Unirea Mică, la fel de importantă ca şi Marea Unire

Material realizat de Elena Druţă şi Dana Patraş

Nu ştim ce înseamnă pentru voi, însă, pentru noi, ziua de 24 ianuarie  este marcată cu roşu în calendar. Mica Unire, cunoscută şi ca Unirea Principatelor Române  a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească.

Personalitatea a cărui nume este strâns legat de acest eveniment este Alexandru Ioan Cuza, ales la 5 ianuarie (Moldova) și la 24 ianuarie (Ţara Românească) 1859 domnitor al ambelor principate. Deşi a fost o unire „mică”, procesul complex al acesteia, bazat pe apropierea culturală şi economică dintre cele două principate a fost remarcabil și a început în 1848, odată cu realizarea unei uniuni de frontieră între cele două Ţări, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza și Gheorghe Bibescu.

Contextul european favorabil unirii a fost deznodământul războiului Crimeei, votul popular fiind favorabil unirii in ambele ţări, datorită adunărilor Ad-hoc din 1857, care au dus la Convenţia de la Paris din 1858, unde Marile Puteri acceptă o uniune (formală) a celor două ţări, având totuşi guverne diferite şi doar unele instituţii comune. În 1862 are loc unificare parlamentului şi a Guvernului, datorită liderului Unionist Alexandru Ioan Cuza, urmat de unioniştii din ambele ţări, astfel fiind realizată unirea spirituală şi politică. După detronarea lui Cuza, în 1866, unirea a fost consolidată de principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, Constituţia fiind adoptată în statul numit deja România.

Elevii și profesorii din Liceul de Informatică „Grigore Moisil” erau încă de dimineaţă entuziasmaţi că vor participa la hora din curtea şcolii – o horă colorată de sacouri şi veste albastre, de colegi zâmbăreţi, care iniţial au zis că nu vor dansa, dar au fost luaţi de val şi nu au mai avut altă scăpare din hora şi, desigur, de profesori, cei care au venit, de fapt, cu iniţiativa…

Unii au mai comentat, alții s-au sfiit, dar să recunoaştem – a fost o pauză mare plină de emoţii și de fapte frumoase, iar noi, chiar dacă nu am intrat în horă, stând într-o parte, ne-am bucurat mult de faptul că, în ciuda atâtor lucruri, românii ţin la nişte valori spirituale, care vor ramâne veşnice.