Îţi ridici ochii… şi vezi cum un strop îţi atinge pleoapele… Să fie ploaie? Să fie un fulg pierdut în îmbrăţişarea intensă a întinsului albastru – cerul? Şi te întrebi asta pentru că, deşi e primăvară, iarna şi toamna (sau ambele) încă luptă pentru teritoriul pe care, oricum, mai devreme sau mai târziu, vor fi nevoite să îl lase în voia căldurii şi a luminii creatoare. Dar de ce ar ceda? Până la urmă fiecare are dreptul de a-şi trăi visul cât de mult poate şi cât de bine poate, aşa mi s-a spus!
Întregul înalt ceresc e ca un întreg sistem de ecuaţii ale cărui soluţii nu ştii dacă tind spre „– infinit” sau spre „+ infinit”. Ce ar fi totuşi să asimilăm aceste schimbări naturale cu stările prin care trece fiecare dintre noi? Avem în fiecare zi zâmbetul pe buze? Sau – să reformulez – de fiecare dată când zâmbim o facem pentru că simţim sau doar pentru că afară cerul e atât de negru precum ceea ce simţim şi un zâmbet poate ne-ar lumina cât de cât sufletul? Ce-ar fi să ne întrebăm de ce trecem prin acele stări latente în care nu stăm să ne gândim decât la ceea ce am greşit?
Aici e vremea rea – toamnă, ploaie, uneori ninsoaree, oricum e frig! Dar, în fond, de asta există şi acea etapă… renaşterea naturii, dacă ar fi să judecăm ştiinţific. Însă, din nou, punem semnul echivalent şi creăm o relaţie între renaşterea naturii şi cea a universului interior uman. Ridică-te din bancă, mergi până la fereastră – să presupunem că e seară, iar razele soarelui se încleştează cu cele ale lunii, care încearcă să se ridice în înaltul cerului. Te contopeşti cu universul şi tot ceea ce mai există pentru tine e doar lumina apusului sângeriu şi lacul pe care îl priveşti trecând de linia orizontului… Dar cum a apărut lacul? Stai liniştit şi respiră încet – e doar refugiul amintirilor şi al lucrurilor care te fac să zâmbeşti atunci când ţi-e greu; mulţumeşte-te că îl ai acolo, în inimă, te ajută, după cum bine vezi.
Poc! Iluzia optică a luat sfârşit şi te întorci din nou la… nici tu nu ştii cum să numeşti schimbările din jurul tău. Criză economică? Ninsoare de aprilie? Îţi doreşti să aplanezi întregul conflict şi să faci ca toate să decurgă în mod firesc fără să se stârnească semne de întrebare, fără ca fiecare să irosească clipe nepreţuite din viaţă pentru nişte lucruri pe care oricum nu le poate controla şi la care are acces doar o forţă supremă, poate.
Rămâi şi admiră apusul sau răsăritul şi lucrurile care merită din propria-ţi viaţă! Hotărăşte singur când vrei să ningă, când vrei soare sau ploaie şi trăieşte ca şi cum fiecare moment ar fi înainte de acel somn etern din care nu te poţi întoarce. Fă totul cât timpul îţi permite, gândindu-te că într-o zi, poate în altă viaţă, îţi vei dori să faci un bilanţ a tot ceea ce ţi-ai propus şi ai realizat… sau nu.
Fă ca de azi în viaţa ta să fie primăvară! Salutări de pe razele soarelui!
Comentarii recente