Cel mai inteligent dintre grecii Antichitaţii, Arhimede, a fost matematician, astronom, fizician şi inginer. Se spune că odată, după rezolvarea unei probleme, ieşind din baie, a alergat gol pe străzi strigând “Evrika” („Am găsit!”). Regele îi ceruse să examineze o nouă coarană şi să afle, fară a o tăia, dacă e din aur curat. Arhimede a găsit soluţia problemei în vreme ce facea baie. El a determinat volumul coranei prin cufundarea acesteia în apă şi prin măsurarea creşterii nivelului. Dacă un volum egal de aur pur ar fi avut aceeaşi greutate, coroana a ar fi fost din aur. Astfel, a dovedit falsul şi bijutierul a fost executat pentru înşelăciune.
Ca astronom, Arhimede a construit un model mecanic al sistemului planetar în mişcare, în care raporturile de distanţă, de viteză şi de timpi de mişcare erau aşa de conforme cu datele de observaţie, încât mecanismul dădea imaginea credincioasă a realităţii. Participând activ la evenimentele politice şi militare ale timpului său, Arhimede a organizat apărarea Siracuzei, creând maşinile necesare apărării, inventând acele oglinzi cu care a incendiat flota romană şi o imensă macara de lemn, cu un cârlig atârnând de o sfoară. Astfel, corbiile inamice din apropierea ţărmului puteau fi agăţate, răsturnate sau chiar zdrobite de stânci.
O altă invenţie importantă este şurubul lui Arhimede, un mecanism spiralat al cărui scop era transferarea apei la un nivel mai înalt. Un scriitor grec ne spune că Arhimede a inventat acest dispozitiv când regele care domnea atunci, Hieron II, i-a cerut să construiască o navă uriaşă. Este vorba despre cea mai mare navă construită până atunci, Siracuzia. Această navă era capabilă să transporte 600 de oameni, plus un templu dedicat zeiţei Afrodita. Unele scrieri sugerează că această invenţie nu era tocmai originală, un mecanism asemănător folosindu-se cu 300 de ani înaintea lui Arhimede pentru irigarea Grădinilor Suspendate din Babilon.
Cele mai cunoscute lucrări ale lui Arhimede:
• Despre spirale
• Despre corpurile plutitoare
• Măsurarea cercului
• Cuadratura parabolei
• Calculul firelor de nisip
• Despre sferă şi cilindru
Acestea sunt numai câteva dintre cele mai importante invenţii ale lui Arhimede, imaginaţia bogată şi mintea sa genială ajutându-l să creeze numeroase alte dispozitve necesare în acele vremuri.
Comentarii recente