Sâmbătă dimineaţa. Unsprezece elevi ai Liceului de Informatică ,,Grigore Moisil”, însoţiţi de către domnul prof. Alexandru Constantin, susţinători ai colegilor lor la concursul „Religia între ştiinţă şi artă”, se îndreaptă spre autocarul ce îi va duce spre Miclăuşeni, un loc special unde se îmbină multiple valori.
Ajuns deja la ediţia a VI-a, concursul în cauză este unul dintre cele mai importante concursuri interjudeţene organizate de Liceul de Informatică sub coordonarea doamnei profesor Floricica Murariu şi doamnei profesor Maria Paşcan şi doamnei prof. Violeta Ţuţui (la iniţiativa căreia a luat naştere acest concurs).
Plini de un entuziasm deosebit şi de nerăbdare, cei patru elevi(cei mai buni!) ce ne vor reprezenta liceul şi adversarii lor (reprezentanţi ai liceelor: Colegiul Naţional „C. Negruzzi”, Colegiul Naţional „M. Sadoveanu”, Colegiul Naţional „M. Eminescu”, Colegiul Tehnic Piatra Neamţ şi Liceul ,,Mihail Sadoveanu” Paşcani), ne întâmpină la coborârea din autocar.
Castelul Sturdza de la Miclăușeni şi priveliştea uluitoare din jur ne atrag privirile curioase şi cu paşii vioi ne grăbim să imortalizăm grăbiţi prima noastră întâlnire de basm cu farmecul desăvârşit al castelului. După câteva minute de răgaz suntem invitati sa intrăm în incinta necunoscută a locului plin de religiozitate în care se va desfăşura concursul mult aşteptat.
Totul începe printr-o prezentare generală a participantilor, a concursului şi a programului de desfăşurare a acestuia. Acordându-i-se cuvântul, Doamna director adjunct, profesor Cristina Timofte, ne mulţumeşte tuturor pentru prezenţă şi ne prezintă juriul format din:
– Părintele Inspector, cel care ne-a spus, printre altele, că religia e ,,ca o continuare a ştiinţei şi în momentele în care ştiinţa nu mai găseşte răspunsuri, religia vine cu o aşteptare de luminare de la Dumnezeu”;
– Părintele Iustin Neagu, care după concursul propriu-zis a ţinut o cuvântare despre familia creştină, spunându-ne că „cel mai nobil sentiment este dragostea”şi ne-a atenţionat că „pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu trebuie să îi cunoaştem creaţia”;
– Doamna Inspector Alla Apopei, o susţinătoare frecventă a Liceului de Informatică, care apreciază că ,,spiritul, (adică religia), şi cu materia (adică ştiinţa), se armonizează”;
– Doamna Director Orzetic, unul dintre oamenii de baza ai acestei deosebite manifestări;
– Doamna profesor Gabriela Butnaru, din partea Liceului de Informatică;
– Câte un profesor de religie, din partea fiecărui liceu participant (excepţie făcând Colegiul Naţional „M. Eminescu”) .
A urmat apoi o tragere la sorţi a intrării în concurs a participanţilor. Cei ce au deschis concursul au fost colegii noştri de la Liceul ,,M. Sadoveanu”, din Paşcani, care au avut de tratat tema ,,Familia creştină”… Şi cum niciun concurs nu se poate desfăşura fără a întâmpina mici dificultăţi, şi noi am avut mici probleme tehnice, dar acestea au fost rapid rezolvate de către colegul nostru, elevul Samuel Lazăr. A urmat apoi echipa de la Liceul Naţional care ne-a prezentat tema ,,Maica Domnului în iconografie”. Tot această temă au ales să o dezvolte şi cei de la Colegiul Tehnic – Piatra Neamţ. Participanţii de la Colegiul Naţional ,,C. Negruzzi” au realizat un site pe tema „Moldova – artă şi istorie”, iar cei de la Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” au prezentat aceeasi temă, aducându-l în prim plan pe Ştefan cel Mare şi Sfânt – apărătorul Moldovei.
Ultimii, dar nu cei din urmă, au fost colegii noştri de la Liceul de Informatică ce au venit cu ceva inedit: un soft educaţional pe tema ,, Familia creştină”.
După ce juriul a deliberat, au fost anunţaţi câştigătorii concursului:
– Locul III – Liceul ,, Mihail Sadoveanu” Paşcani şi Colegiul Tehnic – Piatra Neamţ;
– Locul II – Colegiul Naţional ,,M.Eminescu”;
– Locul I – Colegiul Naţional ,,C.Negruzzi” şi Colegiul Naţional ,,M. Sadoveanu”;
– Premiul de excelenţă a fost câştigat de… Liceul de Informatică!… Aţi avut îndoieli? Eu ştiam că suntem cei mai buni!
În final li s-a mulţumit sponsorilor (Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Primăria Municipiului Iaşi) pentru implicarea în acest concurs care sperăm că va deveni în curând un concurs naţional.
Comentarii recente