Aici nu e vorba despre visări în iarbă, cu fluturaşi şi zâne care se iubesc între ei şi câini al căror lătrat albastru ne tulbură liniştea sufletescă dată de covorul de stele întins pe negura cerului. (Se numeşte dreptul la opinie, nu atac la persoană. Puteţi să o luaţi drept o critică ce se vrea constructivă.)
Acum, fiindcă îţi voi spune eu, conştientizezi că îţi este capul înclinat puţin spre dreaptă datorită fapului că am folosit italice. Ţi-l îndrepţi rapid şi zâmbeşti. Ce-mi plac chestiile astea. Revenind… Aici mă voi descărca. Da. Nu am găsit un alt loc mai bun. Pentru că sunt încă un copil, pentru că mi-o permit, pentru că am ceva de spus şi vreau sa mă fac auzită. N-ar trebui, nu? Prea târziu…
Evoluăm. Asta zic toţi cei care sunt conştienţi în ce eră ne aflăm. Ei bine, eu nu sunt de aceeaşi părere. Involuam. Ştiinţa progresează, însă faptul cel mai trist este că noi nu putem ţine pasul cu acest progres tehnologic realizat de…noi. Paradoxal. Cam absurd ceea ce zic. Omul, după părerea unui copil (da, C-O-P-I-L) de 17 ani, aproape 18, ar trebui să evolueze ca mentalitate, nu ca volum de date memorate în creiere închircite. Ar trebui să evolueze în comportament, ca mod de gândire, însă mă uit cu uimire în jur. Suntem limitaţi. Mintea noastră încă nu poate accepta anumite lucruri, încă nu suntem deschişi în privinţa informaţilor primite. Poate că e prea mult. Totuşi, după mii de ani de “evoluţie” continuă mă aşteptam la altceva. Nu spun că eu aş fi diferită, am şi eu limitele mele, lucruri pe care nu le pot concepe ca fiind reale sau să le accept. Aşa suntem toţi. În privinţa multor lucruri suntem limitaţi.
Şi acum, măcar unul dintre voi va spune: ”Cum să fim limitaţi? Nu vede această ignorantă ce s-a făcut de-a lungul ultimilor zece ani, de exemplu? Omul nu poate decât să meargă înainte! Nu există involuţie.” Asta e o limitare. Sau, să dau un exemplu banal – extratereştrii. Dacă ai văzut un OZN, cel puţin doi oameni îţi vor spune clar că eşti nebun, unul te va întreba dacă ai visat urât, alţi trei dacă te-ai drogat şi restul vor spune că ”totul e posibil”, jumătate dintre ei necrezând nimic din ceea ce spui. Pentru că nu putem, unii dintre noi, să concepem aşa ceva. Pentru că doar OMUL este singura fiinţă care stăpâneşte universul (a cărui limită nici nu o cunoştem).
Unii sunt foarte receptivi la aceste idei şi închişi la altele. Sunt de părere, ca să întăresc ideea că acest text este o părere pur personală, că oricât de “open mind” (deschis la minte) ar fi un om tot nu va concepe o idee, nu o va accepta. Acum doamna profesoară chiar îmi va corecta acea sintagmă în engleză. De ce? Pentru că dumneaei nu concepe aşa ceva în limba română. Şi are dreptate, din punctul ei de vedere şi din punctul de vedere al unor reguli ale limbii române, care se chinuie sa rămână intactă. Cel puţin unii încă mai militează pentru asta. Dar eu voi insista să păstrez sintagma şi sper că va rămâne la locul ei în varianta finală, pentru că eu nu concep să nu folosesc astfel de fraze. Poate nu m-am exprimat corect, dar sunt sigură că noi încă nu suntem pregătiţi pentru fluxul de informaţii pe care îl primim. Pentru că noi încă nu suntem total definiţi ca fiinţe umane. Aştept momentul când ”Coca Cola” (fac reclamă?) sau “Pepsi” (fac din nou reclamă?) va transforma sucul în lichid indispensabil, făcându-ne să credem că apa nu e bună; şi că nimic nu ţine de sete ca ”Pepsi”. (Recomand filmul Idiocracy). Sună absurd, dar ceva asemănător s-a intâmplat în istorie, cu cânepa. Între anii 1631 şi 1800 În S.U.A. puteai să îţi plăteşti impozitele î0n cânepă. De ce? Pentru că acestă plantă avea şi are peste 25000 de utilizări. Materiale plastice biodegradabile pot fi fabricate din ulei de cânepă. În trecut era recomandată producerea medicamentelor pe bază de cânepă, mai degrabă decât pe bază de compuşi petrochimici. Spre exemplu, dintr-un acru de cânepă se produce hârtie cât din 4,3 acri de pădure. (1 acru = 4 0464 m2). Poate de aceea, în trecut, erai arestat dacă nu cultivai cânepă. Acesta este doar un exemplu al conspiraţitei petrolului. Şi vă întrebaţi cum a ajuns ilegală cultivarea ei? Prin media, prin filme sugestive gen Reffer Madness (1936) şi prin promovarea celei mai mari companii petroliere, Dupoint, la acea vreme. Exemplu de limitare şi de manipulare; oameni conduşi de media; oameni al căror creier nu poate lua iniţiativă, care nu poate concepe altceva decât ideile conducătorilor, în acest caz – ale televizorului. Şi mai am încă multe de spus… Şi asta pentru a arăta întregii lumii că mulţi dintre noi avem spiritul de turmă dezvoltat, că, de fapt, nu contează CE, ci CUM. Poate nici eu nu m-am exprimat corect, însă sper că am fost înţeleasă corect.
