Lumea copiilor este lumea tuturor copiilor, dar şi a adulţilor care nu au uitat să viseze şi să se joace.
De cele mai multe ori, adulţii uită de visele gingaşe şi amuzante, pentru că au foarte multe probleme pe cap. Foarte puţini oameni maturi nu uită să se joace cu îngeraşii lor cei scumpi.
Perioada în care toţi copiii trăiesc şi se bucură de ea este scumpa copilărie. În fiecare dimineaţă copilaşii se trezesc şi se uită pe cerul senin şi albastru ca apa mării, spunându-şi în gând: „Scumpa mea copilărie…”. Această perioadă a vieţii eu o consider un paradis fermecător. Copilăria este infinită, chiar dacă noi la o anumită vârstă spunem că s-a terminat, dar nu este adevărat. Într-adevăr, unii copii nu-şi pot trăi copilăria aşa cum ar trebui ea să fie, din cauza mediului social, dar ei trebuie să fie veseli şi să înfrunte toate obstacolele care le pot adumbri şăgalnica vârstă a copilăriei.
Un exemplu de copilărie frumoasă, sinceră şi veselă este copilăria mea. Aceasta pentru mine înseamnă totul şi eu o consider o comoară de nepreţuit. Mult timp din această perioadă mi-am petrecut în braţele mamei mele dragi. Mama mă trata cu o căldură sufletească fantastică, făcându-mă să înţeleg că trebuie să-mi trăiesc copilăria până nu este prea târziu. Chiar şi la această vârstă, când ar trebui să mă maturizez, eu tot nu doresc să uit de senzaţionala şi emoţionanta copilărie. În fiecare zi încerc să trăiesc această minunată parte a vieţii, gândindu-mă că acum încă mai este momentul să îmi trăiesc copilăria.
Aceasta este copilăria mea şi aşa cred că ar trebui să o aibă fiecare copil. Copilăria este minunată dacă ştii s-o trăieşti!


Comentarii recente