Către mine însumi

Prolog

 Priveam în gol către ecranul calculatorului. 27 de erori. Nu puteam înţelege de ce nu funcţiona. Am corectat fiecare eroare, apoi am încercat din nou. 54 de erori. Nervos, am închis imediat programul, spunându-mi că era destulă informatică pentru o zi. Ceva era în neregulă… pe mijlocul ecranului se afla un document despre care nu-mi aminteam să-l fi pus acolo. Curios, am uitat de orice precauţie şi l-am deschis…

13 Ianuarie 2041

Către mine însumi,

Ştiu că îţi va veni greu să dai crezare acestei scrisori. Din nefericire, însă, nici nu pot să îţi dau vreun fel de dovadă. Aşadar, tot ceea ce îţi cer este măcar să citeşti până la sfârşit.
Acum paisprezece ani, în anul 2020, maşina timpului a devenit pentru prima dată o posibilitate reală. Un anumit savant fizician, pe nume Mimir Brunner, a reuşit să conceapă, teoretic, prima metodă  de a călători în timp. Deşi pe atunci mulţi dintre colegii săi aveau o atitudine sceptică, doi ani mai târziu, când această minune a fost construită, mare parte din fizicienii lumii au asistat la testarea acesteia.
Conform teoriilor lui Mimir, călătoria fizică în timp este imposibilă. Informaţia, în schimb, nu respectă aceleaşi legi ca şi obiectele tangibile şi, astfel, poate fi trimisă în trecut. Metoda prin care acest salt în trecut se efectuează a fost ţinută secretă, din motive necunoscute pe atunci. În schimb, chiar şi presupunând că acest salt ar fi posibil, încă o problemă exista: cum vom şti că a funcţionat? Metoda descrisă de Mimir a fost incredibilă: fiecare dintre cei prezenţi au scris pe o mică bucată de hârtie câte un singur cuvânt, urmând ca peste exact cinci minute să înmâneze foile celui ce opera maşina timpului.
Nici unul dintre spectatori nu a înţeles ce rost avea, dar au respectat, mai mult sau mai puţin din politeţe, dorinţa gazdei lor. Atunci a urmat un moment de uimire totală: Mimir nu a cerut foile, ci a deschis un plic pe care îl ţinea în mână de la începutul întâlnirii. Din acest plic a scos o foaie de hârtie şi a început să citească ceea ce păreau a fi nişte cuvinte la întâmplare. Nu a durat mult şi toţi cei prezenţi au înţeles ce se întâmpla, de fapt: gazda lor citea de pe foaia sa cuvintele scrise de ei pe foi! În momentul în care Mimir a terminat de citit, a zâmbit larg, invitând pe toţi cei ce nu erau convinşi să încerce din nou.
Atunci s-a înâmplat ceva incredibil: în mâna sa, un al doilea plic s-a materializat din nimic. Prima mea reacţie a fost să mă uit în jur, să văd cine altcineva mai observase. Dar eu eram singurul. Nu înţelegeam. Plicul ce s-a materializat era chiar acolo unde privea toată lumea! După ce întâmplarea s-a repetat de mai multe ori, nu am mai putut suporta. M-am ridicat, întrebând dacă eram singurul care a observat. Deşi mulţimea a privit către mine ca şi cum eram nebun, Mimir a părut că înţelege, spunându-mi să aştept sfârşitul acestei demonstraţii, pentru a purta o discuţie între patru ochi.
Întâlnirea mea cu Mimir a fost… plină de revelaţii. Atunci mi s-a explicat ceea ce se întâmpla în realitate. Din motive necunoscute încă, memoria mea era imună la schimbarea aşa-ziselor „linii temporale”. Acestea reprezintă multitudinea de posibilităţi alternative ale viitorului şi prezentului, despărţindu-se de fiecare dată când există mai multe variante în care un eveniment să se poată desfăşura. Exemplul care mi-a fost dat era următorul: „ Un om oarecare aruncă o monedă în aer. În acest caz, linia temporală se desparte în patru alte sub-linii: câte una pentru cazul în care moneda cade pe fiecare dintre cele două feţe, una pentru situaţia foarte puţin probabilă în care moneda cade pe cant şi încă una  pentru situaţia în care cel ce a aruncat-o decide să o prindă înainte ca aceasta să atingă pământul. Schimbarea acestor linii reprezintă transferarea de la o linie la alta prin trimiterea unui mesaj în trecut. Spun „transferarea” deoarece momentul prezent nu se poate afla pe mai multe linii în mod simultan, ci va urma întotdeauna o singură linie. Metoda prin care se decide care dintre linii va fi urmată în cazul unei despărţiri a liniei urmate, precum în exemplul anterior, reprezintă un mister total.
