Interviu cu actorul și regizorul Viorel Vârlan

varlanAm astăzi oneare a de a lua un scurt interviu unei persoane care pentru mine este mai mult decât profesorul de teatru,  este și un model atât pentru mine, cât și pentru restul colegilor mei și, pot spune, un al doilea părinte. Viorel Vârlan este actor la Teatrul pentru copii și tineret Luceafărul Iași, dar și regizor.

R: Bună, Viorel! Pentru început cred că ar trebui să ne spui de unde a început pasiunea ta pentru teatru?
V: Am fost un copil obișnuit. Poate doar faptul că de la vreo 4-5 ani, când unii abia învățau să vorbească, eu aveam un repertoriu de poezii cu care „dobândeam cinstit” dulciuri de la vecinii mei, să fie mai deosebit. Stăteam la casă și devenisem oarecum o „vedetă’, așa cum sunt mai toți copiii. În scurt timp am realizat câte dulciuri aș putea primi mai târziu ,când voi fi mare și voi avea un repertoriu mai bogat. La 6 ani mă jucam cu prietenii de-a „Sfântul”,”Baronul”, ”Omul cu valiza” ,”Seriale cu bătăi”. Construiam scenariul, făceam distribuția și jucam rolul principal. Adevărul este că mi-am dorit foarte mult să fiu actor de film. Marea întâlnire, cea care m-a facut să sper că voi urca mai târziu pe scenă ca profesionist a fost cea cu actorii Adina Popa și Valeriu Burlacu, profesori la Școala Populară de Artă. Am avut apoi șansa să intru în rândul actorilor din Teatrul pentru copii și tineret din Iași.

R: Îți mai amintești de primul spectacol? Ce ai simțit în acel moment?
V: Sunt 27 de ani de atunci. Emoțiile acelea le-am încercat și mai târziu, chiar dacă anii au trecut și experiența mea a căpătat maturitate. Sunt un emotiv. Doar plăcerea de a juca mă face să-mi înfrâng emoțiile. De altfel, pentru mine aceasta este și singura rețetă pe care îmi permit să o ofer celor tineri, care vor să joace. Să o facă cu plăcere. E și singura cale de a te verifica. Dacă nu joci cu plăcere, atunci joci prost .

R: Viorel actorul sau Viorel regizorul?
V: Vreau să-ți spun din start: nu cred că aș putea să trăiesc fericit fără să joc, oricât de multe spectacole aș pune în scenă. Dar nici nu mai pot trăi fără să am proiecte regizorale. Eu visez spectacole. Ce este mai greu? Nimic nu este greu. Și asta pentru că ambele sunt al naibii de frumoase.

R: .Când a fost înființat clubul de teatru?
V: Acum realizez că anul trecut s-au împlinit zece ani de la înființare, ca urmare aunui demers făcut de directorul adjunct de atunci al Casei de Cultură din Iași, scriitorul Nichita Danilov.

R: De ce te-ai gândit să faci un club de teatru?
V: Părăsisem pentru scurtă vreme activitatea de asistent universitar la Universitatea de Arte, Facultatea de Teatru și îmi lipseau studenții. Este important pentru un actor să predea la un moment dat. În plus, lucram de multă vreme teatru cu și pentru copii.

R: Cu ce categorie de copii îți place să lucrezi?
V: Cu toate. Fiecare vârstă  a copilăriei are farmecul ei. Unii sunt la vârsta unei candori inefabile, alții la o vârstă ce are nevoie de protecție și îndrumare, alții a curiozității etc. Când lucrez cu cei mici mi-e dor de cei mari și invers.

R:  De ce numele „Excelsior”?
V:  Nu știu. A fost la prima inspirație. Poate îmi era proaspătă în minte poezia lui Macedonski. Oricum, dacă nu se potrivește, sper să se potrivească odată și odată clubului nostru.

R:De unde ți-a venit ideea să legi mai multe sketchuri într-un spectacol?
V: Prezența voastră la cursuri m-a inspirat. Mereu lipsea câte cineva . Sketchurile sunt, de obicei, în puține personaje.  Aveam astfel posibilitatea să am tot timpul ceva de lucru chiar dacă îmi mai lipseau la cursuri 2-3 cursanți. Nu regret alegerea. A fost un exercițiu interesant,  dar…aștept și altceva.

R: Ce ai vrut să transmiți publicului prin spectacolul „Cum se mai joacă oamenii mari!?”?
V:  Bunădispoziție. Adică ceea ce caută el în ultima vreme în sălile de spectacol. Iar cu voi am căutat să fac lecții clasice de actorie.

R: Cum reușești să lucrezi și să stăpâneștii adolescenții?
V: Cu plăcere. Dacă devine un chin, atunci prefer să opresc lucrul în acea zi. Îmi plac tinerii. Mă inspiră și îmi dau senzația unui transfer de energie și prospețime de la ei la mine. Nu prezint niciun  fel de respingere la acest nivel.

R: Ce îți propui pe viitor cu Trupa Excelsior?
V: Să vă pregătesc pentru teatru și, implicit, pentru viață, până veți fi studenți. Poate unii și la Facultatea de Teatru.

R: Ce artrebui să știe viitorii membri sau tinerii doritori care vor să vi se alăture?
V: Intră cine vrea, rămâne cine poate!

Share Button

Lasă un Răspuns

*