În cele din urmă, acesta este doar un simplu articol, ce conţine o insignifiantă părere personală ce va aduce zâmbetul (sper), revolta (poate) sau indiferenţa (în cel mai rău caz) pe chipurile câtorva dintre voi.
Aș fi vrut să am ocazia să cunosc oameni ca tine cât am fost în liceul ăla. Foarte bine gândești și foarte misto e scris articolul. Cu vreo trei clase peste al domnului cu „Dinamo, Steaua, CFR”.
Și cel mai interesant e cum ai și aplicat principiile manipulării de care vorbești în text. Prin simpla menționare explicită a cenzurii, ai scăpat de ea. Un mare bravo.
Dragă Chuckie, din păcate interpretările tale sunt în continuare eronate. Motivul pentru care au fost lăsate în text barbarismele englezeşti nu este nici pe departe un efect al unei manipulări subtile despre care vorbeşti. Cosmina a vrut să demonstreze ceva prin articol, ceva care, tind să cred că este mai mult decât dorinţa de a manipula sau nu cine ştie ce cenzură. Altfel, acele expresii ar fi dispărut, pentru simplul fapt că limba română nu le conţine şi, îţi place sau nu, într-o instituţie în care se face educaţie în România, limba oficială este limba română. Obiectul articolului era însă altul… şi te asigur că nimeni nu a manipulat pe nimeni. De altfel, dacă te-ai fi aflat măcar o clipă printre noi, cei care facem ca această revistă să existe, ai fi înţeles că „cenzura” de care vorbeşti este o prejudecată stupidă pe care, din păcate o au mulţi dintre cei din sistemul educativ. Există evident, o „cenzură” a bunului simţ, pe care din păcate, unii o interpretează total inadecvat… dar, dacă toţi am fi perfecţi atunci la ce ar mai servi educaţia, nu?:)
P.S.: Mă bucur totuşi că ne citeşti în continuare şi că mai găseşti şi câte ceva care îţi place pe aici, în ciuda tuturor frustrărilor pe care se pare că le generează constant unele articole. 🙂
Bunul simț e ceea ce cred eu că tu crezi că eu cred despre tine. Bunul simț nu se împiedică în titluri academice, vârstă, sau „fonfeuri” de orice fel.
Puteți să o luați cum vreți, dar faptul că „barbarismele” au rămas la locul lor, tot unei manipulări se datorează, la un nivel sau altul al ei. Personal, numai faptul că ați simțit nevoia să vă justificați alegerea de a publica un text care contine o sintagma în engleză, îmi întărește opinia deja formată.
Articolul era despre limitele creierului uman. Iar discuția asta, care a derivat de la el, le ilustrează perfect. Nu recunoaștem anumite procese nici chiar când se întâmplă sub nasul nostru.
Spuneți că „tindeți să credeți”. Dați-mi și mie voie să cred, să îmi fac propria părere despre ce citesc și să pot interpreta într-o manieră personală. Nu suntem la ora de curs, iar faptul că folosesc pronumele de polițete ține doar formalitate. O zi bună.
Desigur că fiecare interpretează cum doreşte ceea ce citeşte. A se vedea şi reflecţiile pe marginea sintagmei „bunul simţ” (eu m-am referit la cu totul altceva – la faptul că nu este nevoie de cenzură atâta timp cât există în conştiinţa fiecăruia o „cenzură a bunului simţ”. Ghilimelele îşi au rostul lor).
Faptul că aceste comentarii sunt postate ca atare precum şi această „discuţie” în sine cred că arată că acel „daţi-mi voie să…” nu îşi are sensul. (Sau poate era retoric). Şi apropo de interpretare personală, eu consider că articolul nu ilustrează neapărat limitele crierului uman, ci faptul că omul este o fiinţă care poate evolua în diferite sensuri în funcţie de anumiţi factori. Din punctul meu de vedere fraza „Pentru că noi încă nu suntem total definiţi ca fiinţe umane.” (citită în contextul articolului) este esenţială. Este, desigur, doar punctul meu de vedere…
Ca o paranteză: nici nu e de dorit să fim la ora de curs (nu are nicio legătură cu contextul), iar folosirea sau nu a pronumelui de politeţe nu spune mare lucru despre o persoană, fapt care nici nu interesează, de altfel, în cazul de faţă. Subiect închis.