de zi cu zi. Cred că fiecare dintre noi am observat în ultimul timp o adevărată explozie a non-valorii în planul societăţii. De la simpla „butonare” a televizorului în căutarea unui film bun, până la plimbarea prin Copoul cultural, suntem bombardaţi cu mărturii ale lipsei valorii din universul nostru. Chiar şi noi suntem mari cultivatori ai înfloritoarei culturi kistch. Mergem la şcoală pentru pauze şi pentru atmosfera socială, ne uităm intens la televizor şi l-am vrea ca model pe Octavian Paler (de care televiziunile nu prea îşi mai amintesc), ne plângem de faptul ca Gigi Becali este o figură marcantă a vieţii publice româneşti şi este omniprezent pe toate canalele de ştiri, ne plângem de mentalitatea românească, învechită şi care promovează non-valorile, însă nu i-am vrea pe homosexuali pe stradă, ne uităm la telenovele, iar mai nou, din orice maşină luxoasă răsună puternic cele mai noi manele. Îi discriminăm fără să ne gândim pe rromi, homosexuali şi unguri, şi toate acestea nu pentru că avem ceva fundamental rău în modul nostru de a gândi, ci pentru că România nu a creat deocamdată un context educaţional capabil să promoveze un set de valori comportamentale compatibil cu o societate modernă democratică.

Ce poate fi mai discrepant în societatea modernă decât a avea, pe de o parte, olimpici şi înalţi funcţionari europeni şi, pe de altă parte, viitori homofobi, xenofobi, antisemiţi, care-şi doresc ca altcineva, şi anume „sistemul”, să le ofere condiţiile ideale de performanţă, şi care nici bani nu-şi doresc propriu-zis, pentru că nu văd banii ca pe un semn al reuşitei.

Parafrazând un titlu celebru doar în mediile academice, aş putea spune că bunul simţ a devenit paradoxul vremurilor noastre, în timp ce kitsch-ul e „în trend”.