Fabricat în România

Reportaj realizat de Adam Eduard şi Mădălina Butnariu, Fotografii: Daria Dulharu

Sâmbătă, 20 aprilie, ora 14:00, la Galeriile de Artă “Cupola”, a avut loc vernisajul “Fabricat în România”, ediția I, eveniment organizat în cadrul Festivalului Internațional “Arta si tradiția în Europa”.

Coordonatorii generali ai acestui proiect au fost prof. Carmen Sîrbu și prof. Mioara Pește, iar prezentatori: profesor univ.dr.Petru Bejan și lector univ.dr Horia Costin Chiriac.

DSC_1026

Expoziția ilustrează arta contemporană românească într-un mod inedit , fiind expuse numeroase lucrări realizate în diferite tehnici, având ca temă” integrarea artei românești într-un context internațional”, a afirmat domnul Horia Chiriac.

Invitații de onoare, artiștii plastici Gabriela Benescu, Smaranda Bostan, Andreea Dascălu, Ilie Krasovschi, Oana Morariu și Mădălina Vieriu, au participat cu creații proprii în care și-au exprimat propria viziune asupra lumii, creații pline de autenticitate.

909193_638039742878365_1630585612_n

La vernisaj am avut onoarea să facem cunoștiință cu numeroși oameni de valoare, și spre norocul nostru, ne-am întâlnit și cu doamna Mihaela Știrbu, profesoara noastră de desen. Cu ajutorul acesteia am intrat în lumea artei, reușind să comentăm din punct de vedere artistic fiecare tablou.

Dr.HoriaChiriac și-a început discursul precizând câteva particularități dominante ale lucrărilor artiștilor;despre lucrările Smarandei Bostan, a afirmat că dovedesc “tehnica mixtă în compoziții statice, alternante în culori”; simbolismul matur cu o dominantă cromatică și o maturitate stilistică, s-ar regăsi la Gabriela Benescu, iar la Andreea Dascălu, picturile sunt cu tentă fenomenologică si evidențiază relația dintre subiect și lumea înconjurătoare.Domnul prof. Horia Chiriac e plăcut impresionat de modul în care Ilie Krasovschi a îmbinat colajul cu grafica, reușind să iasă de sub tipare. Despre Oana Moraru spune că în opera sa domină contrastele de ironie, prin acel “Poate” și prin “Momentul de vinovăție”, ce trasează diferența dintre autentic și aparent. Mădălina Vieriu surprinde și ea, prin folosirea materialului textil, prin care exprimă stările sufletesti și trecerea de la o stare la alta.

DSC_0029

Din punctul nostru de vedere, toate lucrările au fost impresionante, pline de autenticitate, reușind să ne impresioneze.Minuțiozitatea cu care au fost realizate, îmbinarea diferitelor elemente ce pentru oamenii neinițiați ar putea părea nesemnificative și mesajul pe care îl transmit ne-au fascinat.

În concluzie, acest vernisaj, ”Fabricat în România”, a avut un impact pozitiv asupra publicului, artiștii realizând lucrări de bună calitate, fiecare transmițând același mesaj, acela că putem reuși orice ne-am propune, tot ceea ce avem nevoie fiind voința și perseverența.  

DSC_1023

Share Button

Redactor, X D

Lasă un Răspuns

*