Dimineața a început cu o rază de soare. A urmat agitația de care ne dezobișnuisem; ceasul deșteptător, goana după „recuzita” zilnică, întrebarea grăbită din lift („Oare am uitat ceva?”), apoi o lungă călătorie prin orașul minunat al cărui aer matinal nu-l mai simțisem de ceva timp. Șoferi nervoși, tramvaie ticsite, frunze palide plutind prin aerul zglobiu al Copoului care a prins viață; apoi, deodată… Liceul. Larmă vioaie, chipuri noi printre altele cunoscute, zâmbete vii, priviri în care se citește nerăbdarea. Amintiri de vacanță șoptite printre raze care se strecoară prin ramuri încă încărcate de frunze. Oftăm adânc după zilele de vară, ne umplem sufletul de speranțe noi și ne lăsăm copleșiți de emoția sunetului atât de cunoscut al clopoțelului, care ne spune în limba lui: „Hei, a început școala!!!”.
„Joc secund” vă spune „Bine ați (re)venit la școală!” și vă așteaptă să vă alăturați colectivului de redacție.
Hey, unii mai au 2 săptămâni de vacanță. >:)
Desigur! Dar i-am văzut pe „unii” prezenți la festivitatea de deschidere, chiar dacă sunt încă în vacanță, ceea ce îmi amintește de un anumit moment…:)
Da… clasa a V-a… clasa a XII-a… ultimul meu an de liceu… ce-aș vrea să fiu din nou pitic… :D>… clopoțelul ăla era cam rău :))