O călătorie cu surprize

Podul Bosfor

Fez turcesc

Vaporul SS Oliver

Gandacul tik-tokkie

Paharul de vin de Lyons

Limuzina Mercedes neagră

Îşi dorea de mult să facă o călătorie în Asia, aşa că acum, că i s-a oferit ocazia printr-un proiect ştiinţific, a acceptat. Călătoria începea de la Istanbul, incluzând regiunea kurdă Ararat, din estul Turciei, continua prin Deşertul Arabiei, Podişul Iran şi se sfârşea în Valea Gangeului.
În Istanbul, în faţa Podului Bosfor, era locul de întâlnire stabilit pentru cercetătorii participanţi la expediţie. La ora 13:47 erau strânşi 7 inşi: profesorul de teologie Douglas McConnaughy de la Massachusetts Institute, SUA, doctorul în arheologie Wilhem Konrad Junkers de la Universitatea de Ştiinţe din Berlin, profesorul de biologie Mustafa Gibran de la Universitatea de Ştiinţe din Ankara, Matthew Albright, un explorator britanic renumit ce întreprinse expediţii în Africa Centrală, Indonezia şi regiunea Amazonului, Vasillias Papadoupoulos, un paleontolog de la Universitatea din Atena, originar din Albania, Vladimir Abaza, un dentist cecen, şi el, Jacques Louis Doriand, un fost detectiv canadian, recent pensionat, din Quebec, urmând să li se alăture Maria de Oliviera, o tânără şi senzuală savantă mexicană şi organizatorul şi sponsorul expediţiei, domnul W. Oliver. Toţi erau entuziasmaţi şi temători, întrucât niciunul din ei nu auzise de acest misterios domn Oliver. Tot ce aflaseră era că era un milionar excentric, un călător prin lume sau un pasionat de ştiinţă, iar toate acestea erau zvonuri.
La ora 14:23, după ce domnişoara de Oliviera îşi făcu apariţia, o limuzină neagră, Mercedes, însoţită de două dubiţe, de asemenea negre, Volkswagen, opriră în faţa podului. Şoferul coborî şi, aranjându-şi cravata şi chipiul, îşi drese glasul şi zise:
Messieurs, domnul Oliver vă aşteaptă la Hotelul Sierra Palace. S’il vous plaî,t entrez!
Merci beaucoup! exclamă Doriand intrând în minunatul mijloc de transport.
Şoferul conducea mai repede ca niciodată, producând o stare de disconfort în rândul pasagerilor. Doriand, care îşi făcuse o părere bună despre compatriotul său, căuta în mâna şi în portiera cea mai apropiată un sprijin, pentru a nu se dezechilibra. Însă, în câteva minute, maşina ajunse la reşedinţa temporară a domnului Oliver: Hotelul Sierra Palace. Intrând în somptuosul palat, uimirea şi curiozitatea oaspeţilor creştea; candelabrele de aur împodobite cu cele mai pure cristale, covoarele persane cele mai fine, palmierii şi servitorii îmbrăcaţi cu acele fezuri şi thobe te duceau cu gândul la cele 1001 de nopţi ale Şeherezadei. În mijlocul camerei principale era aşezat domnul Oliver, într-un jilţ, îmbrăcat ca un Indiana Jones, îndemnându-i pe toţi să ia loc. După ce le-a reexplicat toate detaliile călatoriei, domnul Oliver i-a condus pe fiecare în camera lui, urmând ca dimineaţă la orele 11 să se pornească voiajul pe Eufrat, întrucât în zona muntelui Ararat nu se putea ajunge din cauza unor revolte kurde.
După un somn adânc, s-au trezit cu toţii odihniţi şi dornici să exploreze. La ora stabilită, ora 11, s-au prezentat în hol pentru plecare. La ora 13 erau la gurile Eufratului, la doar 200 de kilometri de Istanbul. În câteva minute, din depărtare se putea zări magnificul S.S. Oliver, vaporul cu care urmau să călătorească. Aflaţi la bord, fiecare îşi găsi câte ceva de făcut: domnişoara de Oliviera admira peisajul, domnul Albright căuta crocodili, iar Doriand luă un dosar al poliţiei şi începu să-l cerceteze. În dosar era vorba despre un criminal, ,,M’’ a cărui ţintă fusese un afacerist columbian. Doriand observă că arma crimei era la locul faptei, iar metoda era multipla înjunghiere.
Pe când încă studia dosarul, domnul Mustafa Gibran îi atrase atenţia lui Doriand şi îi zise:
Domnul Oliver vă cheamă la un ceai şi la o poveste de seară. Ne veţi însoţi?
But, of course, monsieur! zise Doriand.
Ridicându-se, Doriand îl urmă pe Mustfa până în livingul vaporului.
În mijlocul ceremoniei de servire a ceaiului, domnul Oliver se ridică, tuşi de două ori şi începu a bate cu linguriţa în ceaşcă. Când fu sigur că are atenţia tuturor, el se aşeză şi începu:
Domnilor, permiteţi-mi, cu ocazia voiajului nostru, să vă introduc în atmosfera orientală. Totul se întâmpla acum 27 de ani. Eram împreună cu un asociat de-al meu, un domn pe nume Marquez, în minunata Indie, la un festival de-acela al hinduşilor. Se întâmpla în 1987, chiar în această perioadă. Ştiţi, ce este minunat la aceşti indieni este că nu le prea pasă cine eşti, sau ce faci. Asta m-a ajutat mult. Hotărâsem într-o zi să mergem la ,,pescuit” de crocodili, el fiind de acord. Acolo, nici să nu credeţi: Marquez a fost muşcat de cun crocodil. Hahahaha! Dar ştiţi ce: nu l-a înghiţit! Hahahahaha! Oricum, nesuferitul ăla a murit de o infecţie la picior vreo patru luni mai încolo.
Nesatisfăcut de aşa-zisa poveste, Doriand îşi zise:
Mon Dieu! Dieu! Cet homme est très étrange!
Apoi se întoarse la dosarul lui şi nu-l mai lăsă din mână până la cină.
După încă trei zile de voiaj, grupul ajunse la prima destinaţie: Deşertul Arabiei. Campând în umbra unei dune, grupul se reunise la ora 18 pentru cină, în lumina focului. După o masă copioasă cu creveţi, scoici şi cotlet de vită argentiniană şi vin roşu de Lyons, cu toţii se duseră la culcare, exceptându-l pe domnul Oliver, care a rămas să mai fumeze şi să-şi termine paharul de vin. În puterea nopţii, pe când focul încă ardea, se auzi un ţipăt. Toţi au fugit spre locul de unde provenise zgomotul. Întins pe jos, cu un mic tik-tokkie în mână, cu pipa stinsă şi cu paharul de vin spart, înfipt in inimă, şi cu multe alte cioburi înfipte în el, stătea domnul Oliver.
Amuţit, Doriand şopti:
Quatorze coups de couteau!
Aparent, cariera lui Doriand nu se sfârşise, ci dimpotrivă, de-abia începea…