Miranda

Adesea, ne întrebăm de ce lucrurile nu sunt cum am dori noi să fie şi de ce uneori avem parte de momente grele pe care doar timpul le poate diminua. Mă numesc
şi sunt pasionată de legile astronomiei, dar şi de marile mistere ascunse de oceanele din lumea întreagă.
Am o soră pe nume Miranda, care trebuie să împlinească zece ani în curând. De mici am avut aceleaşi pasiuni. Deşi este mai mică decât mine cu şapte ani, pare atât de matură…de multe ori, chiar mai matură decât mine, deoarece îmi oferă sfaturi utile, motiv pentru care, pe lângă faptul că este sora mea, îmi este şi cea mai bună prietenă .Dar, chiar şi aşa…sunt unele momente în care nu tot ceea ce spun sau fac au legătură cu ea.
Într-o seară, eram pregătită să merg la o petrecere cu majoritatea colegilor din clasă. Miranda şi-a dorit şi ea să meargă, dar nu o puteam lua deoarece era prea mică pentru astfel de ocazii.  și…da, putem spune că îmi era jenă să merg cu ea. Când eram gata de plecare, am pornit maşina, dar pe bancheta din spate era Miranda. Nu voiam să mă însoţească, dar după lungile ei insistenţe a reuşit să mă convingă. În timp ce conduceam, mă jucam cu ea, nefiind atentă la drum. Nu văzusem tirul care venea din faţă. Din păcate, accidentul a fost inevitabil. Au fost suficiente doar câteva clipe nefaste pentru a avea parte de o durere imensă.
Au venit poliţiştii însoţiţi de către personalul medical de la urgenţe. Printr-un miracol, eu am supravieţuit, însă nu pot spune acelaşi lucru şi despre sora mea. Fiind mică şi firavă, nu a putut rezista acestui accident şi a decedat într-un mod groaznic.
Fiind pe patul din spital, într-o stare delicată, am fost protejată . Nu mi s-a spus de la început adevărul. Primul lucru pe care l-am aflat când am ieşit din spital a fost vestea despre decesul Mirandei. Pentru mine, era ceva ireal şi nu puteam să mă obişnuiesc cu ideea  că am pierdut-o definitiv. Am mers acasă şi m-am dus direct în camera ei, sperând că o voi găsi acolo.  Dar nu era…Am cumpărat zece fire de trandafir albi şi am mers acolo unde, de obicei, îmi era frică să merg- la cimitir. Când am ajuns, am văzut mormântul ei Sufletul meu nu accepta faptul că Miranda era bucata de piatră din faţa mea. Am aranjat trandafirii frumos lângă ea, dar auzeam vocea ei î, ca şi cum ar fi fost lângă mine. Ştiam că aşa ceva nu se poate întâmpla şi că totul era doar în mintea mea.
Viaţa mea şi-a urmat cursul firesc, însă ritmul ei nu mai avea aceeaşi fervoare ca atunci când Miranda trăia. Simţeam că respir în zadar , sperând că undeva,acolo, mă voi reîntâlni cu ea într-o zi. Nu mai ieşeam din casă, cu prietenii nu mai vorbeam,eram complet singură şi aşa voiam să fiu.
Singurul lucru ciudat era că, de fiecare dată când mă duceam să o vizitez, parcă o vedeam, dar îmi era clar că nu putea fi adevărat. Trandafirii pe care i-am dus în prima zi nu s-au ofilit nici azi, ci erau mai vii ca oricând.

Îmi era dor să vorbesc cu ea despre marile mistere ale oceanelor, să vizităm împreună mările şi să participăm la concursurile ce se organizau în fiecare an. Era blocată în mintea mea, iar eu nu ştiam ce să mai fac ca să uit măcar o vreme de pierderea ei. Zilele treceau mai greu,  amintirea ei mă răscolea mereu încât m-a am ales să consum droguri. Simţeam că asta este singura soluţie . Ştiam că nu este bine ce fac şi că ea nu ar fi fost mândră de mine dacă ar fi ştiut. Această povară, pe care o duceam  pe umerii mei, era mai puternică decât mine.
Durerea cerea să fie simţită. Viaţa mea a devenit o pierdere de vreme de când Miranda nu mai era lângă mine.
-Cine eşti?
-Cine eşti?Această întrebare ţi se pare normal să o adresezi? Eşti o fiinţă jalnică şi demnă de dispreţul tuturor. Ai reuşit să distrugi tot ceea ce era frumos în tine. Nu îţi meriţi viaţa!
-Nu a fost vina mea…nu am vrut să se întâmple asta.
Vocea din interiorul meu striga neîncetat către mine. Îmi spunea că sunt unica vinovată de destinul pe care l-a avut biata mea soră. Cu toate astea, nu am renunţat la aceste pastile care îmi făceau tot mai mult rău. M-am dus la  mormântul Mirandei şi am văzut fără să vreau un pumnal ce se afla lângă el.
-Vrei să trăiieşti alături de ea ?
-Da,vreau.
-Atunci… această oportunitate stă în mâinile tale. Uite-ţi viaţa lângă tot ceea ce iubeşti tu mai mult. Trebuie doar să renunţi la tot ceea ce te înconjoară în această lume şi să crezi că toate clipele pe care le-ai petrecut cu ea o să se reîntoarcă dacă tu decizi să fii alături de ea..
Nu eram conştientă de ceea ce fac, dar când închideam ochii îmi apărea imaginea Mirandei. Vocea ei mă chema lângă ea . Nu-mi mai păsa dacă plec din lumea aceasta. Ştiam că dacă ea nu este alături de mine,viaţa mea avea să fie un chin în fiecare zi.
Atunci un urlet plin de îndurerare strigă pierdut în noaptea pustietăţii. Un sincer adio de la această lume! Începutul ce avea să vină lângă Miranda.