Formula 1 este o întrecere de automobilism care se organizează anual (de pe la sfârşitului lui martie până în octombrie) sub forma mai multor etape pe diferite circuite din întreaga lume. Mai este supranumită şi regina motor-sportului deoarece reprezintă nivelul maxim pe care îl poate atinge tehnologia (prin construcţia monoposturilor) dar şi pentru om ca pilot.
Întreaga competiţie este alcătuită din două campionate mondiale care stabilesc cel mai bun pilot şi cea mai bună echipă de constructori din anul respectiv. Aceasta este patronată de Federaţia Internaţională a Automobilismului (FIA) condusă de Jean Todt (proaspăt ales), iar drepturile comerciale sunt deţinute de compania Alpha Prema. Menţionez aceste lucruri, deoarece în ultima vreme a devenit un sport în care banul îşi pune din ce în ce mai mult amprenta, iar spectacolul pur începe să dispară. Sperăm că noul preşedinte al FIA să mai reglementeze unele lucruri şi să-l facă mai atractiv deoarece a pierdut mult din faimă. Rezultatul îl vom vedea din 2010, dar, până la următorul campionat, să vorbim despre cel care tocmai s-a terminat.
Anul 2009 a debutat în Formula 1 pe 27 martie cu Marele Premiu al Australiei. În total au fost 17 curse, disputate în toate colţurile lumii: Malaezia, Monaco, Turcia, Ungaria, Germania, Brazilia, China, Japonia, Bahrain, Singapore, Italia, Spania, Franţa, Anglia, Belgia. Ultima cursă a fost la Abu Dhabi pe data de 1 noiembrie şi a fost o adevărată premieră, atât pentru Emiratele Arabe Unite, cât şi pentru Formula 1, fiind prima cursă care a început în amurg şi s-a terminat sub lumina reflectoarelor.
Primul câştigător la Abu Dhabi a fost germanul Sebastian Vettel de la Red-Bull Racing acesta fiind urmat de coechipierul său, australianul Mark Webber şi de către noul campion mondial, britanicul Jenson Button. Campioana mondială la constructori este echipa lui Button şi Barrichello, Brawn-Mercedes cu un total de 172 de puncte. Dacă doriţi să vizualizaţi întregul clasament atât la constructori cât şi la piloţi îl aveţi aici: http://www.formula1.com/results/ .
Anul acesta a fost unul al suprizelor, deoacere nimeni nu se aştepta ca o echipă nou venită în Marele Circuit să câştige şi mai ales ca Jenson Button să devină campion mondial. Acest lucru a fost influenţat într-o oarecare măsură şi de cei doi mari constructori – Ferrari şi Mclaren Mercedes – care au avut un an foarte prost. Să sperăm că în 2010 îşi vor reveni şi vor realiza un spectacol de neuitat pentru împătimiţii acestui sport.
Comentarii recente