End of an era… and this is it… (II)

Articol scris de Petrică Druţă şi Elena Druţă

În anul 2001 trupei  i s-a alaturat Marco Hietala, care având o voce impresionantă şi cântând la chitară bass, a dat trupei o nouă înfăţişare, mai ales în duetele cântate cu Tarja (îndeosebi în piesele Planet Hell şi Wish I had an angel).

Cea mai populară piesă este considerată Nemo (numele vine din latină – “nimeni”), inclusă în albumul Once, care a fost declarată de MTV  şi de revistele de specialitate drept cea mai ascultată piesă metall din 2004.

Câteva lucruri interesante despre Nightwish:

Între anii 1998-2000, trupa îşi ia un răgaz, căci Emppu şi Jukka  fac armata, iar Tarja îşi termină sudiile la conservator.
Piesa Sleeping Sun este dedicată eclipsei de soare din 1998, care a fost văzută în unele părţi ale Europei .

Nightwish putea să plece în anul  2000 la Eurovision cu piesa Sleepwalker, câştigand simpatia publicului, însă juriul, nefiind de partea lor,  nu le acordă primul loc.

Piesa The Kinslayer este scrisă în memoria masacrului din 1999, care a avut loc într-o şcoală din Finlanda, când un elev şi-a împuşcat caţiva colegi şi profesori.

Ultimul concert cu participarea Tarjei

De la primul acord a chitarei până la ultimul sunet am trăit End of an Era cu sufletul la gură. Efectul concertului e altfel decât muzica ascultată acasă.Varianta live captivează într-atat, încât auzind primele acorduri ale unei piese (pe care o recunoşti imediat), ajungi într-o stare de extaz. Şi tot atunci ai vrea să fi fost tu acolo, în acel moment. Fiecare piesă are farmecul său, ritmul, starea de spirit. Dacă la Nemo e o exigenţă de nedescris, la Bless the Child e o atmosferă mai sumbră (datorată şi decorului). Deşi majoritatea pieselor sunt în engleză, farmecul celor în finlandeză este de nedescris (descoperim această exuberanţă în piesa Kuolema Takee Taetijian (traducerea din finlandeză – Tabloul pictorului mort). Tarja cântă într-o atmosferă tragică, îmbrăcată într-o rochie albă ca neaua. Piesa Stone people, este în limba tribului indianului John Two-Hawks şi dezvăluie motivele naţionale ale poporului său din Lakota: îmbrăcămintea tradiţională, flautul pur, ce descoperă tainica melodie a ţării munţilor, irepetabilă şi incomparabilă, mesajul luptei Pieilor roşii împotriva cruzimii şi atrocităţii albilor.

Concertul live a fascinat  fanii cu un show la cel mai înalt nivel, decorul fiind prodigios. În acest spectacol Nightwish au bucurat publicul cu cele mai bune piese ale lor, printre care: Nemo, Bless the Child, Planet Hell, The Kinslayer, The Phantom of Opera, Wishmaster, Wish I had an Angel.

End of an Era ne dezvăluie profesionalismul şi seriozitatea formaţiei: Tarja poate cânta live la nivel profesionist, deoarece a facut  de la 5 ani canto şi de mică îi plăcea să cânte. Improvizaţiile permanente de pe scenă  ale lui Emppu Vuorinen şi ale lui Marco Hietala sunt într-o consonanţă perfectă. Pe tot parcursul concertului, ce ţine mai mult de o oră şi jumătate (mai precis,110 minute), Nightwish nu permite publicului să se plictisească, cântând de la o piesă mai hard cum este Slaying the Dreamer până la una mai soul, ca Sleeping Sun, dăruind fanilor plăcerea de a retrăi sentimentul utopic pe care l-au simţit când au auzit prima dată piesa.

Showul se termină pe o notă tristă : e ultimul concert Nightwish în care cântă Tarja. Ea va fi înlocuită de o altă solistă, Anette Olzon, dar care nu va reuşi să se compare cu idolul multor fani ai metallului symphonic. Motivul plecării Tarjei este petiţia semnată de membrii trupei ca aceasta să-şi dea demisia (Toumas şi ceilalţi membri au făcut-o deoarece Tarja se căsătorise cu un om de afaceri care a încercat să se folosească de numele trupei pentru a face diverse afaceri). Din acest motiv, mulţi fani au renunţat la Nightwish. Tarja şi-a început cariera solo, dar nu se bucură de mare succes. Cu alte cuvinte, Nightwish cel idolatrizat de mulţi nu mai există…

În 2007 Nightwish se reîntoarce pe scenă cu Anette Olzon, care nu produce o impresie prea bună. Din punct de vedere vocal nu se compară cu Tarja. Doar  două piese   sunt cât de cât comparabile cu prestaţia Tarjei : Eva şi Amaranth. Celelalte nu produc acelaşi sentiment pe care îl aveai cand o ascultai pe Tarja.

Dar să ne reîntoarcem la concert. L-am ascultat cu plăcere, ca la sfârsit să-mi dau seama că îmi pare nespus de rău de pierderea trupei. Părerea unanimă este că, fară Tarja, Nightwish nu va mai cuceri inimile oamenilor atât de uşor şi că nu va mai fi niciodată aşa cum a fost atunci, cu cinci ani în urmă, când m-am îndrăgostit de ei  fără cale de întoarcere şi  pe toată viaţa. Mulţi oameni nu vor înţelege poate ce poţi găsi în muzica unor „ciudaţi” care fac o „gălăgie dezastruoasă” după părerea unora. Nu-i condamn. E nevoie de ceva aparte ca să înţelegi farmecul power metallului…

End of an era-and this is it…