V-aţi întrebat vreodată ce este iubirea? De ce cu toţii suntem preocupaţi de aceasta? Se spune despre iubire că este cel mai frumos lucru, dar tot timpul cineva suferă din cauza ei. Cei de la The Beatles spuneau că iubirea este singura de care avem nevoie, dar oare de ce?
Au existat numeroase discuţii în privinţa iubirii şi originii acesteia. Dintre toate concluziile enunţate, ştiinţa a fost cea care a demonstrat importanţa iubirii, ca element fundamental în conservarea speciei umane. Chiar dacă acest lucru nu este atât de evident, existând şi astăzi îndoieli faţă de această teorie, evidenţa experimentală arată că iubirea creează o structură socială stabilă. Toate tipurile de iubire, fie ele „directe” sau „indirecte” ca scop, se reflectă asupra societăţii noastre din punct de vedere cultural, sistemul social fiind construit practic pe baza acestui sentiment. Relaţiile de iubire variază gradual, începând cu familia, prietenii, relaţiile sociale, până la iubirea faţă de patrie, cultură etc. Acestea se pot grupa şi după interes, spre exemplu, instinctul de supravieţuire ne cere să fim egoişti sau dimpotrivă, să iubim lucruri care nu ne oferă ceva palpabil în schimb, fiind totuşi greu să tragem o linie între iubirea raţională si iraţională.
Un caz aparte şi un subiect sensibil îl constituie iubirea faţă de divinitate, care diferă de la o fiinţă la alta. Din punct de vedere ştiinţific ea a fost descrisă ca o metodă de apărare faţă de necunoscut şi o speranţă pentru viaţa veşnică, dar în momentul de faţă religia ridică probleme complexe la care nici oamenii de ştiinţă nu au întotdeauna un răspuns cert.
Am afirmat anterior faptul că iubirea are un rol în evoluţia umană. Iubirea nu este un însă un element bine delimitat, nefiind doar o trăsătură a individului, ci o consecinţă a tuturor factorilor externi. Prin urmare, cu cât avansăm în cultură, iubirea capătă o definiţie mai largă.
„Iubirea este o lege a vieţii”. Fiecare dintre noi caută o persoană specială, proprie, care să îi ofere aceleaşi lucruri în schimb. Cu toţii ajungem să simţim puternic euforia din timpul apropierii, cunoaştem sacrificiile făcute în numele iubirii şi clipele de gelozie. Deşi iubirea sună bine, ea trebuie canalizată în ideea de a nu crea suferinţă, pentru că iubirea dusă la extrem poate deveni periculoasă.
Iubirea nu poate maturiza, dar ea este rezultatul maturizării. Astfel, formarea mentalităţii omului se reflectă în capacitatea lui de a defini acest sentiment. Pentru umanitate, iubirea nu are doar scopul egoist sau altruist, ea criptează informaţii importante din stadiul evoluţiei noastre, iar îmbogăţirea definiţiei acesteia este dovada progresului. Din acest motiv, cu timpul, oamenii vor renunţa, probabil, la prejudecăţi şi la vechile învăţături despre ce este iubirea, devenind nu doar toleranţi, ci şi empatici faţă de persoanele care ştiu să iubească diferit.
Frumos post, chiar foarte bun.
Nu uita de desen :))