Dar în ce constă imunitatea mea la aceste schimbări? Mimir mi-a explicat şi acest lucru. În cazul unei schimbări de linie, memoria tuturor oamenilor din univers este înlocuită cu una ce se conformează noii linii. Eu, fiind imun, îmi păstrez vechea memorie din linia anterioară. De exemplu, în cazul demonstraţiei anterioare, deşi eu am văzut noi plicuri materializându-se, toţi ceilalţi au avut memoria schimbată în una în care plicurile se aflau acolo de la bun început. Mimir a zâmbit larg imediat ce a terminat cu explicaţiile, spunând că, deşi a sperat să identifice o persoană ca mine, nu a crezut niciodată cu adevărat că aşa ceva ar putea exista.
În anii ce au urmat, până în 2030, am avut onoarea de a lucra ca asistent principal al lui Mimir, deoarece eram singura persoană din lume ce putea confirma cu adevărat rezultatul unui experiment. În această perioadă maşina timpului a evoluat enorm faţă de prototipul din 2020, capabil de a trimite doar un singur kilobyte de informaţie, doar două ore în trecut. Noua maşină nu mai avea niciun fel de limitări, fiind considerată „perfectă”. Această nouă maşină a adus, însă, o catastrofă: Al Treilea Război Mondial.
Fiecare ţară a lumii dorea să se afle în posesia abilităţii de a trimite un mesaj infinit de mare în trecut. Înainte ca noi să putem folosi maşina pentru a preveni războiul, am fost prinşi şi luaţi prizonieri. În cei patru ani ce au urmat, o singură superputere, care deţinea control asupra maşinii timpului, a avut parte de victorii constante. Nicio bătălie pierdută, nicio revoltă reuşită… Motivul era evident.
În anul 2035, Al Treilea Război Mondial a luat sfârşit. Rezultatul a fost, însă, devastator: populaţia globului a scăzut cu 75%, majoritatea ţărilor şi continentelor erau acum pustiuri radioactive, iar conducera întregii lumi rămasă locuibilă era în mâna unui singur tiran ce deţinea control absolut. Orice fel de revoltă era fără rost, deoarece această unică persoană deţinea maşina timpului. În schimb, acela a fost momentul în care eu şi Mimir am fost lăsaţi liberi, nefiind consideraţi un pericol. Aceasta a fost singura greşeală a acestui tiran.
În următorii cinci ani, am construit o a doua maşină a timpului. Aceasta a fost ţinută în secret şi folosită doar o singură dată. Astfel, acest mesaj a putut ajunge la tine. De ce ţie? Motivul este simplu: tu eşti singura persoană în care am încredere deplină şi singura persoană pe care o cunosc perfect. Deoarece „tu” eşti „eu”. Deoarece noi doi, şi doar noi doi, putem înţelege adevăratul sens al acestei scrisori.
Orice ai face, trebuie să previi inventarea unei maşini a timpului perfectă. Trebuie să previi Al Treilea Război Mondial. Când orice urmă a acestui mesaj a existat vreodată va dispărea, când toţi cei din jur vor uita ce s-a întâmplat, tu fiind singurul care ştie adevărul, atunci vei şti că ai reuşit cu adevărat.
Te rog, salvează soarta omenirii!

Cu încredere în mine însumi,
Robotă Mihai Codrin

Epilog

Când am terminat de citit, încă nu puteam crede că ceea ce tocmai văzusem era real. Să fi fost o farsă? Dar dacă ar fi fost aşa, cum de a apărut de nicăieri? Buimăcit, am decis că cel mai bine ar fi să recitesc mesajul atent, să văd care era „adevăratul sens” al acestuia. Atunci am observat… Mimir Brunner… Monedă pe cant… eu-tu… 13 Ianuarie…
M-am ridicat de pe scaun, totul fiind clar acum. Mesajul conţinea toate răspunsurile. Acum ştiam perfect ce aveam de făcut.

(Concursul epistolar regional Homo viator – Premiul I)