Pagină cu pagină, timp de o săptămână, am pătruns pe meleagurile Franţei secolului al XIX – lea, acolo unde diferenţa dintre clasele sociale îşi pune amprenta într-un mod tragic asupra Doamnei Bovary. Titlul mi-a sugerat încă de la început epoca plimbărilor în cabrioletele vechi sau în caleştile cu perdele din piele. Gustave Flaubert apelează la o descriere foarte detaliată a fiecărui lucru, tehnică specifică realismului.
Prin acest roman, autorul a încercat să redea dorinţa unei femei de a aspira la o viaţă luxoasă, foarte diferită de cea în care se născuse. Dorinţa rămâne neîmplinită, planurile i se năruie şi încetul cu încetul se declanşează degradarea sufletească cât şi morală a Emmei Bovary. Ea capătă acest nume după ce se căsătoreşte cu Charles Bovary, un medic simplu şi umil din provincie. Emma este o fată de la ţară, orfană de mamă, crescută într-o mânăstire, unde ocupaţia ei de bază devine lectura. Naivitatea şi aspiraţiile sale formează în mintea ei concepţii false, total ireale. Momentul ce declanşează comportamentul şi stările sufleteşti pe tot parcursul romanului este acela când împreună cu soţul ei, ia parte la un bal, unde Emma este atrasă de un viconte, dar mai ales de viaţa celor din înalta societate. Astfel, apar în mintea ei întrebări precum “Sunt cu adevărat fericită?” sau ”Liniştea aceasta e ceea ce căutam?”. Găseşte răspunsuri negative şi începe să devină isterică şi indiferentă faţă de Charles, acesta neavând nici cea mai mică bănuială care este cauza crizelor de nervi ale soţiei sale.
Frumuseţea Emmei stârneşte admiraţia în rândul bărbaţilor, aceasta începând să acţioneze mai mult după instinct, fără să dea importanţă consecinţelor. Pasiunile sale nebuneşti şi setea de înavuţire îi provoacă o existenţă viciată. Neagă realitatea, trăind o viaţă paralelă şi reproşabilă, bazată pe vise şi minciuni. Deşi devine inconştient o femeie imorală, nu se vinde când i se oferă ocazia, astfel încandrandu-se în categoria femeilor independente, care îşi refuză rolul impus de societate, acela de soţie şi mamă. Căutarea fericirii ideale nu dă rezultate pozitive, drama Emmei ajungând la apogeu când hotărăşte să se sinucidă, declarându-se învinsă.
Cartea are o acţiune simplă, însă cu multe devieri de la firul esenţial, şi pe alocuri devine greoaie prin interminabile descrieri. Se citeşte uşor, însă finalul este unul trist şi puţin neaşteptat. După pagini întregi în care tot ceea ce se întâmpla avea de-a face doar cu stările de spirit ale Emmei Bovary, finalul aduce în faţa cititorului distrugerea unei familii întregi şi acest lucru lasă un gust amar mult timp după lectură.
Comentarii recente