Contele Alessandro Volta Giuseppe Antonio Anastasio s-a născut la Como (Italia), la 18 februarie 1745 într-o familie nobilă. Nu a vorbit până la patru ani, dar în scurt timp şi-a depăşit colegii. El a inventat prima baterie electrică, descoperind cum se deplasează curentul electric între două metale aflate într-o soluţie. A devenit celebru, făcând experimente şi pentru Napoleon. Unitatea de măsură a tensiunii electrice a fost denumită ,,volt’’ în cinstea sa.
Alessandro Volta studiază în şcolile publice din oraşul său, intrând apoi, în 1758, la colegiul iezuit. În 1769 publică prima sa lucrare despre electricitate, De vi attractiva ignis electrici, care atrage atenţia asupra sa şi îl ajută să obţină postul de profesor de fizică la liceul din Como, unde a lucrat între anii 1774 –1779. Reuşeşte apoi să obţină numirea în funcţia de profesor la Universitatea din Pavia (1779), unde îşi continuă munca în domeniul electricităţii şi face o serie de invenţii revoluţionare, care îi aduc importante distincţii, printre care: medalia Copley (1791) la Royal Society din Londra, al cărui membru era, Legiunea de onoare şi altele. Napoleon l-a invitat la Paris în 1801, acordându-i statutul de membru al Institut de France şi numindu-l conte, iar mai târziu, în 1810, senator al Lombardiei.
Volta s-a afirmat şi în chimie (în 1778 a fost primul savant care a izolat metanul, principalul constituent al gazului natural), în meteorologie (a inventat electrometrul, instrument de măsurare a electricităţii atmosferice) etc. Printre invenţiile sale cele mai cunoscute se numără: electroforul (un instrument pentru acumularea de electricitate statică, care stă la baza condensatoarelor utilizate şi astăzi) și electroscopul (un instrument care permite evidenţierea diferenţelor de potențial).
În 1800, Volta devine celebru prin invenţia sa majoră, aşa-numita pilă voltaică, ce permitea transformarea energiei chimice în energie electrică. Această invenţie consta într-o coloană verticală compusă dintr-o succesiune de 1 disc de cupru / 1 disc de hârtie îmbibată în soluţie salină / 1 disc de zinc. La extremităţile coloanei era ataşat câte un fir metalic între care se producea un curent electric continuu de joasă intensitate. Este interesant faptul că Volta descria invenţia sa ca un „organ electric”, similar celui al peştelui-torpilă. La originea invenţiei se află teoria „electricităţii animale” şi experienţele asupra broaştelor ale altui fizician italian, Luigi Galvani. Repetând experienţele acestuia, Volta a avansat ipoteza că originea curentului electric apărut când muşchiul este în contact cu două metale diferite nu este ţesutul organic, ci contactul între metale – şi a demonstrat această ipoteză înlocuind ţesutul broaştei cu bucăţele de hârtie înmuiate în soluţie salină (conductoare) şi obţinând astfel curent electric, infirmând teoria lui Galvani.
Dincolo de celebritatea lui Volta, deşi ştiinţa modernă consemnează că bateria a fost inventată de contele Alessandro Volta, în ruinele unei aşezări din apropierea actualei capitale irakiene a fost găsit un obiect asemănător, vechi de circa 2000 de ani. Cunoscută drept „Bateria din Bagdad”, obiectul a fost descoperit în 1957, în ruinele unei aşezări datând din vremea perşilor, care au stăpânit Bagdadul modern în perioada 248 î.Hr. – 226 d.Hr.
Comentarii recente