Universul este o infinitate de culori, de nuanţe, de combinaţii care mai de care mai pătrunzătoare. Copil fiind, fiecare din noi a fost înconjurat la un moment dat de culori, ele fiind prezente în toate detaliile universului. Fie că era vorba de roşul aprins al cireşelor aranjate frumos în coşuleţul din paie al bunicii, de verdele crud al ierbii proaspăt cosite, de albul curat şi inocent al ghioceilor din grădina sau de albastrul cald şi fascinant al cerului într-o zi de vară, oricare dintre noi a zâmbit la vederea unei nuanţe. Se spune că ochii sunt oglinda sufletului…
Din punct de vedere ştiinţific numim culoare percepţia de către ochi a uneia sau a mai multor frecvenţe (sau lungimi de undă) de lumină. În cazul oamenilor, această percepţie provine din abilitatea ochiului de a distinge câteva (de obicei trei) analize filtrate diferite ale aceleiaşi imagini. Să ne imaginăm o zi… O simplă zi în care ochii noştri, deşi sunt porţi către o lume fascinantă şi cu totul captivantă, n-ar putea diferenţia culorile. Să ne imaginam o zi în care putem vedea cerul, putem vedea iarba, putem vedea leagănele din parc, dar nu putem vedea culorile vibrante. Poate nu pare mare lucru, dar odată pus fata în faţa faptului că nu poţi recunoaşte verdele, că nu poţi privi o bluză portocalie doar de dragul de a admira culoarea, îţi dai seama că lumea nu mai este aşa cum ar trebui să fie. Natura devine un film alb negru, cu actori lipsiţi de suflet.
Aşadar, culorile ne bucură privirea zi de zi, oră de oră. Orice ne înconjoară deţine o nuanţă. Nu ne-am putea gândi la floarea soarelui fără a ne gândi la galben. Nici maşina nouă a unchiului nu ar mai fi la fel fără culoarea gri metalizat. Orice culoare este sinonimă, în felul ei, cu un sentiment, este o hrană a ochilor şi a inimii… Am simţit cu toţii că ne luam zborul când am deschis ochii în faţa albastrului mării. Un zâmbet ne apărea adesea pe chip când buburuza roşie punctată cu negru ne ateriza în palme. Oftam când norii gri ne întunecau frumoasa zi de vară. Poate că din punct de vedere semantic, culorile şi sentimentele nu sunt sinonime totale, dar cu siguranţă fac parte din aceeaşi familie.
Odată prinşi în monotonia vieţii, pierdem adesea interesul pentru micile detalii colorate. Pe măsură ce anii trec peste noi, uităm să ne oprim să mai privim o nouă nuanţă. Pentru un adult, mov poate însemna o nuanţă oarecare din paleta de culori, pentru un copil, mov sunt strugurii buni care nu-i poate găsi oricine în via întortocheată. Fiecare percepe universul altfel… pentru fiecare lumea are o altă culoare…
Comentarii recente